Aventuri lumeşti, mistici şi şamani

Volumul zugrăveşte istoria secolului XX “în timp real”. De cele mai multe ori, realităţile cunoscute atât de bine din manuale, cărţi, filme documentare ori relatări vor fi puse acum într-o cu totul altă lumină. Autoarea, Diane Ducret, evită în mod subtil capcana reabilitării imaginii unor dictatori, dar reuşeşte cu multă discreţie să le completeze portretul înfăţişându-le şi latura umană mai puţin ncunoscută publicului larg.

Prenumele lor sunt banale: Inessa, Clara, Nadia, Magda, Felismina, Elena, Jiang Qing, Catherine. Dar şi numele de familie spun totul: Mussolini, Lenin, Stalin, Hitler, Salazar, Mao, Ceauşescu, Bokassa. Unele sunt femei puternice, în stare să influenţeze decisiv hotărârile bărbaţilor din vieţile lor, pe când altele sunt doar victime şi au parte de un destin tragic. Unele se află în lumina reflectoarelor, sunt seducătoare sau stârnesc atenţie, în vreme ce altele sunt sortite să rămână mereu în umbră.

Ca un avertisment, o necunoscută deschide Balul corespondenţei private a lui Adolf Hitler la cancelaria Reich-ului. Germanii speră într-un viitor mai bun şi aşteaptă ca Hitler să-l construiască pentru ei. Alegerile care-l vor duce la putere au loc peste un an. Hitler a ştiut să asculte şi să includă femeile în programul său. Pentru germani, el era noul Cancelar al Reich-ului. Pentru femeile germane, Omul providenţial, Supraomul. Scrisorile care sosesc la cancelaria privată nu se mai integrează nici pe departe în protocolul obişnuit. Felicitări, sfaturi bine intenţionate curg în fiecare zi. Chiar dacă şi mulţi bărbaţi îi scriau lui Hitler, femeile au fost cele care au aşternut pe hârtie scrisorile cele mai personale. “În fiecare zi sunt obligată să mă gândesc la dumneavoastră, în fiecare oră şi în fiecare clipă. Aş veni cu plăcere la Berlin şi aş veni la dumneavoastră. Orice s-ar întâmpla, viaţa mea vă aparţine. Nu pot iubi pe nimeni mai mult decât vă iubesc pe dumneavoastră. Vă rog să-mi scrieţi dacă-mi permiteţi să vin”.

Este greu să ni-l imaginăm pe dictatorul cu mustăcioară în ipostaza de sex simbol. Şi totuşi, Adolf Hitler a primit scrisori de la fani cât au primit Mick Jagger şi componenţii formaţiei Beatles laolaltă. Corepondenţa privată a lui Hitler, păstrată la Moscova, oferă o oglindă a femeilor seduse. Ea dezvăluie o trăsătură necunoscută a sistemelor dictatoriale: puterea lor se sprijină pe potenţialul de seducţie al dictatorului, tot atât de mult cât şi pe constrângere.

Il Duce era pentru femei un Dumnezeu adorat. Un suveran, bărbatul ideal. Contese, ţărănci, călugăriţe sau prostituate, toate îi scriau şi îi încredinţau până la cele mai neînsemnate dorinţe. Mussolini primea, la secretariatul particular al Ducelui, între 3.000 şi 4.000 de scrisori pe lună, care sunt şi azi păstrate în Arhivele Statului, la Roma. Spre deosebire de Hitler, Mussolini se prinde în joc, reacţionează, le răspunde, încearcă să le satisfacă dorinţele. Cu siguranţă, Mussolini ştia să-şi arate un chip de înger, oferind imaginea unui orator puternic şi cuceritor.

Femei uşoare sau mari doamne intelectuale, simple capricii sau iubiri pasionate sunt omniprezente în vieţile dictatorilor. Ei sunt cruzi, violenţi, tiranici şi infideli şi totuşi, ele îi iubesc. Ele se numesc Magda, Clara, Nadia, Elena, rând pe rând soţii, tovarăşe de viaţă, admiratoare. Pentru că ei le fascinează, pentru că ei au nevoie de ele.

