Bilanț contradictoriu al Mineriadei

În toți cei aproape 27 de ani trecuți de la Mineriada din 13‑15 iunie 1990, toți procurorii anchetatori s-au încăpățânat să vorbească doar despre șase morți recunoscuți oficial. Iar asta, în ciuda faptului că o serie de informații și mărturii par să demonstreze că atunci, în acele zile cumplite, ar fi fost uciși circa 150 de oameni.

Atunci, în vara anului 1990, lanțul de diversiuni criminale puse la cale de Iliescu și ai lui a umplut spitalele Capitalei cu zeci și sute de răniți, un „inventar“ criminal care amintea, în mod tulburător, de morții și răniții Revoluției. Oficial, autoritățile au anunțat că, între 13 și 15 iunie, au existat șase morți și 756 de răniți, dintre care 139 cu leziuni extrem de grave. Conform registrelor din camerele de gardă ale celor mai importante spitale din Capitală, în noaptea de 13/14 iunie au fost internați 44 de răniți, dintre care 18 cu diagnosticul „plagă împușcată“. Apoi, în zilele de 14 și 15 iunie, bâtele minerilor au trimis în spitale alți 92 de oameni răniți grav, dintre care 66 de pacienți erau desfigurați de cumplite ,,traumatisme cranio-cerebrale“, „plăgi contuze la nivelul feței și al gâtului“, plus fracturi de tot felul. Acestea au fost însă statisticile oficiale, partea vizibilă a unui imens ,,aisberg“ ucigaș. Dar, încă de pe atunci, s-a spus că, alături de victimele înregistrate oficial, au existat alte câteva sute de răniți care nu s-au dus la spital de teamă să nu fie arestați acolo, exact cum s-a întâmplat și la Revoluție.

Morții „oficiali“

În seara și noaptea de 13 iunie 1990, în București s-a tras ca la război, iar forțele de ordine au folosit în jur de trei mii de cartușe. Diversiunea autobuzelor incendiate chiar din ordinul polițiștilor care veniseră cu ele în centrul Capitalei a continuat, după căderea întunericului, cu mincinoasa asediere și incendiere a sediului MI. Spunem mincinoasă pentru că imaginile filmate acolo arată cum ardeau niște birouri de la etajele superioare ale clădirii, aflate la o înălțime la care nici măcar un atlet foarte bine antrenat nu le-ar fi putut nimeri cu o sticlă incendiară aruncată de la o distanță de aproape o sută de metri. Ulterior, s-a aflat, dar niciodată nu s-a recunoscut oficial, că birourile respective ar fi fost incendiate chiar de angajații MI. Și că, de fapt, incendiul provocat din interior a fost doar un paravan, la adăpostul căruia cei interesați au furat o bună parte a dosarelor de tot felul aflate încă acolo. Atunci Ion Iliescu a anunțat că „legionarii“ iau cu asalt instituțiile statului. Așadar, și sediul MI. Motiv pentru care forțele de ordine au primit îndemnul de a deschide focul. Ei bine, acolo, în apropierea MI, s-au înregistrat și primele patru dintre cele șase victime recunoscute oficial.

Două dintre acestea, Valentin Mocanu și Mitriță Lepădat, au murit împușcate în fața MI. Cu toate că despre ei s-a spus că ar fi fost printre cei care au atacat sediul MI, motiv pentru care, normal, ar fi fost să fie cu fața la clădire, ambii au murit împușcați în spate. Tot din spate, dar în apropierea fostului magazin Romarta Copiilor, au fost împușcați Dragoș Drumea și Cătălin Iancu. Lor li s-au adăugat ultimii doi decedați recunoscuți oficial: unul înjunghiat și unul răpus de un infarct.

