Băsescu şi patriotismul de birtaş

Pe fondul tensiunii mediatice româno-maghiare, Traian Băsescu, fost preşedinte-jucător, actualmente figură a opoziţiei în plină reafirmare, zăreşte o neaşteptară oportunitate de a-şi reconfirma legendarul patriotism: cheamă românii la boicot împotriva operatorului maghiar MOL, pe motiv că cel din urmă atacă interesul naţional prin distribuirea de hărţi turistice cu Ţinutul Secuiesc, başca editate şi în limba maghiară. Grupul răspunde cu un comunicat în care vorbeşte despre diversitate şi hărţi similare în Braşov şi Moldova, toate cu scopul de a promova obiective turistice. Subiectul este subţire tare, însă, dat fiind că domnul senator a atacat o zonă care i-a oferit nenumărate oportunităţi de a lupta pentru interesul national, se cuvine să privim problema în profunzime.

Cele peste 200 de staţii MOL de pe teritoriul României chiar reprezintă, fără a face un proces de intenţie companiei (revenim la P.P. Carp: „nu este vina Rusiei că face politică rusească, este responsabilitatea voastră că nu aţi ştiut să faceţi politică românească”), o agresiune reală asupra interesului naţional, în condiţiile în care cel mai mare operator din domeniu la care statul român încă deţine acţiuni, Petrom, operează în jur de 500, din care peste 100 sub brandul OMV. Diferenţa de resurse şi tradiţie dintre România şi Ungaria în domeniul exploatărilor petroliere ar fi făcut situaţia de astăzi un scenariu ştiinţifico-fantastic cu 100, 50 sau chiar 30 ani în urmă.

Cu un potenţial petrolier foarte apropiat de cel pe care îl are în traficul maritim, Ungaria a extras, în cel mai prodigios an (1980), aproximativ 2 milioane tone de ţiţei crud, faţă de cele 14,7 milioane de tone extrase de România în 1976, adăugând faptul că pe teritoriul României rafinarea începe la 1840, în timp ce Ungaria confirma descoperirea primului zăcământ abia la 1937. Cu resurse insignifiante şi lipsită de ieşire (naţională) la mări, compania maghiară este totuşi unul dintre jucătorii de top la nivel european, după o evoluţie fantastică în ultimii 26 ani. În 2004, când statul român român ceda Petromul companiei austriece OMV, cei de la MOL achiziţionaseră deja pachete minoritare de distribuţie în Serbia şi extracţie în Kazahstan, deschiseseră filiale naţionale sub propriul brand în Slovenia, Yemen şi Pakistan şi sub brand local în Rusia, deschiseseră staţii în Slovacia şi Ucraina şi căpătaseră pachetele majoritare de acţiuni în Slovnaft (Slovacia) şi TVK (Franţa), reuşind listarea la Bursa din Varşovia. Astfel, la 3 ani după ce Petromul fusese evaluat în vederea privatizării la 2.1 miliarde de euro (pentru o treime din valoarea Petrom din 2004, OMV a achitat 700 milioane de euro, restul banilor constituind mărire de capital. Sigur, corectitudinea evaluării din 2004 ar putea face subiectul unui serios studiu), MOL-ul reuşeşte să ateste o valoare de piaţă de aproape 8 miliarde de euro după ce vinde 7% din acţiuni către CEZ în schimbul a 560 de milioane de euro.