Veţi afla lucruri fascinante, amuzante, poveşti incredibile, dar adevărate…

Pe urmele mele in două lumi

„Pe urmele mele în două lumi: România – SUA.  Romanul unei vieţi – cronica unei epoci”

Volumul este semnat de Simona M. Vrăbiescu Kleckner. Cartea dezvăluie viaţa autoarei şi a familiei sale într-o perioada plină de efervescenţă culturală şi socială, dar şi de transformări marcante ale societăţii româneşti: anii ’30-’60.

Memoriile Simonei Vrăbiescu-Kleckner acoperă aproape 40 de ani de istorie a familiei sale, materne şi paterne, din al treilea deceniu al secolului XX şi până la plecarea din  ţară, în 1965, ca şi de istorie a României.

Este istoria unei boierimi pline de vitalitate şi energie, o aristocraţie rurală harnică şi responsabilă, instruită şi educată, ai cărei membri şi descendenţi au deschis ochii într-o Românie mare în curs de modernizare şi prosperă, pentru a-şi trăi, unii tinereţea, alţii senectutea, când nu în închisori sau în exil, în propriile lor case, confiscate fără preaviz, în calitate de chiriaşi ai statului, şi înconjrtaţi de ochii şi urechile vigilenţilor lor persecutori.

Memorabile portrete de familie, care fac totodată parte din  panteonul intelectual şi politic al României în cea mai strălucită epocă a ei: familiile Missirliu, Micescu, Ioanid, Giurăscu, Herescu, tulburătoare pilde de voinţă şi curaj alcătuiesc substanţa densă a acestei cărţi.

Protagoniştii ei construiseră de-a lungul câtorva generaţii splendide case şi conace, întemeiaseră şcoli şi biblioteci, scriseseră cărţi şi clădiseră politic România modernă, pentru ca, după instaurarea regimului comunist, cu pustiitoarea sa prigoană împotriva spiritului, rectitudinii şi verticalităţii morale, să dea încă o dată o lecţie de supravieţuire, a lor şi a valorilor clasei şi lumii lor. Când nu se recalifică,  angajându-se ca normatori, funcţionari, croitorese, etc. îşi refac, prin solidaritate, competenţă, şi încredere, altundeva, în lumea largă, o situaţie materială demnă şi lucrează, cu toate mijloacele aflate la dispoziţie, în beneficiul ţării lăsate în urmă. Autoarea însăşi, ca exponent al acestei lumi, o face.

Simona M. Vrăbiescu Kleckner este descendenta unei ilustre familii româneşti, fiică şi respectiv nepoată a lui Gheorghe Vrăbiescu şi Nicolae Vrăbiescu, remarcabili jurişti din perioada interbelică, şi nepoată prin alianţă a marelui profesor latinist Nicolae Herescu. A absolvit ea însăşi Facultatea de Drept la Universitatea Bucureşti în 1949, fără să poată vreodată profesa în domeniu, înainte de a părăsi, în 1965, România comunistă.  În Statele Unite, unde a emigrat, a obţinut două masterate,  unul în informatică, la Universitatea Columbia, în 1969, iar celălalt în drept internaţional public, la Universitatea New York, în 1973.  În SUA a lucrat ca asociat curator la Biblioteca de Drept a Universităţii New York, între 1969 şi 1974, ca şefă a Bubliotecii Juridice  a ONU, între 1975 şi 1986, ca şefa a Secţiei de Referinţă şi Bibliografie a Bibliotecii “Dag Hammarskjöld” a ONU, între 1986 şi 1987 şi în fine, ca directoare a Bibliotecii Curţii de Comerţ Internaţional a SUA în perioada 1987-1996.

