Candidat la președinția a ceva ce legal nu mai există

Ce mai găsești pe Facebook, în afară de povești cu căței și pisici, de matrimoniale și de felurite anunțuri de familie?

Aproape orice. De pildă, aici, și-a publicat fostul deputat și senator Varujan Vosganian care se recomandă și drept prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, programul cu care candidează la președinția USR. (Cum am fost exclus împreună cu alți confrați – 23 la număr – din această Uniune, curiozitatea mea față de candidatura lui V.V. e strict reportericească.)

Într-un stil care amintește de proza economistului-romancier Radu Vasile, sub pseudonimul Radu Mischiu, Vosganian  anunță în preambul: „Candidez pentru o funcție pe care n-am mai deținut-o, așadar nu ar fi nevoie să prezint un Raport de activitate. Totuși, avînd în vedere faptul că am ocupat timp de aproape două decenii a doua funcție de conducere în cadrul Uniunii Scriitorilor, pe cea de vicepreședinte (2005-2024) și de prim-vicepreședinte (2009-2024), consider că în contextul candidaturii mele pentru funcția de președinte este potrivit să prezint, pe scurt, rezultatele activității mele“. Apoi, în capitolul intitulat Reașezarea statutului scriitorului în societatea românească, candidatul scrie, printre altele: „Marile elanuri naționale și-au găsit expresia inspirată și inspiratoare în literatură. Deschiderea noastră, ca națiune, către Europa  i-o datorăm tot literaturii române. Șansa noastră de a regăsi o solidaritate pierdută, de a găsi ideograma sublimă care să ne individualizeze într-o Europă a națiunilor trebuie să vină tot din cultură, căreia literatura îi este purtătorul de cuvînt. Noi, scriitorii români, trebuie să fim conștienți de această responsabilitate istorică, de această comuniune de destin, iar Uniunea Scriitorilor trebuie să constituie arhitectura instituțională a acestei asumări“.

Ca persoană fizică dotată cu condei, scriitorul Vosganian pare și el inspirat aici de ceva. De lirica angajamentelor publicate în ziarul Scînteia de activiștii de partid din anii ’80 ai secolului trecut, dar și de mesajele vibrante ale scriitorilor care cîntau noua orînduire, în al cincilea deceniu al aceluiași secol. Dar, după binecunoscutul îndemn către confrați „trebuie să fim conștienți“, care pare preluat din stenogramele ședințelor Uniunii Scriitorilor din anii ’50, lipsește, vai, din textul solemn al candidaturii sale sintagma-cheie „trebuie să înfăptuim neabătut“. Care sînt promisiunile, pe capitole, ale candidatului V.V., în ipoteza că va fi ales? Citez cîteva dintre ele: Reducerea deficitului cultural, Atragerea și facilitarea accesului tinerilor talentați în rîndurile USR, Reconstruirea imaginii USR și promovarea ei în spațiul public.

Luat pesemne cu alte treburi, mai importante, V. Vosganian care, cum singur amintește, a fost aproape douăzeci de ani al doilea om din conducerea USR, n-a apucat să contribuie la îndeplinirea dezideratelor sale de azi și nu suflă nici o vorbă despre ceea ce l-a împiedicat de la înfăptuirea lor. Din programul publicat de el cu modestie mai lipsește ceva, un mic amănunt – care e situația juridică a Uniunii Scriitorilor. Fiindcă, la ora asta, USR nu există legal. Deci scriitorul economist care vrea să devină președinte al Uniunii candidează la ceva care nu e. Cu alte cuvinte, după aproape două decenii în care USR, sub conducerea lui Nicolae Manolescu și a prim-vicepreședintelui, a fost reorganizată după principii mafiote, spre deosebire de Mafia care există, dar susține că nu, USR nu mai ființează legal, dar pretinde că există.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

3 Comentarii

  1. Cind se inchide/lichidează bordelul uniunea scriitorilor? Hoțsganian vrea la mafia rusească de la Cazino Vernescu.

  2. important este sa-ti doresti si sa „vuzualizezi”! si „sistemul” va crea pentru tine….:)))

  3. Ati cam uitat de cei 10 ani de domnie a M.S. Carol II si de mesajele pline de respectuoasa demnitate scrise, adunate si solemn publicate de marii scriitori ai Romaniei de atunci. De ce ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.