Atenție, de miercuri se termină și cu asta

Românii care fumează tigări mentolate mai au la dispoziţie o zi să îţi faci provizii. Din 20 mai, în România nu se vor mai vinde astfel de tigări, ca urmare a unei directive europene ce a fost transpusă în legea 201 din 2016. Potrivit legislaţiei, tigările mentolate sau tutunul cu arome vor dispărea din magazine.

Reprezentanţii unei companii de tutun susţin că în urma acestei măsuri s-ar putea să crească contrabanda cu astfel de produse fabricate în ţările vecine, care nu sunt membre ale Uniunii Europene.

„S-a creat un precedent, a fost interzis un produs de pe piaţă în numele generic al sănătăţii publice, „noua religie”, cum o definea cineva recent. Astfel, e distorsionată cererea şi oferta, legile economiei libere pe care se contruiesc principiile democratice. Şi unul dintre cele mai importante principii este cel al libertăţii de alegere. Pe acest principiu se bazează funcţionarea democraţiei – de la vot până la consum şi producţie”, au declarat pentru Mediafax reprezentanţii unei companii de tutun.

Din banii pe care i-au plătit pe ţigări fumătorii, industria tutunului a virat către bugetul de stat, doar în luna martie a acestui an, suma de 1,5 miliarde de lei. Asta în condiţiile în care, în România sunt 4,2 de milioane de adulţi fumători. Iar 16 % dintre aceştia fumează ţigări mentolate.

Retragerea tigărilor mentol de pe piaţă a fost îngreunată de starea de urgenţă şi acum de cea de alertă, pentru că dacă unele magazine au fost închise producătorilor le este mai greu să îşi recupereze marfa din magazine.

Reprezentanţii aceleiaşi companii susţin că perioada în care ar putea să retragă pachetele ar trebui extinsă cu câteva săptămâni, mai ales în situaţia în care va fi solicitată returnarea accizelor plătite la buget pentru produsele retrase de pe piaţă ca efect al legii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Serios! Dar cum ramane cu pactul partenerial nemturia-ro lidl care au asemenea produse marca inregistrata a magazinului??!
    Apropo, ca mi-am amintit de mizeria manipulatoare cu sondajele! Cum ramane bre cu speranta de viata daca in timpul guvernarii pnl de dreapta, au murit enorm de multi cetateni cu varsta peste 50 ani???! Incepand cu 2021 tot ce se ia in considerare pe buna dreptate in orice sondaj sau actiuni 18-49 ani, nu ca pana acum doar minciuni si prostii crunte, cetatenii doar cu varsta intre 18 si 49 ani la orice cand de fapt, participantii reali depaseau varsta de 50 ani! Cum ramane cu sondajul privind nivelul de trai al cetatenilor adunati la un loc marii excroci cu venituri uriase cu cei mentinuti in saracie lucie prin lege incat venitul pe familie este urias, este de necrezut pentru majoritatea mentinuta la limita supravetuirii?! Bai mincinosilor, nu va mai saturati de manipulare prin minciuni, pana si in inscrisuri in acte oficiale, mintiti cras!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.