Morții nimănui

Acesta a fost – și a rămas până în ziua de azi – bilanțul oficial al celei mai cumplite Mineriade. Dar, la scurt timp după acele evenimente dramatice, au apărut o serie de informații, ce-i drept, neoficiale, care conturau un alt tablou, cu mult mai cumplit. Bazate pe mărturii pe care niciun anchetator nu s-a obosit să le bage în seamă și să le analizeze, aceste informații vorbeau despre circa 150 de oameni morți, pe care autoritățile nu i-au recunoscut niciodată. Ulterior, s-a înființat o Comisie Parlamentară de Anchetă care ar fi urmat să elucideze acele evenimente. O comisie care, compusă mai ales din membri FSN, n-a avut niciun interes să afle adevărul. Nici nu ar fi avut cum: doar nu erau să-l acuze pe Iliescu și pe acoliții lui pentru modul în care au aplicat „Planul de acțiune pentru eliberarea Pieței Universității“. Singurii care au știut adevărul despre victimele din 13-15 iunie 1990 au fost medicii, atât cei din spitalele bucureștene, cât și cei de la IML. Dacă acea „Comisie Parlamentară“ ori măcar procurorii ar fi fost cu adevărat interesați să afle adevărul, trebuia să-l caute în arhivele Direcției Sanitare, în registrele serviciilor de gardă, la IML, la Primăria Capitalei, în a cărei subordine se afla Direcția Cimitirelor, și, de ce nu, și la Crematoriul ,,Cenușa“. La un moment dat, Viorel Ene, președintele Asociației Victimelor Mineriadelor, ne-a declarat că atunci a discutat cu angajați de la IML, cu medici din camerele de gardă din spitalele bucureștene, ba chiar și cu angajați ai Crematoriului, care i-au confirmat că în iunie 1990 au existat mult mai multe victime decât cele care au fost recunoscute oficial. Dar a fost vorba despre informații neoficiale: ,,Eu nu aveam o calitate din care să le pot cere să pună pe hârtie ce-mi spuneau. Majoritatea acestor oameni mi-au zis că sunt dispuși să dea declarații, scrise și înregistrate oficial, însă doar în fața organelor de anchetă. Din păcate, procurorii, chiar dacă i-am anunțat, nu s-au deranjat să audieze pe niciunul“.

Apoi, timpul a trecut, o parte dintre martori au dispărut biologic, în timp ce altora, ieșiți la pensie, li s-a pierdut urma. Câțiva specialiști au avut totuși curajul să dea declarații publice. Membru fondator al Sindicatului Medicilor, dr. Dragoş Nicolescu a declarat, la un moment dat: „Am mai mulți colegi care au fost atunci de gardă; şi mă refer îndeosebi la doctorul Constantinescu, care a fost de gardă atât în 21-22 decembrie 1989, cât şi în noaptea de 13-14 iunie. El a avut în acest fel posibilitatea să compare numărul şi tipul de leziuni produse de gloanțe. În ­cursul nopții de 13/14 iunie, s-a tras o rafală de armă automată, care a durat cam 20 de secunde şi care a făcut numeroși morți. Oficial se spune că au fost numai şase morți. Noi credem că numărul real al morților din cele trei zile se ridică la 50-60. Am vorbit cu o parte dintre medicii de gardă în spitale şi toți ne-au oferit date care se coroborează cu datele noastre: o cifră de zece ori mai mare decât cea oficială. Este foarte posibil, de altfel, ca un mare număr de morți să fi fost trimişi direct la IML Bucureşti sau chiar la Crematoriu. IML nu este în subordinea Ministerului Sănătății, ci a Ministerului Justiției. Iar pentru a-i cointeresa pe medici să accepte acele transferuri, li s-au dublat salariile în 24 de ore. Ministerul Sănătății nu a fost de acord cu acest transfer de «pacienți», dar n-a avut încotro.

De asemenea, este cunoscut că în acea noapte s-au făcut numeroase incinerări. Am discutat cu oamenii de la Crematoriu. Ei nu au dat răspunsuri foarte clare. Le este teamă“. Iar aceasta nu este singura informație legată de acele drame. Apărută în anul 1998, sub semnătura lui Florin Mătrescu, cartea „Holocaustul Roșu“ conține, printre altele, și cutremurătoarea declarație a dr. Dan Greceanu, de la Spitalul Municipal: „Începând cu noaptea de 12/13 iunie 1990, când câteva zeci de manifestanți care-și petrecuseră noaptea în Piață au fost bătuți bestial de sutele de polițiști care i-au încercuit, și în ziua de 13 iunie, când au fost lupte de stradă, dar mai ales în zilele de 14 și 15 iunie, când minerii și polițiștii au bătut un mare număr de oameni, la Secția de Neurochirurgie a Spitalului nr. 9 au fost aduși sute de oameni cu «traumatism cranio-cerebral provocat prin lovire cu corpuri dure». Peste 150 au fost internați, prezentând traumatisme grave, cu alterarea stării de conștiență. Dintre aceștia, circa 60 au decedat la un interval de timp mai scurt sau mai lung, unii după ce au fost operați. Majoritatea erau loviţi în zona cefei, dar și în alte zone ale corpului. Nimeni nu a făcut ulterior o anchetă în privința acestor decese, tratate în spital ca morți naturale, dar Registrul de Intrare în care a fost înscrisă internarea celor decedați a dispărut!“

