Neacșu a comentat motivarea CCR privind „amendamentul Fritz” într-o postare publicată vineri pe pagina sa de Facebook. El spune că spera ca argumentele Curții să clarifice problema retroactivității, însă consideră că soluția adoptată face exact contrariul.
„Motivarea Curţii Constituționale pe amendamentul Dominic Fritz e mult mai neconvingătoare și stângace decât mă așteptam”, a scris avocatul, adăugând că își dorea „enorm” să nu fie dezamăgit și că, în opinia sa, motivarea „nu o să oprească discuțiile, mai rău le va alimenta”.
Neacșu: CCR acceptă că Parlamentul poate introduce ulterior noi motive pentru pierderea mandatului
Critica avocatului pornește de la modul în care CCR a încadrat problema retroactivității. Curtea a considerat că noua regulă nu reprezintă o sancțiune aplicată din nou pentru fapta trecută, ci reglementează efectele pe care acea situație le produce asupra unui mandat care există în prezent.
Neacșu contestă însă această abordare, iar în interpretarea sa, pentru a evita problema retroactivității, CCR ajunge să accepte un principiu mult mai larg: legiuitorul ar putea introduce ulterior noi cauze de încetare a mandatelor aleșilor, chiar dacă acele cauze nu existau atunci când oamenii au fost aleși.
„Ar fi admisibilă deci încetarea intempestivă a mandatelor pentru fapte săvârșite înainte ca legea să le condamne”, susține avocatul.
Avocatul mai consideră că o asemenea interpretare permite legiuitorului să reevalueze ulterior criteriile după care un mandat obținut prin vot poate fi exercitat, ceea ce, în opinia sa, ridică o problemă serioasă pentru protecția mandatului și pentru efectele votului exprimat de alegători.
Am putea ajunge în situația în care mâine s-ar putea schimba regulile și pentru alte fapte
Pentru a explica unde poate duce această interpretare, Neacșu folosește două exemple ipotetice.
El spune că, dusă la limită, logica motivării ar putea permite ca Parlamentul să introducă ulterior noi criterii de moralitate sau integritate și să le aplice unor persoane care ocupă deja funcții obținute prin alegeri.
„La limită, de exemplu, ar trebui să acceptăm că mâine legiuitorul ar putea înceta de drept mandatele rezultate din alegeri pentru cei care trăiesc în concubinaj”, scrie Neacșu, în ipoteza în care criteriile de moralitate ale societății ar fi reevaluate ulterior.
Avocatul dă și un al doilea exemplu, întruchipat de persoanele care au trecut pe roșu în ultimii trei ani și care ar putea ajunge, în aceeași logică, să își piardă mandatul dacă legiuitorul ar decide ulterior că o asemenea faptă afectează integritatea necesară exercitării unei funcții alese.
Exemplele nu descriu prevederi existente, ci sunt folosite de Neacșu pentru a arăta ce consecințe consideră el că ar putea avea principiul desprins din motivarea CCR.
Decizia CCR din 2007, invocată de avocat ca precedent pentru protejarea mandatelor
Neacșu își sprijină critica pe Decizia CCR nr. 61 din 18 ianuarie 2007, în care Curtea a analizat tocmai situația unei legi care introduce o nouă cauză de încetare a unui mandat și a stabilit că, atunci când o asemenea lege modifică statutul dobândit de ales la începutul mandatului, reglementarea are caracter retroactiv. Avocatul invocă acest precedent pentru a arăta că, în trecut, CCR considera că o normă nouă nu poate transforma ulterior o faptă săvârșită înainte de intrarea ei în vigoare într-un motiv pentru pierderea unui mandat deja dobândit. În decizia din 2007, Curtea arăta că legea produce efecte pentru viitor și că este neconstituțional ca o normă nouă să sancționeze un comportament manifestat înainte ca acea normă să intre în vigoare.
Aceasta este, de fapt, principala problemă pe care avocatul o pune față în față cu motivarea actuală a Curții. Practic, dacă mandatul a fost dobândit prin alegeri într-un moment în care o anumită faptă nu reprezenta o cauză de încetare a acestuia, poate Parlamentul să introducă ulterior această consecință și să o aplice unui mandat aflat deja în desfășurare?
Neacșu susține că standardul exprimat de CCR în 2007 conducea la o concluzie diferită de cea prezentată acum.
Ce spune CCR și unde apare disputa
În cazul analizat acum, Curtea a făcut o distincție între fapta trecută și efectele actuale asupra mandatului. În esență, argumentul CCR este că noua lege nu aplică o sancțiune nouă pentru fapta săvârșită în trecut, ci reglementează încetarea unui mandat care încă există.
