CEI O SUTĂ DIAVOLUL ARGINTIU (22)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – DIAVOLUL ARGINTIU, apărută la ED. CURTEA VECHE 2011

„Timpul şi locul ne ajută sau, dimpotrivă, ni se pun în calea intenţiilor, îi învăţa Al Optzeci şi unulea pe oamenii săi. Ciclul selenar este influenţat de lună, după cum îi spune şi numele. Celelalte cicluri sunt tributare restului de şase planete. Şi toate astea în funcţie de vârstă. Etatea nu este dată de data naşterii, fiindcă în timpul vieţii intrauterine se mai petrec atâtea şi atâtea evenimente importante pentru făt. Şi nu este dată nici măcar de momentul concepţiei, întrucât moştenirea ereditară poate fi chiar hotărâtoare” etc. Bufonul Medic era indiscutabil un om extrem de învăţat, constatau cei ce-l urmau, el se pricepea la tratarea sufletului, a trupului, la modificarea stării metalelor şi cunoştea alfabetul bolţii cereşti¹. Cunoştea atât de multe, încât rar puteai să-l înţelegi raţional. Aşa că era urmat prin simplă imitaţie şi încredere în comportamentul său. Cine să poată spune că ştie care configuraţie a stelelor şi care sumă a punctelor de maximă activitate de pe cadranul ceasului ciclurilor îl determina pe Al Optzeci şi unulea să-şi adune brusc lucrurile şi să pornească mai departe, cu toată trupa în urma sa? Şi cine să fie în stare să precizeze de ce o luau cu toţii spre miază-zi sau, dimpotrivă, spre miază-noapte?

Ajunşi la Waldhaus, fosta localitate atât de bogată, atunci deja total părăsită, s-au oprit la poalele turnului, singurul indiciu al unui trecut opulent rămas după incendiul cumplit din 1488. Bufonul Medic şi-a văzut de viaţa obişnuită, însă Yafet îl urmărea de aproape. (Şi nu numai el…) Într-o zi, Al Optzeci şi unulea a urcat în turn până la ultima fereastră, de unde a cercetat îndelung împrejurimile. De sus, pământul îşi întindea braţele spre el. Când să sară în gol, mâinile puternice ale lui Yafet l-au prins ca într-un cleşte. (Cât au mai rămas în valea unde a fost cândva opulentul Waldhaus, întrarea în turn a fost zăvorâtă cu un paravan de scânduri.)

Exista o hartă a intenţiilor migrării „păsărilor cerului”? Pater Marcus pretinde că Al Optzeci şi unulea avea tot timpul asupra sa o copie a „Atlasului Catalan”, ba mai mult, că poseda chiar originalul acelui manuscris extraordinar vechi de aproape 200 de ani. (Desigur, şi această lucrare nu era văzută bine decât parţial: deşi a fost comandat de regele Carol al V-lea al Franţei, totuşi nu era de uitat că manuscrisul îi era atribuit unui evreu, Abraham Cresques din Toledo, unui evreu care atunci, la mijlocul veacului al XVI-lea, n-ar mai fi avut ce căuta viu în Spania. Plus de asta, Pater Marcus pretindea că manuscrisul a ajuns la Bufonul Vraci de asemenea prin intermediul unui evreu, a lui Ţipor.) În Atlasul Catalan se precizează, referitor la calea caravanelor, că Drumul Mătăsii era sigur atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, iar una dintre splendidele ilustraţii a unui tren de cămile păzite de soldaţi şi aflate în drum spre Cathay, se inspiră din încă şi mai vechiul „Manual al Negustorului” aparţinându-i lui Francesco Balducci Pegolotti, omul celebrei familii Baldi din Florenţa: tot ceea ce avea de făcut călătorul (recte comerciantul) era „să-şi lase o barbă lungă şi să ia cu el doar următoarele: o femeie, în caz că aceasta îi este plăcută [negustorului], un translator şi doi servitori ducând făină şi carne sărată. Alte lucruri, în special carne, le va găsi [pe drum] din plin”. Mai ales acest citat din „Manualul Negustorului” l-a făcut pe Pater Marcus să pretindă că Al Optzeci şi unulea se orienta după Atlasul Catalan, unde se găsea ilustrată caravana cu pricina: din trupă nu lipseau femeile – desigur tot pentru cei cărora acel lucru le era plăcut -, nu lipseau nici făina şi carnea sărată – primele lucruri pe care le cumpărau „lăcustele plătitoare” când ajungeau într-un anumit loc, iar despre translatori nici nu încăpea vorba, mai ales că printre acei oameni erau numeroşi cunoscători de alte limbi, iar în rândurile învăţaţilor erau chiar şi poligloţi. În mod sigur, susţinea călugărul, Al Optzeci şi unulea după acele manuscrise vechi se ghida. Însă nici această revelaţie nu l-a ajutat pe Pater Marcus să poată ghici măcar cu un minut înainte deciziile bruşte ale Bufonului Vraci!