„Străulești II“

Unde vor fi ajuns și unde or fi fost ascunși acei morți neștiuți și niciodată recunoscuți de Iliescu și de ai lui? Pe la mijlocul verii anului 1990, au apărut niște informații conform cărora în cimitirul „Străulești II“, la câteva săptămâni după Mineriada din 13-15 iunie, au apărut brusc, practic de pe o zi pe alta, câteva zeci de morminte noi. Morminte sărăcăcioase, pe ale căror cruci ieftine exista una și aceeași inscripție: „Neidentificat, iunie 1990“. O mențiune ciudată, pornind de la care a început să circule, din ce în ce mai insistent, zvonul că acolo ar fi înmormântați, într-un secret absolut, o parte dintre morții neștiuți și nerecunoscuți oficial ai celei mai violente Mineriade. Motiv pentru care câțiva ziariști au demarat o anchetă privitoare la această stranie apariție funerară. Iar faptul că printre ei s-au aflat și câțiva tineri abia scăpați cu zile de sub bâtele hoardelor de „ortaci“ a fost un motiv în plus pentru ca ei să se implice în elucidarea acelui mister.

Ancheta jurnalistică a scos la iveală o serie de ciudățenii care păreau să confirme, măcar parțial, zvonurile privitoare la legătura acelor morminte cu dramele care au însângerat Bucureștiul, între 13 și 15 iunie. Atunci s-a aflat că cele câteva zeci de morminte marcate „Neidentificat, iunie 1990“ apăruseră spre sfârșitul lunii iunie 1990, la câteva săptămâni după ce „ortacii“ devastaseră Capitala. Tot atunci s-a mai aflat că, de fapt, mormintele „Neidentificaților“ erau niște gropi comune, săpate la repezeală, sub forma unor șanțuri. Morții fuseseră îngropați acolo, iar crucile au fost plasate deasupra fiecăruia dintre ei după astuparea șanțurilor, la o distanță corespunzătoare unor morminte obișnuite. Angajații cimitirului „Străulești II“, de la gropari la director, le-au dezvăluit ziariștilor niște amănunte extrem de interesante.

Neidentificați

Petre Gheorghe, pe atunci director al cimitirului, a declarat că, în jurul datei de 22 iunie, șefii lui ierarhici i-au cerut să pregătească, în cel mai scurt timp, gropi pentru 45 de înhumări. Era vorba despre cadavre neidentificate, care, aduse de la Institutul de Medicină Legală, urma să fie incluse în categoria „Gratuități sociale“, adică morți înhumați pe banii Municipalității. Iar asta, pentru că, pe atunci, „Străulești II“ era singurul cimitir din Capitală autorizat să facă înhumări pe banii statului. Teoretic, în această categorie ar fi trebuit să fie incluși boschetarii morți adunați de pe străzi, precum și cadavrele unor oameni găsiți fără acte la ei și nerevendicați de nimeni, dar și rămășițele pământești ale unor bolnavi uciși de SIDA. Aduse în miez de vară, cadavrele se aflau într-o stare avansată de descompunere, fapt care a stârnit nemulțumirea angajaților obligați să se ocupe de ele. Motiv pentru care unul dintre gropari și-a și vărsat atunci năduful în fața ziariștilor: „Da, erau dezbrăcați. Ăștia neidentificații vin într-un hal fără de hal, iar șefii ne pun pe noi să-i manevrăm. Nu avem mănuși, nu avem haine de protecție. Ce suntem noi, animale?“. La rândul său, directorul Petre le-a declarat ziariștilor că ordinul primit pe 22 iunie trebuia executat rapid. Pentru că cimitirul avea doar șase angajați capabili de o asemenea muncă, pe care n-ar fi reușit să o îndeplinească în timp optim, s-a apelat la un excavator care a săpat cinci șanțuri paralele, fiecare cu o lungime de circa 30 de metri. Pe fiecare dintre acestea s-au putut amplasa câte 11 cruci.