Între 1991-1996 a fost copreşedinta organizaţiei ACORD, comitet politic pentru promovarea democraţiei în România, desfăşurând  o intensă activitate de lobby pentru ţara de origine la Congresul SUA şi la alte autorităţi americane.  Din 1997 a fost aleasă  preşedinta  comitetului. La  invitaţia  preşedintelui Emil Constantinescu, Simona Vrăbiescu Kleckner a activat pro bono în cadrul Preşedinţiei României, în calitate de consilier  personal al preşedintelui Emil Constantinescu vreme de  18 luni (iunie 1999-decembrie 2000), interval de timp în care a locuit în Bucureşti. Activitatea ei în cadrul ACORD şi la Preşedinţia României este relatată în cele două volume publicate: “O mărturie provocată” – 1995-2000, Bucureşti, 2004 şi “Din exil – Lobby în SUA pentru România”, New York,  1990-1998.

Mistici din Carpaţi

“Mistici din Carpaţi şi alţi oameni slăviţi din istoria mântuirii”

Autorul acestor trei volume, Vasile Andru, a publicat peste 30 de volume, dintre care amintim “Mirele”, “Arheologia dorinţelor”, “O zi spre sfârşitul secolului”, “Muntele Calvarului”, “Păsările cerului” (tradus în şase limbi), “Grădinile ascunse”, “Veacul meu, fiara mea”, “Opt chipuri ale singurătăţii”. După stagiile de documentare antropologică, şi bursier la Roma, Paris, dar şi în India, unde i se conferă titlul de master în Filosofia Vedanta, a participat la simpozioane internaţionale de istoria religiile la Paris, Mount Abu , Shimia, Loano, Atena. În 1990 a întemeiat Centrul de Practică Isihastă din Bucureşti. Din 2007 este redactor la revista “Lumină lină” din New York. Are publicate numeroase cărţi de înţelepciune şi spiritualitate: “Viaţă şi semn”, “Terapia destinului”, “Întâlniri cu maeştri şi vizionari”, “Istorie şi taină la Sfântul Munte Athos”, “Exorcismele. De la origini până la Tanacu”, “Psihoterapie isihastă”, “Surâd, deci exist”.

“Un om care n-a trecut prin religie şi care n-a cunoscut tentaţia religioasă este un om vid”. Cartea de faţă ţine de cultura duhului, dar este mai ales o experienţă religioasă. Experienţa spirituală, adică asceza şi mistica, sunt singurele moduri de a extinde conştiinţa de la normal la suprafiresc, până la theosis. Cartea oferă 22 de chipuri şi destine exemplare din Carpaţi. Misticii sunt personaje uriaşe, văzute sau tăinuite, care fac Istoria sau care îmbunătăţesc Istoria. Vasile Andru scrie despre ei cu vocaţie de prozator, dar şi ca iniţiat în lucrarea misticii creştine. Dintre aceşti asceţi din vechime îi amintim pe Ioan Casian proto-românul, un ascet călător, Dionisie cel mic “Tatăl erei creştine”, Teotim din  Tomis, Nicodim de la Tismana, de la mersul pe ape la mersul pe jeratic, Daniil Sihastrul, dar şi Calinic de la Cernica, cât şi Destinul românesc al slavului Paisie Velicikovski şi pelerinul basarabean Ioan Zlotea.

Un interesant capitol este cel privind asceţii închisorilor, care prefigurează  o dimensiune românească a misticii regimului totalitar. Între cele 132 chipuri de personalităţi harismatice: pr. Arsenie Boca, Monseniorul Vladimir Ghika, Ioan cel străin, Sandu Tudor, Vasile Voiculecu, Nicolae Steinhardt. Cartea dezvăluie totodată taina personală a aleşilor ca posibilă cale demnă de urmat.

În cel de al treilea volum, vine timpul înţelepţilor. Înţelepţii mânăstirilor mizează pe sophia, iar în practică pe rugăciunea minţii. Între aceste chipuri se evidenţiază Arsenie Praja, pustnicul, Eremiţii de la Râmeţ, părintele Cleopa Ilie, un Ion Creangă mânăstiresc şi părintele Teofil Părăian, înţelptul de la Sâmbăta de Sus.  

