Când eram copil, badea Petrea Dabija, fratele mamei, mi-a arătat într-o râpă de lângă un loc care se cheamă La Curte, unde ne aflam cu caii, un fragment de roată uriaşă, despre care mi-a vorbit: „E o roată de biserică”.
Nu ştiam ce înseamnă „roată de biserică”.
Abia mai târziu, din povestirile oamenilor mai în vârstă, am aflat că în satele din vecinătatea Bugeacului, bisericuţele de lemn erau cu roţi şi proţap, ca atunci când năvăleau tătarii din Bugeac, turcii de dincolo de Dunăre sau cazacii de peste Nistru şi „se dădea şfară în ţară”, la acestea să fie înjugate mai multe perechi de boi, ca să poată fi ascunse în desiş de codru sau în locuri mai ferite, unde aşteptau până trecea primejdia.
Credeam că bisericile pe roţi sunt un fenomen care aparţin doar sudului Basarabiei. Iată însă că la Gârbova, raionul Ocniţa, la nord, lângă apa Nistrului, am văzut o biserică veche căreia i se mai cunosc osiile pentru roţi şi locul celor două proţapuri, unul în faţă şi altul în spate…
Biserica Gârbova 1775
Bisericile din nord se făceau cu roţi de răul cazacilor…
Câteodată, năvălitorii, cu caii lor sirepi, ajungeau din urmă plăvanii greoi şi dădeau foc bisericilor din lemn uscat, după ce mai întâi scoteau din ele icoanele şi cărţile, care erau astfel „robite”.
Preotul Dimitrie I. Balaur din comuna Rezeni (din care făcea parte şi satul meu de baştină, Codreni) a adunat de-a lungul vieţii mai multe inscripţii şi însemnări de pe file de cărţi vechi din diverse biserici într-un manuscris: „Bisericile din judeţul Lăpuşna, Material istorico-bisericesc”, Rezeni-Lăpuşna, 1928, 10+776 p., care se află la Biblioteca Centrală Universitară „M. Eminescu” din Iaşi, Ms. VI-74 şi pe care l-au publicat, împreună cu alte însemnări marginale din alte cărţi şi manuscrise româneşti, distinşii cărturari ieşeni I. Caprosu şi E. Chiaburu în corpusul din 4 volume „Însemnări de pe manuscrise şi cărţi vechi din ţara Moldovei” (Iaşi, 2009, Casa Editorială Demiurg).
Din însemnările reproduse în această lucrare monumentală aflăm că sportul preferat al năvălitorilor în Evul Mediu era… furtul de cărţi.
Mulţi dintre ei veneau de dincolo de Nistru.
Pe un „Liturghier” din 1609 se menţionează: „Ecaterina doamna domnului Ioan Vasile Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Moldovei, a răscumpărat această Liturghie ferecată cu argint şi aurită, de la oştirea cazacilor, când a bătut şi a jefuit Timuş, hatmanul cazacilor, sfânta mănăstire Dragomina”(p. 240).
Deci hatmanul cazacilor fură terfeloage din bisericile Moldovei şi i le vinde viitoarei sale soacre, doamnei Ecaterina, soţia domnitorului Vasile Lupu şi mama Ruxandei, care va deveni mireasa hoţului de cărţi.
După un „Liturghier” se duce în Zaporojie un Statie-negustorul: „Această sfântă Liturghie s-a prădat de la sfânta mănăstire Dragomirnu când a prădat Timuş ţara şi a răscumpărat dumnealui Statie negustorul, în Ţara Căzăcească…” (p. 241).
Un alt „Liturghier” (1616), scris de Anastasie Crimca, furat „când a venit Timuş Hmelniţki cu cazacii şi cu mincinoasă înşelăciune a luat şi această carte…” panul Saul şi cu doamna Erica l-au răscumpărat cu „13 poloboace de mied adevărat” (p. 244).
O carte era pe atunci o întreagă avere. Pentru ea se dădeau 35 de capre (p. 207), o iapă întăniţată (p. 219) sau „întarniţată” (p. 242), 18 părale (pag. 233), 16 lei bătuţi (p. 273), „12 florinţi” (p. 519), „o pereche de călămări” (p. 274), „4 lei bătuţi” (pentru „o Evanghelie a mănăstirii Chipriana” din 1636) (p. 287), „4 lei româneşti” (p. 496), o turmă de oi, o pereche de boi ş.a.
Pe un „Apostol” din 1704 găsim o însemnare despre sosirea armatelor lui Petru I, în anul 1711, în Moldova: „Să se ştie de când au vinit muscalii în Ţara Moldovii şi au prădat-o şi ars” (p. 373).
Halal „eliberatori”!
S-au întors şi ei, bănuim, cu destule „trofee cărturăreşti” în patria lor pe lângă cele câteva care cu cărţi duse cu el de Dimitrie Cantemir.
Cele mai multe din acele furturi se păstrează azi în biblioteca de Stat a Rusiei (fondurile Undolski, Iaţimirski, Lebedev, Egorov, ş,a., la care am avut acces în 1985), la Muzeul Istoric de Stat din Moscova, la Biblioteca „M. E. Saltâcov-Şcedrin” din Sankt Petersburg, la Muzeul „Rumeanţov” din Moscova, la Biblioteca Academiei de Ştiinţe a Ucrainei din Kiev, în Biblioteca Sinodală din Moscova, la Biblioteca Catedralei Sf. Sofia din Kiev ş.a.
Depozite întregi de cărţi furate care, ca şi cărţile şparlite în alte secole, ar trebui răscumpărate de către Academia de la Chişinău sau cea de la Bucureşti de către Guvernele României şi Moldovei, pentru un viitor Muzeu al Cărţii Româneşti.
A robi înseamnă a-i lua cuiva libertatea, a robi o carte înseamnă a o supune unei vieţi de rob, a o subjuga, inclusiv a-i încătuşa conţinutul ei şi a o face să trăiască într-o condiţie de sclav.
E o minune că ici-acolo s-au mai păstrat într-o bisericuţă, într-o chilie de mănăstire sau într-un depozit de bibliotecă, o carte veche, o icoană din alte secole, în contextul acelor năvale ale atâtor amatori de antichităţi româneşti, care intrau în ţară cu tot cu oşti pentru ca să-şi completeze colecţiile, ca să le răpească, pentru ca să le poată revinde foştilor proprietari…
Multe dintre bisericile pe roţi duse în codri erau până la urmă incendiate cu tot cu pădurile în care erau dosite, deposedate de cărţile şi icoanele lor cu tot cu pruncii care învăţau cititul şi scrisul de pe acestea sau duse în robie cu tot cu credincioşi.
Biserica pe roţi este un alt simbol al Basarabiei noastre, cea care, pârjolită şi supusă unor năvăliri permanente, a ştiut să-şi dosească şi să păstreze puţinele vestigii ale unei istorii zbuciumate care continuă…
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.