Cel mai complicat caz din carieră

83. O sinucidere de onoare

A stârnit multă vâlvă descoperirea cadavrului domnişoarei Zizi B. Că a fost vorba despre o crimă, despre o crimă odioasă, nu se putea îndoi nimeni, mai ales după ce comisarul Dalander a arătat circumstanţele în care a fost găsită victima: cu drăgălaşul cap la mai mult de doi metri de trup. („Nici un om nu poate să-şi arunce capul cât acolo, după ce s-a sinucis“, a explicat poliţistul, armatei de jurnalişti veniţi ca muştele la borcanul cu miere.) Lui Dalander îi plăceau nespus de mult conferinţele de presă, prilejuri unde se simţea cu adevărat împlinit. (Când în 2006, între 21 februarie şi 5 aprilie n-a avut loc nici un omor în zona sa de acţiune, comisarul a fost tot mai palid, tot mai posomorât, mai ales că şi ulcerul i s-a deschis tocmai atunci. Cine ştie ce s-ar mai fi întâmplat cu el, dacă în seara zilei de 5 aprilie – în sfârşit! – n-ar fi apărut celebrul caz Miloş, cel în care un director adjunct de bancă a fost omorât în plină stradă?)

Primul lucru cercetat de un anchetator este să afle mobilul crimei. Însă despre drăgălaşa domnişoară Zizi B., acest lucru s-a încăpăţânat să nu iasă la iveală: tânăra nu părea să fi deranjat vreodată pe cineva, nu avea datorii, nu se ştia să fi avut cine ştie ce ambiţii în viaţă, aşa că nu avea rivali. Fiind atât de frumuşică, probabil că mulţi bărbaţi întorceau capul după ea. Sau făceau chiar mai mult decât să întoarcă doar capul… Asta ar fi putut naşte scene de gelozie din partea vreunei alte femei, şi-a notat comisarul în carnet. Numai că nimeni nu ştia ca domnişoara Zizi să fi avut vreo relaţie, în afara de cea cu Robert R., căruia îi era fidelă şi cu care ar fi trebuit să se căsătorească încă înainte de sfârşitul anului. Aşa că Dalander a trebuit să tragă cu pixul peste un posibil mobil izvorât din gelozie. Dar ce să pună în loc? Victima n-a fost bogată, iar de la locul abominabilei fapte nu a dispărut nimic. Şi lănţişorul de aur, singura bijuterie purtată de Zizi, i-a fost găsit exact la mijlocul distanţei dintre corp şi cap. Şi nici măcar viol n-a fost. Şi nici urme de luptă n-au putut fi identificate. De ce s-o omoare cineva pe drăgălaşa domnişoară Zizi B., mai ales că până şi sadicul ucigaş în serie Ramses Bormann, citind ziarele în celula condamnaţilor la moarte, a exclamat, privind fotografia victimei: „Pe fătuca asta nu ţi-ar veni s-o atingi nici măcar cu vârful degetelor! Nici măcar cu mănuşi!“. Exact aşa a spus sadicul ucigaş în serie Ramses Bormann, după cum a declarat un gardian care a optat să-şi păstreze anonimatul.

A stârnit multă vâlvă descoperirea cadavrului domnişoarei Zizi B., dar şi mai mult a impresionat opinia publică vestea că şi comisarul Dalander, incapabil să rezolve acest „cel mai complicat caz din lunga sa carieră“, şi-a luat viaţa. În scrisoarea de bun rămas, a specificat că a fost obligat la această sinucidere de onoare. Numai că şi capul poliţistului a fost găsit la vreo doi metri departe de trup. Examenul grafologic a constatat fără putinţă de tăgadă că scrisoarea a fost scrisă de Dalander.

84. Cea mai frumoasă femeie

În manuscrisul Rugabatu, am descoperit şi alte multe informaţii demne de a fi scoase din uitare. Dintre acestea, vom menţiona cea referitoare la revoluţia estetică din timpul celei de a Şaptea Dinastii. După cum bine se ştie, este vorba despre răsturnarea totală a scării de valori în ceea ce priveşte frumosul. Lucru cu atât mai remarcabil cu cât straniul proces n-a fost impus de sus, ci a venit ca urmare a unei mişcări de masă. Dar iată cum s-au petrecut lucrurile: ţara era vestită pentru resursele ei de metale preţioase, de sare şi de femei deosebit de frumoase. Autorul manuscrisului crede că bogăţia nemaiîntâlnită a dus la decăderea fără precedent a moravurilor. Dacă jafuri nu se mai produceau, întrucât şi cel mai sărac avea tot ce-i trebuia, în schimb senzaţia că orice i se cuvine oricui a dus la tot mai multe infracţiuni, iar răpirea femeilor în plină stradă a devenit un fapt curent. Nici oamenii de ordine nu mai interveneau şi chiar se sugerează că ar fi fost şi ei implicaţi în asemenea sechestrări de persoană. Nesiguranţa totală în deplasările în spaţiile publice le-a făcut pe femei să renunţe la bijuterii, la hainele scumpe şi, în special, la cele deosebite. În contradicţie cu dorinţa lor cea mai mare de a fi cât mai atrăgătoare, frumoasele cetăţii au început să se îmbrace cât mai şters, să-şi mânjească feţele, într-un cuvânt să se prezinte cât mai puţin îmbietoare pentru bărbaţi.

Şi astfel, vreme de câţiva ani, din renumele de „regat al aurului, al sării şi al femeilor frumoase“, ultima caracterizare a dispărut. Da, dar nici bărbaţii n-au fost dispuşi să treacă la un trai ascetic. Aşa că au început să se mulţumească şi cu femeile şterse, ba chiar şi cu cele mai urâte dintre ele. Şi, aşa, în curând, chiar acestea au devenit cele mai căutate. Cele mai râvnite şi considerate cele mai frumoase.

Dr. Remus Spaidelli, renumitul specialist în istoria esteticii, se întreabă, pe bună dreptate, dacă nu cumva inversarea atât de brutală a ierarhiilor estetice s-a încetăţenit atât de ireversibil încât este valabilă şi astăzi. Ceea ce ar însemna că femeile considerate cele mai frumoase nu sunt decât cele mai urâte. O enigmă care a născut controverse nesfârşite. Nici polemicele iscate în revistele de strictă specialitate n-au ajuns la o concluzie clară. Singura consecinţă este că în multe ţări subiectul a fost interzis, fiind socotit secret de stat (sau de siguranţă naţională?).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.