“În loc de atei, adică oameni fără Dumnezeu, se va extinde categoria cripto-ateilor. Petre Pandrea vorbeşte frumos despre această categorie pentru veacul XXI: călugărul alb. Călugăr deviune un epitet special, numind o asceză a lucrului, a profesiunii, a familiei. Pandrea însuşi se defineşte călugăr alb, adică bătrân frumos. Dă exemple de personalităţi care ar ilustra categoria: Iuliu Maniu, Petre Ţuţea, Pasteur, Leon Bloy, Bruning. Zice: «Călugării albi sunt candele aprinse care descifrează şi proslăvesc misterul existenţei, ca şi călugării negri care se roagă lui Dumnezeu şi proslăvesc pe Preacurata, mama Domnului Iisus. Rugăciunea este de fapt o meditaţie»”.

Sub Dom

“Sub Dom”

“Camerele de televiziune înregistrează totul. Îi observă pe orăşeni şi vizitatori cum îşi apasă palmele de peretele invizibil dintre ei, îi văd cum încearcă să se sărute, examinează bărbaţi şi femei care plâng privindu-se în ochi, îi remarcă pe cei care leşină atât sub Dom, cât şi în afară şi pe cei care cad în genunchi şi se roagă faţă în faţă cu mâinile împreunate, îl imortalizează pe omul de afară, care începe să bată cu pumnii în ceea ce îl ţine despărţit de soţia lui însărcinată până când pielea îi cedează şi sângele îi ţâşneşte în aer”.

Cronicarul de la “The Guardian” titra: “Povestea din «Sub Dom» se construieşte încet, dar în cele din  urmă se dovedeşte înspăimântătoare şi explozivă ca o apocalipsă într-o sticlă”.

Într-o zi ca oricare alta, orăşelul Chester’s Mill din Maine se trezeşte rupt de lume, de care îl desparte o forţă imaterială şi invizibilă. Nimeni nu ştie ce este, de unde vine şi când se va disipa. Domul e fatal pentru fiinţe umane şi obiecte neînsufleţite.

Dale Barbara e veteran de război şi, mai nou, bucătar. Face echipă cu proprietara ziarului local, cu o asistentă medicală şi cu trei copii curajoşi. Adversarul lor este un politician fără scrupule, Big Jim Rennie, care ar face orice pentru putere, a lui şi a fiului său. Dar marele lor duşman se dovedeşte a fi Domul… Iar timpul nu e deloc scurt, ci şi înşelător.

Guillermo Del Toro afirma: “pare incredibil că, după o carieră de 50 de ani, decanul ficţiunii dark poate scrie cu o asemenea forţă. Şi tocmai asta se întâmplă când se prăbuşeşte Domul”. 

Stephen King s-a născut in Portland. De mic, a îndrăgit matineele anilor ’50, unde se proiectau în special filme de groază şi SF. În 1960, Stephen King l-a descoperit pe H.P. Lovecraft, care a avut o influenţă decisivă asupra carierei sale. Acesta a fost momentul în care marele autor a început să scrie poveşti la o maşină de scris căreia îi lipsea tasta „N”, pe care o vom întâlni mai târziu în “Misery”.

În iunie 1970 a obţinut licenţa în literatură, un certificat de profesor de liceu şi o diplomă pentru elocuţiune şi artă dramatică. În 1971 s-a căsătorit cu Tabitha Jane Spruce, viitoarea scriitoare şi poetă T. King, cu care a avut trei copii. O vreme a trăit într-o rulotă şi a lucrat într-o spălătorie industrială, apoi a devenit profesor de engleză la “Hampden Academy”, Maine. În acea perioadă, Stephen King a dus o viaţă grea, plină de lipsuri, care-l va duce la alcoolism. A inceput să scrie “Carrie”, dar fiindcă romanul nu avansa deloc, l-a aruncat la gunoi. Soţia sa însă, care nu se îndoia de talentul lui, a recuperat manuscrisul şi l-a convins să-l ducă la bun sfârşit.

