Ce transmite copilul prin boală

Suferința fizică reprezintă un limbaj prin care psihicul își exprimă conflictele, suferințele, nemulțumirile pe care nu le putem verbaliza. De multe ori, când suntem afectați de o suferință fizică, primul gând pe care îl avem este să ne prezentăm la doctor, însă de multe ori constatăm că nu există o bază organică a suferinței noastre. Aceasta este somatizarea, modul în care psihicul nostru își exprimă conflictele inconștiente, pe care nu avem curajul să ni le asumăm sau să le conștientizam. Este modul în care suntem forțați să ne înțelegem, să ne cunoaștem și să ne exprimăm, pentru a ne redobândi sănătatea și armonia. Suferințele fizice trebuie interpretate ca limbaje complexe, care încearcă să ne comunice ceva de care nu suntem conștienți.

Copiii exprimă aceste conflicte printr-un limbaj variat, deoarece dezvoltarea personalității lor este presărată de conflicte de ordin psihologic, pentru care nu au resurse și nici cunoștințe sau abilități de rezolvare. Un copil ale cărui nevoi afective nu sunt satisfăcute se poate exprima printr-un simptom, printr-o tulburare de ordin fizic. De exemplu, un copil a cărui mamă rămâne însărcinată poate regresa, revenind la hrana cu biberonul sau udând patul. Ceea ce dorește să transmită este faptul ca îi este teamă că noul copil îi va răpi dragostea mamei și recurge la întoarcerea într-o perioadă în care mama îi acordă întreaga sa atenție.

Afecțiuni care pot fi provocate de traume afective

Este de datoria noastră să descifrăm ce dorește să ne comunice copilul nostru. Fie că își găsește expresia în anumite comportamente, fie în afecțiuni de ordin fizic, părintele este cel mai în măsură să observe și să constate modul în care decurge dezvoltarea copilului și în ce măsură funcționalitatea sa este perturbată, progresul îi este blocat sau anumite activități îi sunt limitate.

Bolile copilăriei sunt multe și variate, o expunere completă fiind greu de realizat. Vom urmări în continuare modurile în care se manifestă și cauzalitatea unor afecțiuni mai des întâlnite la copii, urmărind să vă oferim un sistem de ghidare pe care să îl dezvoltați ulterior.

Anorexia

Reprezintă pierderea poftei de mâncare, dar nu se va confunda cu apetitul scăzut (în cazul copiilor care mănâncă puțin) ori cu refuzul mâncării la copiii care au stări febrile sau care sunt răciți. În unele cazuri – din fericire, rare –, sugarii refuză la naștere alimentația, simptom care indică tulburări psihologice grave, care țin de însuși refuzul supraviețuirii, cauzat de diverse traume survenite în perioada intrauterină, sau chiar de respingerea conștientă sau inconștientă a copilului de către mamă. De asemenea, în jurul vârstei de 2 ani, copiii care până în perioada respectivă nu au făcut mofturi pot transforma masa într-un chin: refuză mâncarea, nu deschid gura sau țin mâncarea în gură fără să o înghită.

Este un comportament care marchează opoziția față de părinți, cauzată de rigiditatea acestora, de impunerea unor mese stricte, fără a ține cont de preferințele copilului, sau un mod prin care se răzbună sau își exprimă nemulțumirea față de anumite comportamente ale părinților. Anorexiile severe exprimă de cele mai multe ori un conflict între mamă și copil, deoarece mama este cea care, din primele zile, hrănește copilul, ajutându-l să supraviețuiască. Prin urmare, respingerea hranei poate semnifica și respingerea mamei și poate duce, în cazuri severe, la spitalizare, care produce separarea de familie.

Astmul

Este considerat o boală psihosomatică, facilitată de hiperemotivitate, care antrenează spasmul bronhiilor și declanșează o criză de astm. Emoțiile puternice, teama cauzată de o ambianță tensionată, certurile, despărțirile și situațiile de criză în familie pot duce la declanșarea astmului la copil. O altă cauză poate fi frica de a fi abandonat, atunci când copilul este lăsat în grija unei persoane necunoscute sau când mama își reia brusc serviciul. De asemenea, afecțiunea poate surveni atunci când copilul se simte sufocat, simte că nu poate respira din cauza unor relații fuzionale care îl copleșesc și îi neagă nevoia de intimitate.

