Banca Mondială: Economia României este încă pe minus

Europa emergentă şi Asia Centrală au revenit pe creştere, dar există temeri privind şomajul şi durabilitatea expansiunii economiei, a anunţat Banca Mondială, la o conferinţă de presă prilejuită de adunarea generală anuală de la Washington a FMI şi Băncii Mondiale, conform publicaţiei The Financial, din Georgia.

„Redresarea nu s-a simţit la fel în toate statele. Croaţia, Letonia, Kîrghistan si România încă nu au revenit pe creştere”, a declarat vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, Philippe Le Houerou a afirmat: Vestea bună este este că statele din Europa emergentă şi Asia Centrală au revenit pe creştere, după ce regiunea s-a confruntat cu un declin sever în timpul crizei economice mondiale. Datorită economiilor mai puternice din Polonia, Rusia şi Turcia, economia a avansat de la un declin de 5,1% în 2009 la o creştere proiectată de 3,9% în 2010.

Totuşi, oficialul BM a avertizat că redresarea nu este uniformă, există un tablou diferenţiat în cele 30 de state din Europa emergentă şi Asia Centrală. Majoritatea ţările au înregistrat creştere economică anul acesta, dar încă sunt altele care nu au revenit pe creştere.

Philippe Le Houerou a explicat că şomajul a rămas ridicat în majoritatea statelor din Europa Centrală şi de Est şi continuă să crească în Comunitatea Statelor Independente (CIS). Această tendinţă încetineşte creşterea economică iar povara redresării este simţită de multe familii care nu mai reuşesc să se descurce.

Europa emergentă şi Asia Centrală au fost mai puternic lovite de criză decât alte regiuni din lume din cauza integrării mai strânse în comerţul internaţional şi pieţele financiare şi din cauza slăbiciunii politicilor adoptate în unele ţări. Ca rezultat al acestor legături internaţionale, declinul activităţii economice la nivel mondial a provocat regiunii cel mai sever declin în activitatea economică, echilibrul fiscal, şi influxul de capital, dintre toate regiunile în curs de dezvoltare, apreciază Banca Mondială.

Instituţia a apreciat că perspectivele de creştere ale regiunii în 2010 s-au îmbunătăţit deşi sunt cele mai slabe din rândul economiilor emergente. Banca Mondială estimează că Europa emergentă şi Asia Centrală vor înregistra o creştere de 3,9% în 2010, comparată cu 5% în America Latină şi Caraibe şi cu 9% în statele în curs de dezvoltare din Asia.

Indermit Gill, economist şef al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, a afirmat: În timp ce majoritatea economiilor din regiune s-au contractat în 2009, cele mai multe ţări vor înregistra creştere în 2010. Va fi o redresare condusă de exporturi, în special spre Europa Occidentală. Aceasta înseamnă că acum Europa emergentă este şi mai legată de zona euro decât înainte de criză. Preţurile bunurilor fabricate, al ţiţeiului, al metalelor şi al alimentelor sunt în creştere, ceea ce ajută multe state.

Pentru a ajuta statele lovite de criză, Banca Mondială şi-a dublat nivelul de creditare, de la 3,9 miliarde de dolari în perioada 2000-2008, la 9 miliarde de dolari în anul fiscal 2009. În anul fiscal 2010, creditele oferite de BM sunt estimate la 11 miliarde de dolari – 10,5 miliarde de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), şi 0,5 miliarde de dolari de la Agenţia Internaţională de Dezvoltare (AID).

În plus, în februarie 2009, Grupul Băncii Mondiale, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) au lansat Planul de Acţiune al Instituţiilor Financiare Internaţionale, care sprijină sistemele bancare şi creditarea pentru economie în Europa Centrală şi de Est.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.