Ce ascunde Hillary Clinton și de ce ”vorbește ca un director de la Goldman Sachs”

Când vine vorba despre marile banci, discursurile lui Hilary Clinton seamănă mult cu cele ale candidatului ”socialist” la prezidențiale, Bernie Sanders. Nicio bancă nu este prea mare pentru a falimenta și niciun bancher nu este prea puternic pentru a ajunge la închisoare, sugerează Clinton. Însă faptul că Hillary Clinton nu dorește să publice cele trei discursuri pe care le-a ținut în fața oficialilor băncii Goldman Sachs în toamna anului 2013, pentru care a fost plătită cu 675.000 de dolari, aruncă o umbră asupra campaniei prezidențiale a democratei. Ce are de ascuns, se întreabă presa de peste Ocean?

The New York Times a scris deja că acest refuz o vulnerabilizează în fața celor care spun că nu se poate avea încredere în Clinton și că nu joaca decât după regulile ei. Însă o întrebare și mai importantă este de ce a ținut Clinton până la urmă aceste trei discursuri și de ce a acceptat și o sumă atat de mare pentru ele? O întrebare cu atât mai relevantă cu cat Goldman Sachs și al său CEO Lloyd Blankfein sunt considerați marii supraviețuitori ai crizei din 2008 – Goldman Sachs a fost banca care a avut cel mai puțin de suferit în termeni de penalizări pentru folosirea excesivă a produselor financiare cu grad mare de risc. Abia în ianuarie 2016 Goldman a fost pusă să plătească 5 miliarde de dolari pentru asemenea practici, însă își poate negocia amenda.

Familia Clinton are legături vechi cu Goldman Sachs. În 1995, președintele Bill Clinton îl numește secretar al Trezoreriei pe Robert Rubin, unul dintre înalții oficiali ai Goldman Sachs. A fost un moment care a deschis calea pentru folosirea derivatelor financiare pe scară largă de către băncile de pe Wall Street. O anchetă a Washington Post a arătat în 2015 că Rubin și alți colegi din Goldman Sachs și-au mobilizat conexiunile pentru a colecta bani pentru campania lui Bill Clinton. În 2014, The Wall Streey Journal scria că Goldman Sachs a fost cel mai mare contributor de pe Wall Street la campaniile lui Bill Clinton. A fost al doilea cel mai mare donator, dupa Citigroup, pentru campania din 2000 a lui Hillary Clinton pentru Senat.

Apoi, după cele 650.000 de dolari primiți de Bill Clinton de la Goldman Sachs în perioada 2004-2005, au mai urmat alți 650.000 de dolari între 2006 și 2014, inclusiv pentru a face lobby în 2011 la Hillary Clinton, secretar de Stat atunci, pentru o lege care ar fi ajutat Export-Import Bank, la care Goldman era acționară.

Este greu de decelat poziția familia Clinton în fața acestor probleme cu legea pe care le-a avut Goldman Sachs, mai cu seamă în lipsa discursurilor ținute de Hillary Clinton în fața oficialilor bancii, discursuri pentru care a primit in 2013 cate 250.000 de dolari păentru fiecare jumătate de oră. Legăturile dintre Clinton și Goldman Sachs au continuat după criza financiară, dupa cum reiese dintr-un discurs din 2013 postat pe YouTube și din declarația unui oficial al băncii care spunea în februarie 2016 că Clinton ”vorbește ca un director de la Goldman Sachs”. O altă sursă din interiorul conducerii băncii spune că Hillary a adresat un salut ”exuberant” oficialilor Goldman Sachs.

Rivalul democrat Bernie Sanders găsește astfel resurse să o atace pe Clinton. Un promo electoral spune: ”Economia noastră lucrează pentru Wall Street pentru ca este manipulată de Wall Street, asta e problema. Atât timp cât Washingtonul este cumpărat și plătit pentru ca să nu putem construi o economie care lucrează pentru oameni”.

Echipa de campanie a lui Clinton se apără postând pe pagina oficială o declarație cum că Hillary are un plan pentru a mai domoli acțiunile agresive și riscante ale băncilor. ”Trebuie să facem ca amenzile să fie mai mult decât o taxă pentru afaceri pentru Wall Street, iar planul lui Hillary Clinton își propune mai mult ca oricare alt plan să-i tragă la răspundere pe directorii băncilor”.

Vor fi pedepsiți cei de la Goldman Sachs? Puțin probabil. ”Retorica agresivă e una, însă soluțiile sunt altceva”, a spus procurorul general din New York, Eric Schneiderman, un susținător al lui Clinton. El a spus că Goldman Sachs negociază acum un compromis cu statul, pentru a plăti doar circa 700.000 de dolari amendă pentru practicile ante-criza. Banii vor fi folosiți pentru a oferi locuințe și restructurări ale creditelor unei părți dintre cei care au rămas fără casă ca urmare a spargerii bulei creditelor ipotecare. La fel s-a căzut anterior la întelegere și cu JP Morgan Chase, Bank of America, Citibank și Morgan Stanley.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.