Bâlbâiala

Este o tulburare a debitului vorbirii, care apare în perioada când copilul începe să dețină un bagaj lingvistic organizat. Afecțiunea poate fi cauza unor traume psihice (un accident, divorțul părinților) sau a unei educații prea rigide, sufocante (critici dese, nemulțumirea părinților pentru orice lucru făcut de copil, ironizarea, dezaprobarea, critica severă, o mamă hiperprotectoare, anxioasă sau foarte rece și distantă). Bâlbâiala poate apărea în special în situații stresante, care provoacă copilului emoții puternice. În acest caz, este indicat ca părinții să nu se amuze sau să certe copilul din cauza deficienței sale de vorbire, ci să manifeste toleranță și susținere afectivă și să apeleze la un tratament de reeducare ortofonică și psihomotrică, cu relaxare.

Bulimia

Reprezintă necesitatea de a ingurgita cantități de mâncare în exces. Crizele pot apărea în urma unui șoc emoțional, a unei spaime. Este un comportament compensatoriu, care încearcă să anuleze o lipsă, de obicei, de ordin afectiv. Un copil care nu se simte iubit și acceptat poate recurge la acest gen de hrană, pentru a compensa lipsa hranei afective.

Durerile de cap

Pot trăda un dezechilibru psihologic, anxietate, depresie, stare de tensiune, incapacitatea de a-și exprima furia. De multe ori, simptomele apar când copilul începe o nouă săptămână de școală sau are de efectuat o sarcină și nu sunt simulate. În aceste cazuri, trebuie urmărit ce anume evită copilul. Poate avea o relație tensionată cu colegii sau cu învățătoarea, ori se simte incapabil să ducă la bun sfârșit sarcina. De asemenea, durerile de cap pot apărea când copilul este supus permanent unui stres care poate ține de conflicte dese în cadrul familiei, abuzuri sau stare de tensiune și frică permanentă. În general, în cazul durerilor care apar, este necesar să căutăm semnificația organului dureros. De exemplu, când copilul se plânge de dureri în gât, acest lucru poate semnifica un deficit la nivelul comunicării, el nu exprimă ceea ce gândește, de teamă, jenă sau din alte motive.

Eczema

Este o afecțiune cutanată. Pielea este cel mai mare organ de simț care asigură contactul cu mediul. Poate apărea la copiii care sunt privați de contactul cutanat, de mângâieri, de atingeri. Unii autori consideră această afecțiune ca pe un mod de exprimare a autoagresivității, deoarece eczema produce mâncărime, determinând scărpinatul, deci lezarea pielii. Pe lângă tratamentul dermatologic, se recomandă în aceste cazuri stabilirea unui climat afectiv, securizant.

Enurezisul

Reprezintă incapacitatea de a controla micțiunile după vârsta de 3 ani, cu condiția ca emisia să fie inconștientă, altminteri, vorbim despre incontinență urinară. În plan psihologic, enurezisul exprimă nevoia de atenție, de a fi îngrijit de către mamă. Atenția obținută poate consta și în iritarea mamei, în faptul că aceasta îl schimbă, îl supraveghează, se ocupă de el, evită să îl trimită departe de casă perioade mai îndelungate. În alte cazuri, afecțiunea este o reacție împotriva unor părinți exigenți, hiperrigizi în problemele legate de curățenie. De cele mai multe ori, este o atitudine regresivă, în cazul carențelor afective sau al frustrărilor generate de evenimentele din familie: nașterea unui copil, întoarcerea mamei la serviciu, încredințarea în grija altei persoane etc.

Desigur, nu vom omite niciodată, în cazul unei afecțiuni, prezentarea la medic și urmarea tratamentului prescris de acesta. Dar vom avea permanent în vedere potențialele cauze psihologice care generează diverse tulburări și nu vom pierde din vedere, în acest sens, posibilitatea de a apela la sprijinul unui psiholog care să ne ajute să descifrăm mesajul bolii copilului nostru și să îi oferim ceea ce are nevoie.

Gabriela Dumitriu este psiholog clinician/psihoterapeut integrativ la Centrul de Evaluare, Expertiză, Intervenție Psihologică Expert Psy; Website: www.expertpsy.ro, E-mail: gabrielacdumitriu@yahoo.com

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Gabriela Dumitriu 11 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.