Acesta e un fapt: dobânda creditelor bancare este, la noi, dublă față de aceea din Germania.
Articole scrise de: Ioan Buduca
Atunci când și criminalul cel mai odios are garantate niște drepturi procesuale, abia atunci o democrație își merită numele.
A luat medici faimoși. A luat episcopi iubiți de enoriași. A luat oameni de afaceri și, desigur, politicieni. Cu cât mai celebri, cu atât mai bine. Ce n-a luat? Actori. Cântăreți.
Președintele nostru actual a dat de multă vreme funcția constituțională de mediator pe rolul de comentator politic alarmist. O afacere în stil Dănilă Prepeleac?
Acum e clar: DNA a fost un cancer social. Neprofesioniști și corupți, procurorii de acolo au lucrat după metode mafiote. Ce-i mâna pe ei în luptă? UE le cerea performanțe.
Lazăr practică un șantaj în stil mare: dacă mă veți revoca, să știți că dosarul în care este martor soția d-voastră poate lua o întorsătură neplăcută.
Ca să-și reducă pedeapsa la jumătate, Codruța va fi invitată să-l toarne pe Băsescu. Dacă are caracter de eroină, nu-l va turna. Dar dacă are caracter de găină?!
Tare mi-e teamă că mai degrabă Udrea ar putea fi un erou constituțional, nu „șovăielnicii” intelectuali.
În fine, Johannis a conceput un proiect de rang prezidențial: o regândire a educației naționale. Elaborarea conceptului a durat 2 ani. Acum, începe dezbaterea publică a draftului de proiect.
PNL, prin vocea liderului său, Ludovic Orban, consideră că șefa ÎCCJ, Cristina Tarcea, n-are nicio vină ca urmare a deciziei CCR privind nelegalitatea completelor de 5
Ce au fost evenimentele pariziene ale lui mai 1968? Mao pornise o așa-zisă revoluție culturală împotriva burgheziei roșii.
Faptul că președintele ÎCCJ Cristina Tarcea și predecesoarea sa Livia Stanciu n-au constituit legal completele de judecată a fost constatat de CCR, iar urmările sunt aidoma unui cutremur de 10 grade pe scara Richter
Dacă ar trebui să aleagă între un corupt oarecare și un magistrat corupt, Andrei Pleșu ar alege magistratul corupt! Așa a declarat domnia sa.
În vremuri de pace, ori de război, principala infrastructură de putere a unui stat este reprezentată de bănci. A fost prima linie de front, la noi, după 1990: să le facem praf și pulbere!
Ghiță, care a făcut parte din anturajul generalului Coldea, răspunde că a avut nevoie de oarece timp să-și dea seama că DNA mergea într-o direcție greșită.
Față de pretențiile de analiză politică ale unora (precum, să zicem, Cosmin Gușă), comentariile acestui jucăuș ne-jucător sunt oaze în deșert.
În prima etapă a militantismului său în România, George Soros a ales intelectuali tineri drept conducători de ONG-uri.
CCR a decis că mandatele de supraveghere din dosarele de corupție nu mai pot invoca rațiuni de siguranță națională. Practica aceasta nu a fost constituțională.
Franța e în flăcări. În Germania, crește simpatia pentru extremiști. În Italia, un partid eurosceptic se află la guvernare.
Mari specialiști în dezvoltare (și în opusul ei, prăbușirea unor națiuni) susțin că există un larg consens al experților cu privire la faptul că națiunile se prăbușesc din cauza instituțiilor extractive.
Anii 2014, 2015, 2016 au reprezentat apogeul abuzurilor comise de statul subteran prin intermediul DNA și ÎCCJ.
De doi ani, Iohannis caută (inventează) intenții pesediste care să scoată lumea în stradă. Tenacitate săsească dusă la absurd.
Jacques Attali a fost suficient de înțelept să prevină contemporanii că imperiul global care își pregătește, azi, triumful are să fie unul de factură totalitară.
Agenda secretă din spatele venirii unui guvern tehnocrat după guvernul Ponta conținea câteva obiective pe care factorul politic intern n-ar fi acceptat să le îndeplinească:
Când jandarmii francezi bat demonstranți violenți, bătaia aceea e ruptă din Raiul cel bun. Când fac același lucru jandarmii români, bătaia lor e ruptă din Raiul cel rău.
Statul maghiar independent a apărut abia în 1920, prin Tratatul de pace de la Trianon. Maghiarii n-au avut stat independent până atunci.