Naționalismul bulgar care transformă memoria Cadrilaterului într-un rechizitoriu împotriva României merită criticat fără menajamente. Un trecut dureros nu justifică întreținerea resentimentelor, iar patriotismul nu oferă dreptul de a trata cultura vecinului ca pe o contaminare.
În septembrie 2026, Dobrici a organizat ceremonii militare și o expoziție despre eliberarea Dobrogei în 1916–1917. Fastul militar nu ține locul unei memorii lucide, iar glorificarea victoriei nu poate înlocui confruntarea critică cu trecutul. România nu trebuie păstrată în imaginarul public bulgar drept adversarul de serviciu.
Un exemplu explicit al acestei închideri naționaliste rămâne poziția Muzeului de Istorie din Balcic, din iulie 2025, când celebrarea reginei Maria era denunțată ca impunere a unei prezențe străine printr-o politică blândă de anexare. A transforma patrimoniul românesc într-o suspiciune politică este naționalism agresiv, nu apărarea identității bulgare.
Cadrilaterul are aproximativ 7.700 km², între Dunăre și Marea Neagră. A intrat în componența României în 1913 și a revenit Bulgariei prin Tratatul de la Craiova din 1940. În timp ce Silistra și Turtucaia sunt porturi dunărene, trebuie să subliniem că regiunea este o destinație turistică preferată de români. Regiunea are nevoie de comerț și legături culturale, nu de politicieni care contabilizează umilințe istorice. Suveranitatea Bulgariei nu este amenințată de memoria reginei Maria, după cum demnitatea românească nu depinde de revendicarea unor frontiere dispărute.
Terorismul nu se spală cu patriotism
Naționalismul selectiv ascunde un capitol incomod, și anume violența organizațiilor bulgare interbelice. Organizația Revoluționară Internă Dobrogeană, VDRO, constituită în 1923, a participat la destabilizarea administrației românești. Istoricii români documentează incursiuni, jafuri și uciderea grănicerilor în perioada interbelică, violențe carec au afectat populația română, turcă și tătară din regiune.
Presa epocii relata că, la 21 septembrie 1931, comitagii au aruncat grenade asupra sătenilor din Ciufutcioi, rănind grav doisprezece oameni. Eticheta de „eliberatori” nu poate spăla asemenea practici.
Crimele aparțin organizațiilor și făptașilor, nu bulgarilor în ansamblu. Dar nici invocarea unor abuzuri românești nu acordă imunitate morală comitagiilor.
Aceeași exigență se aplică isteriei fabricate în România. În august 2026, Diana Șoșoacă a susținut că toată armata bulgară era concentrată la frontieră, pregătită să atace pentru Dobrogea. A invocat și presupusul sprijin rusesc pentru Sofia. De fapt cele două state aliate în NATO desfășurau exerciții comune.
Aceasta nu este vigilență patriotică, ci fabricarea unui dușman. Afirmațiile doamnei Șoșoacă pot oferi naționaliștilor bulgari pretextul pentru a prezenta România drept ostilă. Discursurile antiromânești pot alimenta, reciproc, panica pe care ea o vinde. Cele două propagande se pot confirma reciproc, fără ca vreuna să aibă dreptate.
Rusia, beneficiarul ostilității fabricate
Rusia poate exploata această spirală fără să inventeze toate resentimentele și fără să dirijeze fiecare protagonist. Raportul european din 2026 privind manipularea informațională documentează folosirea de către rețelele rusești a relațiilor istorice sensibile și a temerilor teritoriale pentru adâncirea diviziunilor.
Aplicat relației româno-bulgare, mecanismul ar însemna amplificarea declarațiilor provocatoare, traduceri selective și prezentarea exercițiilor militare drept pregătiri de război. Românilor li s-ar spune că Bulgaria amenință Dobrogea, iar bulgarilor, că România pregătește revanșa. Pentru Kremlin, eficiența manipulării ar depinde tocmai de transformarea suspiciunii reciproce în reflex politic, nu de adevărul mesajelor.
Câștigul Moscovei ar fi neîncrederea dintre doi aliați NATO, presiunea asupra cooperării la Marea Neagră și deturnarea atenției de la agresiunea împotriva Ucrainei. Naționaliștii ar obține audiență, iar Rusia, o fisură strategică.
De aceea, ieșirile antiromânești trebuie combătute ferm. Reconcilierea nu înseamnă uitarea crimelor, ci refuzul de a le transforma în combustibil electoral. Adevăratul patriotism apără securitatea cetățenilor, nu resentimentele din care profită Kremlinul.
de basarabia nu spui nimic?
de basarabia nu spui nimic?
Naționalismul bulgarilor nu e o noutate! Ei de mult timp isi doresc Dobrogea ‘
Câți dintre ei, Dima? Că și români există, câteva procente, care își doresc Cadrilaterul, unde nu trăiesc români decât vara, câteva zile.
Declaratia azi, a presedintelui rus Vladimir Putin la Summitul BRICS din India la New Deli:….** TRUPE Europene in Ucraina, inseamna RAZBOI cu Rusia**!!!. …..** Va fi un razboi foarte SCURT**!!!.(Lavrov).
Ar fi un război scurt, cât cel de trei zile din 2022, care a ajuns să aibă cinci ani, Larvov?!
Singura Soluție este demiterea lui Nicușor Dan și Alegeri Anticipate in toamna 2026.
Semnalez o eroare materială în text: trebuie scris „comitagiii”.
Dupa 1877 Imperiul Tzarist rebotezat in 1917 si tot asa de vreo alte trei ori pana astazi, a administrat o parte substantiala din viitoarea Bulgarie…Istoric Cadrilaterul a apartinut Daciei, triburile bulgaresti aparand tarziu, dupa goti, huni, gepizi…Si ca sa parafrazez un oportunist, „da, SOVIETICII isi fac de cap in Bulgaria”…
Se scrie Bucovina de Nord…Tinuturile romanesti sin Ucraina, am tot/mai spus, sunt mult mai restranse si totusi zgomotos si la unison cu Putin „reclamate” de rasputinoizi decat suprafata „republicii moldova” pe care niciun prosovietic nu o reclama, ba chiar incita la RENUNTARE!?
În 1923 se justificau faptele lor. Noi nu aveam ce căuta acolo. Știai că sunt români care regretă că am cedat Cadrilaterul? Hai să ne vedem de ale noastre și să nu ne ridicăm de la masă de câte ori strănută un zănatic. Da, rușii își fac de cap în Bulgaria. Nici o noutate. Înainte se spunea că Bulgaria e cea mai neutră țară. Nu se amesteca nici în politica ei internă.
Nationalismele fac jocul Moscovei pentru ca sunt resuscitate propagandistic de Moscova!!!
asa ste, ai dreptate
Dar de bucovina de nord nimic?…să nu te atingi de Ukraina…zăt…