În 1973 declicul s-a produs: concernul editorial “Doubleday” a acceptat spre publicare “Carrie”, iar “New American Library” a cumpărat drepturile ediţiei de buzunar cu suma record de 400 000 de dolari. In 1975 familia sa şi-a cumpărat prima casă la Bridgton, Maine, iar Stephen King a publicat “Salem’s Lot”.

Din acest moment Stephen King îşi va consacra viaţa exclusiv creaţiei literare şi, intr-o mai mică măsură, producţiei cinematografice. Aproape toate romanele lui au fost ecranizate. De asemenea, Stephen King acorda permisiunea studenţilor la regie să adapteze povestirile sale pentru suma simbolică de un dolar.

Stephen King a doborât toate recordurile de vânzare şi a primit numeroase premii, printre care şi prestigioasa “Medalie pentru Contribuţii Deosebite în Domeniul Literaturii Americane”, oferită de “National Book Foundation”. În 2006 venitul său anual a fost estimat la 40 de milioane de dolari.

Şaman

“Şaman”

“Şaman” este un roman despre curaj şi inefabil, despre reinventare şi optimism, plin de poezie şi candoare. Adina Dabija, cunoscută mai ales pentru volumele sale de poezie, va citi miercuri, 5 iunie, la ora 18.00, la Librăria “Cărtureşti” Verona din Bucureşti (în ceainărie) fragmente din “Şaman”, primul său roman, apărut de curând în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

Într-un roman cu tentă autobiografică, Adina Dabija descrie căutarea înfrigurată a identităţii, pe parcursul unui drum care începe într-un sat din Ardeal şi ajunge până în nordul îngheţat al Canadei. Eroina sa cunoaşte lumea prin poezie, filosofie, iubire, aventură, dar aceste etape sunt mereu arse fiindcă ea caută altceva, iar în final se regăseşte prinsă într-un triunghi amoros straniu, în care mai sunt implicaţi un om de afaceri din Quebec şi soţia lui. Împingând aventura la limită, decide să pornească în căutarea unui şaman eschimos, care pare să deţină cheia împlinirii sale în viaţă.

„Adina Dabija aparţine rasei rare a autorilor care nu consimt să aducă ofrande nici idolului literaturii, nici idolului pieţei, respingând atât constrângerile «scolastice» ale unui canon formal, cât şi aplicarea cutărei reţete de succes. Se întâmplă însă, din când în când, să le iasă acestor rebeli cărţi cu adevărat vii, care ne reamintesc miza ontologica a scrisului. Combinând, de la sine, autoficţiunea cu insertul oniric şi fantastic – gen proxim: irealitatea imediata a lui Blecher, ezoterismul lui Eliade ori Cărtărescu –, romanul de mistere (ale Bucureştilor, fireşte) cu cel de aventuri în gheţurile nordului canadian, basmul cu transcrierea nemediată a realităţii lumii contemporane, “Şaman” recuperează (uneori de pe buza clişeului, dar cu atât mai spectaculos) şi resemnifică un traseu iniţiatic. Fără urmă de mimă. Netrucat. Convingător. Transmiţând o senzaţie de autenticitate chiar şi atunci când îţi spui că ai mai văzut «de astea». Adina Dabija ne oferă un roman de citit, la propriu, cu sufletul la gură”, scria Ovidiu Nimigean.

Adina Dabija locuieşte în prezent la New York, unde practică medicina chineză. “Şaman” reprezintă primul său volum în proză. A debutat in 1997 cu volumul “poezia-păpuţă” (Cartea Româneasca), distins cu Premiul pentru debut al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. În 2006 a publicat volumul “Stare nediferenţiată” (Brumar), distins cu Premiul pentru poezie al revistei “Tomis” pentru cea mai bună apariţie editorială a anului 2006. Poeziile sale au fost traduse şi publicate în numeroase reviste literare şi antologii de poezie din Statele Unite ale Americii, iar volumele sale de versuri au fost traduse şi publicate de “NorthShore Press”. Piesa de teatru “Manole 3D” a fost nominalizată la premiile UNITER pentru cea mai bună piesă a anului 2004.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.