Teoretic, pentru cei 45 de „neidentificați“ trebuiau săpate doar patru șanțuri. De ce s-au săpat cinci? „Din spirit gospodăresc“, li s-a răspuns ziariștilor. Primul ,,transport“ adus atunci la ,,Străulești II“ a fost compus din 12 cadavre, dintre care nouă neidentificate. Privitor la modul în care a fost „mecanizată“ săparea șanțurilor, angajații le-au declarat ziariștilor că singura ocazie în care s-a mai procedat la fel a fost în anul 1977, după cutremurul din 4 martie. Anul trecut, pe 25 februarie, când Parchetul General a anunțat pentru prima dată că va redeschide dosarele Revoluției și Mineriadei, Ion Iliescu a declarat: ,,Eu îi înțeleg pe cei care au avut pierderi. Dar asta a fost! A fost caracterul cel mai radical de transformare din tot arealul nostru. Nici ungurii, nici cehii, nici polonezii nu au avut asta, nici măcar bulgarii. Deci la noi a fost o mișcare radicală de înlăturare a vechiului regim, cu sacrificii umane. Revolta din decembrie a însemnat sacrificii umane. Acum să stăm să tot… plângem morții, în loc să tragem concluziile politice adecvate pentru tot procesul de dezvoltare a societății românești… (…) Nu știu cui slujește așa ceva. Altminteri, nu e nicio problemă. Dar, pusă sub acest aspect, deci luarea la întrebări și analize pe plan judiciar… A fost un moment de istorie cu părți bune și cu părți mai puțin bune, cu stări conflictuale. Am trecut peste ele, am depășit. Ce rost are să dezgropăm…? Ele trebuie să formeze obiectul unor asemenea dezbateri în cazul unor oameni care stau și studiază istoria, ca să tragem învățăminte, nu să tot întreținem o stare“.

Mulțumiri adresate hoardelor de mineri

„Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut în aceste zile, în general pentru toată atitudinea dumneavoastră de înaltă conştiinţă civică. Deci vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile: că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde și la bine, dar mai ales la greu. Şi de astă dată aţi demonstrat cât de importantă este solidaritatea muncitorească. Cu un sentiment deosebit de conştiinţă civică, patriotică, aţi simţit momentul dificil şi cu o dăruire exemplară v-aţi arătat gata să fiţi solidari cu puterea nouă. Exemplul dumneavoastră a fost plin de îmbărbătare pentru toţi cei de bine, care doresc progresul societăţii româneşti. Vreau să vă mulţumesc deci pentru acest act de înaltă solidaritate pe care l-aţi demonstrat în aceste zile. (…) Cu ajutorul dumneavoastră, au fost descoperite în subsolul clădirii PNŢ-ului: depozit de sticle incendiare, de droguri, de seringi cu care au injectat droguri unora din cei care stăteau în Piaţa Universităţii şi armament. La clădirea Asociaţiei 16-21 Decembrie”, depozite de bâte şi de alte asemenea arme albe, lanţuri şi aşa mai departe. În subsolul clădirii Universităţii s-au descoperit arme: 22 de puşti Jeco, dar care sunt arme periculoase în asemenea condiţiuni, şi saci cu prafuri euforizante pe care probabil că le-au tot folosit în această perioadă. Cum se poate motiva în sediul unui partid politic, în sediul unor asociaţii declarate apolitice, prezenţa unor asemenea depozite de sticle incendiare, de muniţii, de droguri şi arme de tot felul, arme de agresiune; cum se poate motiva aşa ceva? Noi considerăm că răspunderea morală o au şi unii gazetari, unii intelectuali care au incitat în această perioadă. (…) Eu vreau încă o dată să-mi exprim întreaga recunoştinţă, din partea populaţiei Capitalei, pentru prezenţa dumneavoastră utilă şi eficientă. Vreau să mulţumesc pentru spiritul organizat în care v-aţi prezentat, în care aţi acţionat, să mulţumesc conducătorilor dumneavoastră, inginerului Cozma şi celorlalţi lideri sindicali care au fost în fruntea dumneavoastră, alături de noi, care ne-au ajutat în aceste zile. Deci vă mulţumesc tuturor pentru tot ce aţi făcut în aceste zile.

Ştim că avem în dumeavoastră un sprijin de nădejde, când va fi nevoie vom apela! Sper să nu mai fie nevoie să apelăm la dumneavoastră“. (Ion Iliescu, 15 iunie 1990)

6 morți și 765 de răniți, bilanțul oficial al Mineriadei din 13-15 iunie 1990

45 de „neidentificați“ au fost înhumați în cimitirul Străulești II

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.