Benzema, aproape de a redeveni coleg cu Cristiano Ronaldo!

În vara anului trecut, francezul Karim Benzema a decis, la 36 de ani, să facă o importantă schimbare în cariera sa, acceptând o ofertă faraonică din punct de vedere financiar din partea clubului Al Ittihad Jeddah din Arabia Saudită. Inițial, totul a mers bine. Benzema a ajutat echipa să devină campioană, dar la acest moment ruptura dintre jucător și club este ireparabilă. Francezul a anunțat că nu vrea să mai rămână nici un minut, la un moment dat el chiar plecând de la echipă în vacanță, fără acordul clubului, semn că vrea să termine legăturile cu galben-negrii.

Conducera clubului care face parte dintre cele patru cumpărate de Fondul suveran saudit, alături de Al Hilal, actualul lider, Al Nassr, echipa unde e Cristiano Ronaldo, și Al Ahli, a înțeles că nu mai are viitor cu vârful francez, câștigător al Balonului de Aur în 2022. Doar că legile din fotbalul din această țară nu îi permit lui Benzema revenirea în Europa și îi cer să aleagă altă echipă din Peninsula Arabică. Iar aceasta, deși a primit oferte și de la Al Hilal, se profilează a fi Al Nassr. Un transfer la Al Nassr l-ar readuce lângă jucătorul care i-a fost coleg nouă ani la Real Madrid, portughezul Cristiano Ronaldo, lucru primit cu bucurie de lusitanul trecut de 40 de ani, dar care spre deosebire de Benzema are cifre ireale la capitolul goluri.

Când Ronaldo a plecat de pe Bernabeu în 2017 la Juventus, Benzema a fost cel mai fericit, pentru că nu mai se afla în umbra lui CR7. Acest lucru s-a văzut an de an, francezul marcând mult mai multe goluri decât în perioada în care jucau împreună, fiind golgeterul lui Real an de an. Acum însă și lui îi surâde mult ideea de a juca din nou alături de portughez.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.