Nu cred să mă bănuie cineva de o simpatie pentru Gabriela Firea. Nunta în caleaşca albă, după o înmormîntare, ouăle de Paşti prin Bucureşti şi concertele cu care face valuri mă aşază pe o poziţie critică.

Este vizita președintelui Iohannis în SUA o încununare a politicii noastre externe? Nici vorbă.

Nu sunt prea multe secvențe de viață în care semnul prostiei absolute să se întîlnească atît de neașteptat cu cele mai înalte voci ale unei societăți.

Știrea despre pătrunderea aproape clandestină a Monicăi Macovei și a lui Dan Tăpălagă în celebrele arhive ale SIPA aruncă gaz pe foc.

Șoc în toată regula. Ghiță este liber în Serbia, la Belgrad. Bea șampanie și flutură tricolorul. Ca la mitingul de la partidul lu’ pește, înființat și îngropat cu Bogdan Diaconu, Ponta, Mirel Palada etc.

Cum nu ne-am dat seama că introducerea lui Robert Turcescu în dezbaterea prezidențială a fost o lucrătură menită a-i crea dificultăți omului refuzat de sistem?

Enorma criză de personalități în care a ajuns PNL a făcut din alegerea președintelui un soi de aventură, de spectacol al neputinței.

Am și eu micile mele momente de sadism. Uneori, dimineața, călare pe cîte un aparat, rămîn cu coada urechii la reclamele de la televiziuni. De obicei, telespectatorii migrează.

Și a cam venit vremea să le piardă! Numărul interceptărilor din România îl depășește cu mult pe cel din țări cu o populație mult mai mare și cu un număr de dosare privind fapte de criminalitate, de asemenea, de zeci de ori mai mare.

Cînd a căzut guvernul Ciorbea m-am întristat. Nu pentru că pierdea puterea, ci pentru că din toată echipa aceea nu am putut să iau nici un om. Nu pentru că nu voiau. Nu-mi erau de folos.

Cît de mult s-au amestecat SRI și SIE, SPP (căci SPP-ul n-a stat întotdeauna ca o garofiță plantată pe marginea terenului de spionaj și mînăreală), nu știu.

Ce sunt „Dosarele Cotidianul?“ Întîi de toate, o formă de protest la adresa unui loc comun din conversațiile zilnice.

Mâine seară, în cadrul Nopții Muzeelor, Academia Română expune la Muzeul de Artă Veche Apuseană (din Str. Dr. Nicolae Minovici, nr 3, sector 1) lucrarea „Cap de copil“ de Constantin Brâncuși.

Dosarul RCS&RDS în afacerea cu Mitică Dragomir scoate la iveală cealaltă față a anticorupției din România.

România sforilor, aranjamentelor și mînăriilor de tot felul s-a încurcat în plasa țesută de un personaj greu de prins de un fir. Ghiță nu-i Fenechiu sau Bușoi!

Marele nostru Cocoșilă și-a trimis pupila la microfon pentru a ne spune că „Administrația Prezidențială nu are atribuții în domeniul clasificării și desecretizării, declasificării, cum vreți să-i spuneți.

Un iz de carnaval continuu adie peste bulevardele Bucureștilor. Nu vine din restaurantele din Centrul Vechi, nici din deja faimoasele sale teatre și săli de concerte, ci din programele cultural-distractive ale primăriei.

Două lucruri m-au surprins în legătură cu USR. Primul, că s-a născut mai mult peste noapte şi, al doilea, că a obţinut un procentaj enorm în raport cu promovarea făcută în campania electorală.

Nu-mi plac discursurile. Nu spun nimic. Sunt numai texte după care se ascunde mașinăria, mecanismul, sistemul.

De ce se împiedică PSD-ul de sine însuși? Nu are opoziție decît prin DNA, mai puțină prin SRI și aproape deloc în presă. Realitatea TV și Digi 24 oricum nu contează!

De Ziua Europei a fost concert. Au cîntat Ozon, Zob și zdrob, Zbang și Poc etc. Ca de Revelion!

Avem deja o tradiție în a ne bate joc de noi. Viorel Gaiță a patentat umorul născut din prostia omului amărît.

Cînd Comisia juridică a votat proiectul de lege privind grațierile, în cîteva ore, două mii de oameni au ajuns în Piața Victoriei.

La început am crezut în politicieni. Un deceniu, două, două și jumătate! M-am înșelat destul. Acum nu-i mai cred nici dacă se ard singuri cu fierul roșu.