Cercetătorii se chinuie să reumple Marea Moartă fără să scufunde turiştii

Oamenii de ştiinţă israelieni vor să reumple Marea Moartă cu apă adusă din Marea Roşie, iar asta va face ca obiectele să plutească mai greu în faimosul lac sărat, ceea ce i-ar putea alunga pe turişti.

În fiecare an, sute de mii de turişti se adună la Marea Moartă, unde au posibilitatea unică de a pluti în apă fără nici un pic de efort.Din nefericire, apa din lacul sărat scade într-un ritm alarmant, care va face ca Marea Moartă să dispară până în 2050.

Oamenii de ştiinţă israelieni plănuiesc să o reumple, cu ajutorul unei conducte care va aduce apă din Marea Roşie, însă au întâmpinat o problemă. În condiţiile în care salinitatea apei din Marea Roşie este mult mai scăzută, apa adusă de la o distanţă de peste 100 de kilometri va pluti deasupra celei din Marea Moartă şi va scădea astfel flotabilitatea renumită printre turiştii din întreaga lume.

Întreg proiectul, care se ridică la 15 miliarde de dolari, ar putea fi pus în pericol de problema flotabilităţii, scrie Telegraph.co.uk.

„În 1992 s-a produs o inundaţie de proporţii, care a demonstrat efectele introducerii unei mari cantităţi de apă cu salinitate redusă în Marea Moartă”, a precizat cercetătorul Michael Beyth, de la Institutul de Geologie al Israelului. „La vremea respectivă, primii cinci metri ai lacului au fost diluaţi cu 30%. Aşa ceva nu poate fi acceptabil”, a conchis Beyth.

Banca Mondială va hotărî anul viitor dacă va finanţa sau nu proiectul de reumplere a Mării Roşii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.