Cauza atentatelor de la Bruxelles – disoluţia statului belgian

Disoluţia statului belgian este una dintre cauzele principale pentru care ţara a devenit o placă turnantă a terorismului islamist, spune pentru Marianne Patrick Roegiers, scriitor şi om de teatru belgian stabilit de decenii în Franţa.

Am vorbit mult în 2011 pe tema aceasta, când ţara a rămas 541 de zile fără guvern. Unii au spus atunci că aceasta este o dovadă a geniului, pentru că administraţia şi instituţiile au continuat să funcţioneze, în ciuda absenţei puterii politice. Această criză politică a arătat, în realitate, fragilitatea absolută a statului, cu un rege care nu are putere şi cu premieri care se succedă mereu, după cum dictează alianţele politice de conjunctură.

Pe acest teren democratic foarte fragil s-a închsitat terorismul. Nu este o întâmplare dacă aceşti indivizi – nu le dau numele pentru că prin acţiunile lor se plasează în afara societăţii – au ales anumite cartiere din Bruxelles pe post de baze ale acţiunilor loi. Este un oraş deschis, primitor, în inima Europei, unde, paradoxal, riscă cel mai puţin să fie urmăriţi şi descoperiţi.

Însă nu trebuie să ne înşelăm: azi nu este ameninţată capitala Flandrei sau a Belgiei, ci Europa, chiar inima sa. Belgienii, spre deosebire de francezi, consideră că nu au istorie, pentru că ţara lor este tânără, are mai puţin de 200 de ani. Istoria lor este construcţia europeană. Bruxelles-ul a devenit echivalentul Europei. De aceea este ţinta jihadiştilor. La fel a fost cazul când a fost lovită Franţa. Însă Franţa nu a văzut asta, nu a vrut să vadă: ea s-a gândit, cum o face deseori, că este singura vizată. Şi că responsabilitatea aparţine Belgiei.

Atentatele de la Paris au fost planificate în Belgia, este adevărat. Laxitatea autorităţilor locale, care au lăsat ca jihadismul să prolifereze pe teritoriul lor, este evidentă. Suntem în faţa unei ameninţări inedite, care aduce împreună două sfere altfel îndepărtate: un teren familial şi amical concentrat în cartierul Molenbeek sau în alte părţi, şi o organizaţie hiper-internaţională care conduce aceste celule de la distanţă. În loc să diabolizeze în permanenţă Molenbeek, Franta ar fi cea mai avizată să fie de partea Belgiei si să termine o dată cu paternalismul acesta de proximitate pe care l-a manifestat mult timp faţă de vecinii săi.

Franţa este mult prea concentrată asupra ei şi declaraţiile ministrului de Interne francez m-au indignat. Desigur, belgienii sunt culpabilizaţi, însă disoluţia statului belgian este de vină pentru instalarea terorismului. Belgia nu mai exista ca stat.

Dacă atentatele vizează Belgia este din cauza situaţiei sale de a fi la răscruce, în faţa Marii Britanii, lângă Olanda şi Germania. În aceste condiţii, ţara este considerată o baza de lansare foarte bună către Franţa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.