Votul COREPER în favoarea Laurei Codruța Kovesi m-a lăsat fără replică. Îmi răstoarnă toată logica, toate judecățile, toate articolele, toate punctele de vedere exprimate cu diferite prilejuri.

Ultima data cînd am auzit despre Virgil Măgureanu a fost cu povestea legată de vînzarea (via fiul) a apartamentului către Crin Antonescu, pe malul Lacului Herăstrău, la un preț să-i zicem îndoielnic.

Acum, la sfîrșit de mandat, a binecuvîntat țara cu anunțul privitor la 1000 de dosare noi ale Securității. Mare cadou face Eduard Hellvig democrației românești. E drept, absolut inexplicabil de ce abia după 30 de ani.

Sigur, trompetul liberal se referă la negocieri. Mai corect spus visează la negocieri, pentru că el, în PNL, nu a depășit condiția de trompet și, în anumite cazuri, de curier și mesager.

Orlando Teodorovici a anunțat o inițiativă legislativă cu consecințe multiple. De la 1 ianuarie 2019 pensiile speciale vor fi impozitate cu un procent între 30% și 50%.

Preluarea peste noapte a unor membri ALDE, ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat și partidul condus de Tăriceanu ar fi în continuare la guvernare, abia complică lucrurile.

Cum vă imaginați că Traian Băsescu l-a promovat pe Teodor Meleșcanu în fruntea Serviciului român de spionaj, dacă Meleșcanu ar fi fost un zero în materie și un adversar al Securității?

Oricît ar părea de ciudat, prima zi de școală rămîne bătută în aur pentru toți copiii de pe planetă, de la New York pînă într-un sat african.

A mințit România 30 de ani, a înșelat-o, i-a mutilat instituțiile și acum, ajuns în fața judecătorilor, se dă nevinovat. Ce putem face cu o așa otravă de om? Să-i ștergem numele de peste tot pentru a nu trăi la nesfîrșit rușinea de a-l fi avut președintele Românei?

Urmăresc subiectul Caracal nu pentru că aș fi amator de asemenea subiecte. Pe mine mă interesează să aflu cum vor ieși la lumină afacerile și aranjamentele procurorilor și ale polițiștilor. Caracalul este, în mic, o Romanie provincială

Exact cînd populația era înecată în pesimism, exact cînd o parte dintre „rrromâni” s-a săturat de mălăețul președinte, acesta iese la rampă cu „resetarea statului”. Ce presupune resetarea statului român?

Compatriotul nostru de peste Ocean se plînge doar de faptul că nu poate vota, deși are certificat de naștere din România pe care este trecut un cod numeric.

Cum s-a ajuns ca o unitate de forță a statului român subordonată președintelui României ca și Serviciul secret de pază, protecție și informații, numit în continuare SPP să fie implicat în procesul electoral?

Ultima apariție televizată a președintelui, o ieșire cu acuze grosolane la adresa unui partid politic, a coincis cu lansarea panotajului electoral pentru candidatul Klaus Iohannis.

Theodor Paleologu rămîne o umbră palidă a tatălui său. Și se mai scoate cu numele de familie, despre care mulți cred că însemnă cine știe ce.

Argumentația președintelui de a respinge propunerea pentru ministrul Justiției este egală cu aiureala lui Gheorghe Funar.

Nu m-ar mira ca IPEC să însemne de fapt „Întreprinderea de Porțelanuri Elena Covaciu”. Adică revanșa profesională a doamnei Covaciu, generăleasa care a pus porțelanul românesc pe harta Europei și a lumii.

După o zi de dispute fără ieșire, primul-ministru Viorica Dancilă avea să confirme la conferința de presă că lucrurile au luat-o razna.

Se cam limpezesc apele pentru prezidențiale. Cu Theodor Paleologu care să-i țină lanterna lui Traian Băsescu și cu Mircea Diaconu care încearcă să repete surpriza de la europarlamentare, tabloul se cam completează.

Cînd lucrurile merg prost, fiecare eveniment și chiar întîmplare devine un examen. Și din fiecare se vede putregaiul lucrurilor. Și prostia conducătorilor.

Știți cu ce ne-am ales din vizita președintelui Iohannis la Washington în afară de celebra șepcuță pe care Klaus Iohannis s-o agațe deasupra portretului său din biroul trapezoidal de la Cotroceni?

Entuziasmul stîrnit de vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă are un iz patriotic găunos. Toată lumea își exprimă bucuria și convingerea că țara noastră se află într-o relație privilegiată cu SUA

Tragedia de la Săpoca m-a scuturat și din cauza celor petrecute, dar și din cauza felului în care a fost abordată de ziariști și oficialități.

Chiar asta trebuie să fi fost întrebarea care a colindat prin mintea lui Klaus Iohannis în aceste zile. Celelalte, însoțite de semnul exclamării, sunt secundare.