Ioan Vieru

Author

Ioan Vieru
Articole scrise:

INSPECȚIA Rusiei în România poate fi considerată semnarea scoaterii NATO din jocul de forțe, preambul într-un teatru de război deja început.

Atomizarea instituțională, prin derapaje deseori chiar imposibil de remediat, se resimte tocmai din lipsa alinierii la interesul general, cel detaliat și prevăzut în Constituție.

Pandemia care tocmai pare a se încheia, după majoritatea vocilor civile și medicale autorizate, abia începe în Europa doamnei Ursula von der Leyen, beneficiar al contractelor cu Big Farma.

Administrația lui Vladimir Putin iese întărită ca actor pe scena internațională, din acest marș al șenilelor și zăngănit al armelor, iar situația ar putea fi compromisă (…)

România se află într-o sincopă uriașă. Singura cale de a ieși din acest cerc vicios numit corupție este reprezentată tocmai de punerea sub urmărire penală a magistraților care încalcă legea.

Faptul că Rusia și-a mobilizat războinic peste 120.000 de militari la granița Ucrainei, afirmând că de fapt nu intenționează să invadeze statul vecin, arată alte obiective ale acțiunii.

Fabrica de bani a UE, respectiv îndatorarea prin PNRR, pune deja presiune previzibilă pe țările sărace, o pâine în România nefiind exclus să ajungă la 5 euro.

Așa cum pentru importul gazului Guvernul a externalizat toate operațiunile unor terți (…) la fel funcționează întreaga Românie în prezent.

Ministrul Energiei nu vrea să deranjeze încă imensa rețea criminală pe care indirect o păstorește, încât demiterea sa este iminentă (…)

S-a cerut transparență, reducerea birocratizării, Justiție și toate acestea s-au redus la niște simple principii inadmisibile.

Klaus Iohannis este un produs al sistemului în deplina lui reprezentare legală. Eșecurile, dovedite de fiecare ciclu electoral,

Guvernele, prin interpușii specializați, se văd prinse în capcana clauzelor secrete care încalcă normele de transparență presupuse de contractele comerciale de natură publică.

Gargara patriotică din ultimii zeci de ani renaște cu o vivacitate teribilă, amplificând întregul dezastru socio-economic acumulat

Artizanii resetării plantei par doar că se folosesc de epidemie, care rămâne tot mai defectuos în sarcina altora.

Frica de popor i-a transformat indirect pe guvernanți în simpli instigatori împotriva unui adversar care nu este nimeni altcineva decât ei înșiși (…)

Românii, oriunde s-ar afla, în cartierul Titan, la Torino sau la Bruxelles sunt actori într-un teribil, degradant și epuizant drum spre casă.

Lucrurile stau rău pentru lumea românească în confruntarea continuă cu popopulismul celor care au devenit statul însuși pe căi prezumtiv legale.

Într-o intervenție la un post televiziune din Bucuresti , în data de 19 Decembrie 2021, ora 20, 20, T. Stolojan a clarificat, deloc critic, existența controversatelor “ conturi ale lui Ceaușescu” în fosta R.S.R. Deloc onorant pentru profesionistul T. Stolojan, care pe deasupra a fost și prim-ministru al României, deci un om care cunoaște legea […]

Nici astăzi, România nu este lăsată să se ridice la nivelul Constituției din anul 1991, revizuită în 2003, de către hoardele unui profit profund nefast.