Din cei 14 ani care s-au scurs între capitalism şi privatizare, Petromul s-a aflat sub administrirarea unor grupuri girate de Traian Băsescu peste o treime din timp, incluzând momentul angajamentului de privatizare luat chiar personal 1999 faţă de Banca Mondială. Preocupat încă de atunci cu pregătirea revoluţiei anti-sistem din 2004, nu a răspuns direct de Petrom şi ar putea găsi o cale retorică să se degreveze de responsabilităţi, aşa că vom arunca o scurtă privire comparativă asupra unui domeniu a cărui paternitate şi-a reclamat-o adesea: Transporturile. Între 1990 şi 2002, guvernele maghiare construiesc îm medie 21.3 kilometri de autostradă pe an. N-a fost enorm, însă în aceeaşi perioadă Traian Băsescu este ministru al Transporturilor timp de 5 ani şi jumătate şi reuşeşte, la limită, o medie de 0 km de autostrada pe an. Adică un total de 0 km între 30 aprilie 1991 şi 19 noiembrie 1992, cărora li se adaugă cei 0 km construiţi între 12 decembrie 1996 şi 26 iunie 2000, când succesul din infrastructură îl propulsează în funcţia de primar al Capitalei. Cumva explicabil, în condiţiile în care s-a văzut extenuat de munca depusă în domeniul în care a devenit cu adevărat legendar: lichidările. În primul mandat a trebuit să se ocupe de flotă, în cel de-al doilea de PNŢ-CD. După revoluţia anti-sistem din 2004, guvernele ”jucate” de dânsul în timpul mandatelor de preşedinte reuşesc, până în 2013, o medie de aproape 40 km de autostradă pe an, faţă de media de aproape 60 km/an a Ungariei din aceeaşi perioadă. De ce sunt relevante autostrăzile pentru evoluţia comparativă a celor două companii? O cisternă care transportă combustibil, plecând la 9 dimineaţa pe 11 septembrie 2017, către o staţie MOL din Nagykanizsa de la rafinăria din Tiszaújváros, parcurge cei 408 km în aproximativ 3 ore şi 45 de minute, în timp ce o cisternă care transportă, în aceleaşi coordonate de timp, combustibil către o staţie Petrom din Bistriţa de la rafinăria din Brazi parcurge cei 382 km în aproximativ 6 ore şi vreo 10 minute, dacă reuşeşte să evite weekendul pe Valea Prahovei.
Traian Băsescu nu măsoară însă patriotismul în termeni de dezvoltare economică, ci în simbolistici lesne de înţeles. Dincolo de faptul că ar ieşi prost la evaluare, e şi o problemă sinceră de optică, aşa că toate lumile lui trebuie reduse la universul unui birt, pentru a putea să li se facă staroste. Pentru Băsescu, a fi birtaş transcende relaţia cu băutura. E un mod de a concepe existenţa şi de a-şi lăsa amprenta asupra celor din jur, calea spre succes fiind pavată cu adevăruri dintre cele mai simple: caterinca grobiană şi hăhăitul sunt atuuri, condusul băut şi înjuratul birjăresc te fac de-al muşteriilor şi ţi-i apropie, caietul de datorii ţi-l ţii ca Stere, în “Groapa”, iar berea îndoită cu apă trebuie servită fie la a 3-a porţie, fie imediat după campania electorală. În plus, când barmanul cel de nădejde te informează că au scăzut vânzările şi e posibil să nu ai bani de X5-ul ăla nou, poţi să acoperi pierderea din salariile chelnerilor, că oricum sunt prea mulţi, leneşi, fac bani din şpagă şi n-au unde dracului să plece, că nu ştiu să facă altceva. Când se manifestă public, Traian Băsescu vorbeşte exclusiv pentru băieţii de pe terasă. Ca un bun birtaş, le cunoaşte toate pasiunile şi frustrările şi ştie să le vorbească limba fără să facă vreun efort. E autentic.

Revenind la şansele de succes ale boicotului, în cei 70.000 km pe care i-am parcurs prin ţară din ianuarie 2016 încoace am observat următoarele: staţiile MOL, deşi mai scumpe, te întâmpină cu mâncare caldă, cafea arabică facută în espressoare profesionale şi toalete curate, în timp ce Petromul încă are unităţi (nu sunt majoritare, ce-i drept) din care poţi să cumperi doar biscuiţi şi cafea la tonomat, iar toaletele sunt uneori pe afară şi turceşti. Diferenţa este explicabilă, dacă te gândeşti că cei de la MOL fac afaceri în vederea profitului de 26 ani, în timp ce ai noştri şi-au petrecut primii 14 ani în aceeaşi notă cu restul companiilor de stat: pregătindu-şi minuţios devalorizarea în vederea privatizării, sub atenta supraveghere şi în beneficiul găştii care are separeu la nea Traian la birt sau al celei de la birtul de vis-a-vis. Băieţii din separeuri sunt cu toţii jucători, chiar dacă doar Traian şi-a revendicat titlul. De barbut şi de table, nu de şah sau, Doamne fereşte, de go. Se mai ceartă peste gard pentru a întreţine aparenţa concurenţei, dar mai fac schimb de locuri între separeuri, pentru că diferenţele între birturi sunt mai mult de atmosferă. Furnizorul a fost mereu acelaşi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.