Judecătorii CCR se întrunesc, marţi, pentru a dezbate sesizările formulate de PDL privind actele normative referitoare la organizarea şi desfăşurarea referendumului adoptate de Parlament. Practic, judecătorii decid azi dacă se va putea vota la referendum între orele 7.00 -23.00 sau cum vrea PDL, între orele 8.00 – 20.00.
Pe 19 iulie, vicepreşedintele PDL Sever Voinescu a declarat că PDL a atacat la CCR legile privind organizarea referendumului.
„S-a depus o contestaţie pe legea care aprobă şi modifică ordonanţa de urgenţă referitoare la competenţele CCR, pe legea care modifică Ordonanţa 41 în sensul stabilirii programului de vot şi pe legea care modifică Legea referendumului prin care se stabileşte că de fapt Guvernul este cel care instituie programul”, a explicat Sever Voinescu.