– Încotro mergeţi voi? l-a întrebat pe Coriolan.

– Unde ne cheamă Dumnezeu, i-a răspuns nebunul şi l-a binecuvântat asemenea papei. Pe inelarul drept, Coriolan avea înfăşurat un fir de păpădie „drept semn al puterii şi demnităţii sale” şi întindea oricui mâna în speranţa că acela i-o va săruta. Uneori, acest lucru se şi întâmpla.

Dealtfel, Pater Marcus nici n-a mai stat mult în preajma trupei. Deşi s-a străduit cu sârg să-şi îndeplinească misiunea, vorbind cu patos oriunde era aşteptat Al Optzeci şi unulea, deşi s-a îngrijit ca oamenii săi să aducă drept „martori” persoane care pretindeau că au pătimit de pe urma celor întâmplate în valea de lângă Hamburg, deşi şi-a dat silinţa să trimită fraţi să se alăture trupei, spre a încerca din interior să le deschidă ochii rătăciţilor, superiorii săi, auzind că Vraciul Bufon îşi continua cu succes marşul, au considerat că trimisul lor nu a fost în stare să-şi îndeplinească obiectivul care i-a fost încredinţat şi l–au însărcinat, în locul lui, pe dominicanul Wilfried Humelsdorf să se ocupe de caz. Din cei şase ani cât Pater Marcus a luptat cu „păsările cerului”, dar şi din datarea primelor mărturii provenind de la Humelsdorf, putem să facem un calcul simplu: Al Optzeci şi unulea s-a născut în anul 1523; tatăl său l-a trimis după leacuri la Ministrul Trupului, când băiatul avea 16 ani; un an mai târziu, adolescentul a devenit şeful trupei; primele rapoarte ale lui Pater Marcus sunt datate după alţi doi ani, iar Wilfried Humelsdorf l-a înlocuit pe predecesorul său după şase ani. Adunând, rezultă că acest lucru s-a întâmplat în 1548, când fiul Bătrânului, Bufonul Vraci, a împlinit 25 ani.

Numirea dominicanului Humelsdorf era justificată: în politica mare, evenimentele s-au precipitat atât de mult încât fiecare amănunt al vieţii trebuia luat în seamă: în 1548 a avut loc interimatul de la Augsburg, unde împăratul Carol al V-lea a încercat să stabilească o conduită religioasă faţă de luterani până la planificatul Conciliu de la Trento. După 1492, şi în restul Europei, o lume dispărea, lăsându-i loc alteia şi orice voinţă responsabilă se pregătea pentru ceea ce bănuia că o să vină.

Humelsdorf a fost un bărbat inteligent, la care raţiunea convieţuia alături de credinţă. El şi-a ghidat lupta pentru catolicism, studiind temeinic tezele lui Luther, ca şi pe cele ale dizidenţilor acestuia şi s-a bazat ca armă pe disputele din interiorul taberei reformiste („rabies theologorum”). Mai târziu, după ce va sta o vreme în Palatinat, în preajma lui Friedrich al III-lea, va reuşi să-l determine pe acesta să-i demită pe cei doi lideri ai „reformaţilor rătăciţi”, superintendentul general Hesshusius şi pe diaconul Klebitz, aflaţi veşnic în dispută între ei şi cu toată lumea….

Între timp, viaţa Celui de Al Optzeci şi unulea a rămas aceeaşi, cu singura deosebire că Bufonul Medic a devenit tată. Însă tot atunci, Bătrânul, puternicul hangiu de la Hanovra, a considerat că băiatul trimis după nişte medicamente a stat destul printre oamenii trupei şi l-a rechemat acasă: era de datoria primului moştenitor, acum, după ce şi-a făcut cu vârf şi îndesat călătoria de iniţiere în lume, să revină pentru a se pregăti să ducă mai departe afacerea familiei. Numai că, încetul cu încetul, trupa s-a tot deplasat spre sud-est şi a ajuns în arhiducatul Austriei, apropiindu-se de hotarele regatului maghiar. Al Optzecilea părea să nu aibă nici un contract cu timpul, deplasarea aceea s-a făcut încet, drumul parcurs în mulţi ani ar fi putut fi făcut de un călăreţ bun în doar două-trei zile. (Cu toată încetineala deplasării, Pater Marcus i-a transmis fratelui Humelsdorf că n-are nici o îndoială că trupa urmează traseul indicat de Atlasul Catalan pentru înscrierea pe Drumul Mătăsii. Drept argument, Pater Marcus a adus două jurnale de călătorie: unul al danezului Olof Rasmunsen şi celălalt al lui Hans Fleischbach, negustor din Lübeck: amândoi, la distanţă de aproape 50 de ani unul de celălalt, au parcurs exact aceleaşi localităţi spre Orient ca şi trupa în drumul ei. Marcus s-a arătat gata să anticipeze cu precizie şi care vor fi următoarele escale ale Celui de Al Optzeci şi unulea. De fapt, nici n-a greşit. Însă pentru Wilfried Humelsdorf, altele erau informaţiile care îl interesau în legătură cu Al Optzeci şi unulea..)

