Ieri m-am dus la drogherie. De ce? Vă zic eu mai încolo. Acum, povestea.
Îmi aduc aminte perfect, am rămas fără chip în mijlocul verii. În mod paradoxal puteam să bem şi să mâncăm. Chiar ne puteam plimba pe stradă. Unii dintre noi făceau chiar şi dragoste de două ori pe săptămână. Într-o dimineaţă mi-am spus că totul trebuie să fie din pricina unor bulversări magnetice. Nu ştiu care a zis că, în mod foarte clar, câmpurile informaţionale fuseseră schimbate de către Instanţa Superioară. Asta ar fi însemnat că toate codurile secrete fuseseră aruncate la coşul de gunoi. Apoi n-au mai sunat telefoanele. Nici n-a mai plouat, iar furtuna de august s-a lăsat aşteptată. Apoi au dispărut câţiva. N-aş putea spune cu exactitate care dintre noi.
Apoi s-a iscat un zvon. Cică am fi ajuns la capătul liniei. Anume că noi nici n-am fi existat şi că fusesem doar aşa, o părere. Ţin minte că cei din guvern nu au luat nici o măsură.
Parlamentul a fost dizolvat şi s-a spus că o să înceapă revoluţia. Ţin minte că mie nici nu-mi păsa şi că le-am promis tuturor că, atunci când o să aud zarvă-n piaţă, o să mă închid frumuşel în casă şi-o să dorm dus.
Apoi, într-o bună zi, au venit magicienii. Nu erau fiinţe, erau abur. Aburul Primordial.
O vreme s-au prelins pe după pereţii caselor încercând să ne spioneze. Se furişau pe înserat şi trăgeau cu urechea. Puteau lua diverse forme. Cineva mi-a zis c-au ieşit din minele vechi, altul că, dimpotrivă, ar fi venit tocmai din Lună.
Unul dintre magicieni m-a oprit pe stradă. Mi-a spus:
– Ai văzut inelul, nu-i aşa?!
– L-am văzut! m-am lăudat eu, naivul de mine.
– Eşti singurul care l-ai văzut, nu-i aşa?!
– Aşa cum zici! m-am fudulit eu.
Şi mi-a pus pe umeri o mantie grea, înstelată. Şi mi-a lăsat o carte plină de coduri secrete. Vei fi stăpânul inelului, mi-a zis şi s-a făcut pierdut într-un nor. Asta s-a întâmplat acum o mie de ani şi eu încă nu mi-am revenit din surpriză.
Ieri m-am dus la drogherie. M-am dus la drogherie, pornit foarte. Era acolo, el. Era în halat. Fără mască, auzi la el. Îi zic, dă-mi ceva că n-am somn. Mă uit toată noaptea la televizor, sunt tobă de politică. Am visat că m-au căutat niște magicieni. Am mai visat niște oi portocalii, niște canguri cu pătrățele și niște balene galbene. Vrei un atin-halucinogen? Dă-mi repede ceva să scap de insomnie. El, ținea cu liberalii. Mă ia cu binișorul, să înțeleagă el bine, ce-i cu balenele galbene, dacă nu cumva băteam eu în liberali. Nu băteam. Dă-mi pastilele și am șters-o. El zice, am fost ieri, în gară, până la capătul liniei.
De ce te-ai dus acolo, la capătul liniei? Păi cică a coborât acolo un OZN. Aha, așa trebuie să fie. Și? Era domnul Orban acolo și vorbea cu extratereștrii. Le explica, vezi bine că acolo e capătul liniei. Și tu ce-ai zis? Păi eu n-am zis nimic pentru că acolo erau o mulțime de SPP-iști care nu lăsau oamenii să treacă. Și nu te-ai înfuriat? De ce? Eu sunt total de acord cu domnul Orban că acolo era capătul liniei. Înțelegi, acolo era chiar capătul liniei și domnul Orban a făcut foarte bine că i-a avertizat pe extratereștrii.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.