Neacșu consideră însă că această explicație nu rezolvă problema de fond și, în opinia sa, efectul concret al noii legi rămâne acela că o persoană aleasă într-un anumit cadru juridic își poate pierde ulterior mandatul ca urmare a unei fapte pentru care, la momentul săvârșirii, legea nu prevedea această consecință asupra mandatului.
De aici vine și acuzația sa că motivarea CCR este o „enormă gafă”.
În finalul postării, Neacșu spune că va prezenta în continuare argumentele pe care le consideră relevante pentru protejarea mandatelor obținute prin alegeri și, implicit, pentru protejarea libertății și suveranității votului electoral.
În acest caz n-am înțeles poziționarea dlui Neacșu care, de altfel, a avut multe interpretări corecte pe alte spețe.
Ca să rezumăm: la momentul aplicării, legea prevedea o pedeapsă: terminarea mandatului și perioadă de interdicție de a deține o funcție publică; aplicarea pedepsei presupunea existența unei formalități – semnătura prefectului – care nu mai este prevăzută în proiectul de lege.
Deci pedeapsa pentru faptă rămâne aceeași, singurul lucru care se schimbă este formalitatea: semnătura este înlocuită cu un termen de maxim 30 de zile.
Nu știu exact în ce an învață studenții la drept despre retroactivitate dar nu poate fi mai târziu de anul 2, iar de la acel moment niciun jurist nu mai poate spune că nu înțelege și nu poate aplica în mod corect principiul (ne)retroactivității.
Trotinetristii refuza sa publice un comunicat AGERPRES legat de condamnare pentru un an a nemaipomenitul fost judecator, actual avocat. Am inteles ca pentru falsuri in acte nu mai poate fi judecator, dar avocat poate sa fie ?! Ce justitie tip Makoveyi este asta ?
@Aveți precedentul Călin Georgescu, pentru acei mulți alții, care au finanțat campanii electorale ale actualilor parlamentari și sunt în cârdul de incompatibili de după Fritz ?
Asa-i in dictatura. In dictatura CCR-ului. Nimeni nu sunt mai presus de ei; o enorma greseala in Constitutia lui Bombonel!!!
Cu toate pacatele lui, acest avocat are dreptate de data asta! Altfel si mai pe sleau spus, motivarea ccr( facuta de un asistent maghiar(!)-sunt curios sa-l aud pe Hunor…) se traduce asa: masina cu care eu depasesc viteza legala e vinovata, nu eu!! Si din cauza asta eu o sa merg pe jos!! Dupa 3 ani cat e pedepsita masina poate veni altul sa o conduca! Mandat=masina.
Problema Romaniei e ca toti romanii se pricep la toate.Sunt legist, medici ,profesori ,inginerii etc.Au argument chiar daca nu cunosc legi sau alte meserii.Singura problema e ca nu se pricep la ce trebuie sa faca la locul de munca.
Dl Avocat era cam PSD-isto/AUR-ist. Interesanta poziționarea.
Avocatele, pierderea mandatului pentru fapte ulterior penalizante iti spune ceva sau esti incremenit in proiect ? Fritzulescu este demis pentru ca era primar la data in care nu mai avea voie, e clar ? Faptele raman, nu se sterg in momentul infaptuirii ! Cine te-a pus in functii la care tu nu poti sa judeci cu capul ?
O fi și Neacșu angajat politic, ca membrii CCR.
Dacǎ într-un stat american, cum ar fi Texas, de mâine se abolește pedeapsa cu moartea, cei care așteaptǎ sǎ fie executați vor fi omorâți pe motiv cǎ legea nu este retroactivǎ?
Legea nu este retroactiva. În unele state americane a fost abolita pedeapsa capitala. Nu mai știu în ce stat, chiar dacă pedeapsa cu moartea a fost abolita nu s-a aplicat retroactiv. Cei care erau condamnați nu au beneficiat de noua lege.
Mai degraba avocatul camufleaza si falsifica dur.
Când un avocat duce lipsă de client, atunci incepe să facă „GALGARA” in mass-media pe post de „RECLAMA” pentru a fi băgat în seamă de viitorii „mușterii”!.
Se scrie Gargara dragule….
Bine, bine, își vor da demisia cei cu opinia minoritară? Care nu e atât de minoritară, a se vedea paragraful despre legea 24.
Dar judecătorul care n-a participat? Știe cineva de ce n-a participat?
cand morala si profesionismul sunt ignorate politic , interpretarea juridică să nu ignore ca FRITZ a obtinut cetatenie după inceperea mandatului și săvârsirea faptelor. iN GERMANIA ERA DEJA ARESTAT DE AVOCAT.
Un cetățean poate candida la alegerile locale dacă are domiciliul/reședința în țara (UE) în care locuiește. Nu ii trebuie cetățenie .