La chemarea Bătrânului, Bufonul Vraci nu se afla departe de Hanovra şi totuşi foarte departe. Cu toate că i-a scris în mod regulat tatălui său, iar acesta, prin unul dintre fii, i-a răspuns de fiecare dată la fel de punctual – schimb de epistole rămas principala sursă de informare pentru scrib, deşi cele mai multe relatări din acele scrisori erau de o banalitate cumplită… -, totuşi, Al Optzeci şi unulea n-a mai fost acasă de peste zece ani. Şi, doar gândindu-se la viaţa austeră din hanul Diavolul Argintiu, după ce a ajuns să trăiască marea aventură a trupei, nici măcar nu-şi putea imagina cum ar fi să revină în locul de unde a plecat. Dar, după ce tatăl s-a arătat atât de neaşteptat de înţelegător timp de un deceniu, brusc, într-un adânc proces de ipohondrie, a vrut ca familia să i se reunească, pentru că doar aşa simţea că va putea pleca în ceruri cu inima uşoară².

În casa Bătrânului, voinţa şefului familiei era lege. Ca şi în majoritatea celorlalte case din jur. Fiul cel mare a mai găsit, timp de câteva luni, pretexte pentru a nu se întoarce, însă somaţiile Celui de Al Optzecilea au devenit tot mai dure. Până la urmă, Bufonul Vraci şi-a luat copilul şi pe mama acestuia şi a plecat la Hanovra. (A plecat noaptea, pe ascuns, pentru ca nu cumva toată trupa să se ia, ca de obicei, după el. Doar de Pater Manolo şi de Ţipor şi-a luat rămas bun, asigurându-i că se va întoarce.)

Aşa cum a subliniat scribul, distanţa geografică dintre locul unde a ajuns trupa şi Hanovra nu era prea mare. Călătorind întins, tânărul bărbat, chiar şi împreună cu o femeie şi cu un copil mic, a revenit acasă în mai puţin de o săptămână. Acasă – unde a fost primit asemenea fiului risipitor din paginile Cărţii Sfinte. Însă, încă din prima clipă, al Optzeci şi Unulea şi-a dat seama că îi va fi imposibil să rămână acolo. Întreaga magie a prezenţei sale din fruntea trupei a dispărut cu totul în hanul părintesc. Încă în a doua seară, când Bătrânul a dat o petrecere în cinstea întoarcerii moştenitorului său – care, iată, a adus cu el şi pe moştenitorul moştenitorului, dovedind că a avut grijă să fie asigurată continuitatea clanului -, Bufonul Vraci a încercat să-şi prezinte cele mai de succes strâmbături şi glume în faţa încăperii mari, ticsită de oameni. În loc de râsete, peste mese s-a aşternut o tăcere penibilă. Şi nici calităţile de vraci nu şi le-a putut demonstra fiul revenit acasă: la Diavolul Argintiu nu avea acces nimeni care arăta şi cel mai mic semn de boală, aşa că acolo nu era cine să fie vindecat. (Până şi membri familiei trebuiau să fie foarte atenţi să nu se betejească: mama i-a dat de înţeles fiului ei cel mai mare că, în lipsa lui, i s-a mai născut o soră, dar că aceea a fost mai mereu cuprinsă de febră, de dureri şi de vărsături şi Bătrânul nu s-a apropiat de ea. Până ce, într-o zi, a spus că o duce la un medic, însă a revenit singur, zicând că micuţa s-a prăpădit pe drum. Măcar s-o fi adus acasă spre a o înmormânta creştineşte, s-a plâns mama.) Al Optzeci şi unulea se simţea profund străin în casa sa, iar cei de acolo nu-l puteau nici ei privi ca pe unul de al lor. De pildă, ca şi în tinereţe, când întreaga numeroasă familie a Bătrânului locuia în încăperile de la etaj, şi la revenirea acasă, bărbatul a refuzat să urce scările, dormind cu femeia şi copilul său într-unul dintre grajdurile transformate în dormitoare comune.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.