Cadrilaterul, naționalismele care îi fac jocul Moscovei

Naționalismul bulgar care transformă memoria Cadrilaterului într-un rechizitoriu împotriva României merită criticat fără menajamente. Un trecut dureros nu justifică întreținerea resentimentelor, iar patriotismul nu oferă dreptul de a trata cultura vecinului ca pe o contaminare.

În septembrie 2026, Dobrici a organizat ceremonii militare și o expoziție despre eliberarea Dobrogei în 1916–1917. Fastul militar nu ține locul unei memorii lucide, iar glorificarea victoriei nu poate înlocui confruntarea critică cu trecutul. România nu trebuie păstrată în imaginarul public bulgar drept adversarul de serviciu. 

Un exemplu explicit al acestei închideri naționaliste rămâne poziția Muzeului de Istorie din Balcic, din iulie 2025, când celebrarea reginei Maria era denunțată ca impunere a unei prezențe străine printr-o politică blândă de anexare. A transforma patrimoniul românesc într-o suspiciune politică este naționalism agresiv, nu apărarea identității bulgare. 

Cadrilaterul are aproximativ 7.700 km², între Dunăre și Marea Neagră. A intrat în componența României în 1913 și a revenit Bulgariei prin Tratatul de la Craiova din 1940. În timp ce Silistra și Turtucaia sunt porturi dunărene, trebuie să subliniem că regiunea este o destinație turistică preferată de români. Regiunea are nevoie de comerț și legături culturale, nu de politicieni care contabilizează umilințe istorice. Suveranitatea Bulgariei nu este amenințată de memoria reginei Maria, după cum demnitatea românească nu depinde de revendicarea unor frontiere dispărute.

Terorismul nu se spală cu patriotism

Naționalismul selectiv ascunde un capitol incomod, și anume violența organizațiilor bulgare interbelice. Organizația Revoluționară Internă Dobrogeană, VDRO, constituită în 1923, a participat la destabilizarea administrației românești. Istoricii români documentează incursiuni, jafuri și uciderea grănicerilor în perioada interbelică, violențe carec au afectat populația română, turcă și tătară din regiune. 

Presa epocii relata că, la 21 septembrie 1931, comitagii au aruncat grenade asupra sătenilor din Ciufutcioi, rănind grav doisprezece oameni. Eticheta de „eliberatori” nu poate spăla asemenea practici. 

Crimele aparțin organizațiilor și făptașilor, nu bulgarilor în ansamblu. Dar nici invocarea unor abuzuri românești nu acordă imunitate morală comitagiilor.

Aceeași exigență se aplică isteriei fabricate în România. În august 2026, Diana Șoșoacă a susținut că toată armata bulgară era concentrată la frontieră, pregătită să atace pentru Dobrogea. A invocat și presupusul sprijin rusesc pentru Sofia. De fapt cele două state aliate în NATO desfășurau exerciții comune. 

Aceasta nu este vigilență patriotică, ci fabricarea unui dușman. Afirmațiile doamnei Șoșoacă pot oferi naționaliștilor bulgari pretextul pentru a prezenta România drept ostilă. Discursurile antiromânești pot alimenta, reciproc, panica pe care ea o vinde. Cele două propagande se pot confirma reciproc, fără ca vreuna să aibă dreptate.

Rusia, beneficiarul ostilității fabricate

Rusia poate exploata această spirală fără să inventeze toate resentimentele și fără să dirijeze fiecare protagonist. Raportul european din 2026 privind manipularea informațională documentează folosirea de către rețelele rusești a relațiilor istorice sensibile și a temerilor teritoriale pentru adâncirea diviziunilor. 

Aplicat relației româno-bulgare, mecanismul ar însemna amplificarea declarațiilor provocatoare, traduceri selective și prezentarea exercițiilor militare drept pregătiri de război. Românilor li s-ar spune că Bulgaria amenință Dobrogea, iar bulgarilor, că România pregătește revanșa. Pentru Kremlin, eficiența manipulării ar depinde tocmai de transformarea suspiciunii reciproce în reflex politic, nu de adevărul mesajelor. 

Câștigul Moscovei ar fi neîncrederea dintre doi aliați NATO, presiunea asupra cooperării la Marea Neagră și deturnarea atenției de la agresiunea împotriva Ucrainei. Naționaliștii ar obține audiență, iar Rusia, o fisură strategică. 

De aceea, ieșirile antiromânești trebuie combătute ferm. Reconcilierea nu înseamnă uitarea crimelor, ci refuzul de a le transforma în combustibil electoral. Adevăratul patriotism apără securitatea cetățenilor, nu resentimentele din care profită Kremlinul.