Ponta a încercat să se relanseze cu turnătorii din PSD. Rareș Bogdan cu atacuri la foștii colegi ai lui Ponta. Tu pe acolo, eu pe aici, par să își fi zis cei doi, ca în filmele polițiste ale lui Sergiu Nicolaescu.
Cornel Nistorescu
Articole scrise:
Mă văd obligat să iau în calcul și ipoteza că banii din afacerile cu droguri ajung în cîteva ministere importante, se preling și în Poliție și servicii și, unii, chiar spre lumea politică.
Publicitarii români au schimbat foaia.(…) În sfîrșit, l-au introdus cu mare succes în storyboard și pe cel mai îndrăgit personaj din familia românească- bunica.
Cine nu știe cine-i Babici înseamnă că nu știe nimic despre industria României. Și Nicolae Ceaușescu, în multe fabrici și proiecte intrate în dificultate, întreba „Unde-i Babici?
Frumoasă fotografie mai are Klaus Iohannis în montajul de pe Facebook. Cheamă poporul la vot cu o sobrietate care face din imaginea de mai sus un anunț și un apel de începerea războiului.
Ziua presei începe să fie o sărbătoare neînsemnată. Mai ales în România. Presa există, dar pulverizată. Fiecare supraviețuiește pe cont propriu. Asociațiile profesionale sunt anemice.
Pînă la urmă, un dosar penal serios pentru Traian Băsescu tot va fi deschis. Pe neașteptate, în plină pregătire de Paști, unul dintre oamenii care au jucat un rol important în Partidul Mișcarea Populară (PMP) a răbufnit, destăinuind diverse amănunte și informații despre un Traian Băsescu mare campion al ticăloșiei. Radu Cristescu, fost vicepreședinte PMP […]
După ce am văzut în Orăștie indicatorul spre acest schit, am dat fuga la o istorie a ortodoxiei din România cu gîndul să citesc despre toți, de la Sfînta Parascheva la Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor.
Referendumul despre care a ronțăit Iohannis în minutele după semnarea decretului, cu ale sale bălăbănite întrebări, nu este decît o întețire de luptă politică oarbă. Discursul său amenințător s-ar putea reduce la mai puține cuvinte.
Referendumul în sine este un truc de mobilizare electorală. Nimic mai mult. Întrebarea unu este la fel de mălăiață ca și autorul. Iar cea de –a doua, la fel de încruntată și de contorsionată ca și el.
Istoricul Adrian Majuru mi-a cerut să elimin un articol publicat în Cotidianul în 21 noiembrie 2011, intitulat „Ce vor khazarii?“.
Nu mi-am imaginat niciodată că primarul Iohannis ar putea deveni un asemenea președinte. Ciufut, încruntat, închis la orice sugestie din afară
În sfîrșit, președintele Klaus Iohannis a semnat scoaterea lui Mircea Negulescu, zis Portocală din magistratură. Omul era magistrat cum șeful său era o capră zburătoare!
Asta nu-i campanie electorală! Asta nu-i competiție! Asta nu-i dezbatere! Este doar o formă de circ! O ploaie de înjurături de la tribună, un potop de minciuni de la microfon
Un om care îndură pușcăria mai mult pentru ceilalți și este chinuit numai pentru că gîndește altfel și refuză să cînte în corul umilinței își duce pedepsele la bun sfirșit dar nu scapă. Este umilit, urmărit, degradat și marginalizat.
În același timp, Raportul Comisiei Manda, deocamdată citat pe surse, ne arată sub sigla unei comisii parlamentare de anchetă ce fel de SRI am avut și, după toate probabilitățile, mai avem.
Nu știu ce sentimente ar putea trai un francez sau un american care ar intra intr-o zi de marți în Muzeul Louvre! Am doar o vagă idee ce ar simți un român.
Niciodată, tăcerea președintelui nu mi s-a părut mai apăsătoare și mai greu de înghițit ca acum. Este vorba de nepăsarea lui Klaus Iohannis față de trecutul torționar al lui Augustin Lazăr.
Cu un așa președinte în SUA, PSD va avea o bună percepție la americani cam după un secol și jumătate.
Rareș Bogdan a validat modelul politicianului prieten cu toată lumea, băiat de treabă, gata să încheie tot soiul de prietenii și de afaceri cu toată lumea (de la Vanghelie la Elena Udrea) și care, în momentul apariției unei camere de filmat, începe să urle ca un apucat.
Ce a adus nou această vizită cu doi foști deținuți politici la Cotroceni? Un început pentru un alt mod de a fi al PSD-ului.
Nu știu ce-ar crede Iulius Filip cînd ar vedea lista de decorați ai României și dacă ar mai accepta sau nu să fie alături de Augustin Lazăr și de alte figuri dubioase din România recentă.
Rău am mai ajuns! Avem un procuror general care nu era decît un copoi comunist pus să latre la disidenți și să le bage mințile în cap. S-au schimbat vremurile, epocile și sistemele și noi facem dreptate cu aceeași coadă de topor. Nici ministrul Justiției nu-i mai breaz. Este doar mai prețios. Patinează mai bine […]
(…)un nene de pe o bancă, după ce a aflat ca sunt ziarist, m-a întrebat dacă nu vreau să cunosc un condamnat la moarte de două ori. Ce ziarist n-ar fi tentat de o asemenea întîlnire.
Cine îi cunoaște opera și îi bate numele pe un motor de căutare remarcă însă ingratitudinea societății românești. Doina Levintza, la ceas aniversar, nu se bucură de sărbătoarea pe care o merită.
Vopsiți și revopsiți, la luptă! Torționarul ultimilor ani de comunism s-a gîndit că o altă ticăloșie l-ar putea ajuta să iasă din încurcătură.
