CFR Marfă a vândut una dintre navele din celebra flotă a României

CFR Marfă a vândut nava ferry-boat Mangalia în cadrul ședinței publice de licitație ce s-a fost desfășurat la sediul Bursei Române de Mărfuri.

Nava a fost achiziționată de către o societate olandeză care are că obiect de activitate operațiuni de shipping, la prețul de 13,2 milioane de lei. Suma va fi direcționată către CNCF CFR SA în vederea stingerii ajutorului de stat, acesta fiind furnizor de ajutor de stat alături de Agenția Națională de Administrare Fiscală – ANAF.

Licitația pentru vânzarea celei de a două nave, ferry-boatul  Eforie, va fi reluată în dată de 23.11.2023.

Eforie și Mangalia  reprezintă ultimule vestigii al flotei martime comerciale a României, care la data de 1 ianuarie 1990 număra 301 nave, cu 3,5 milioane tone registru brut. Azi, azi cele două sunt epave ancorate în Portul Constanța, și de aproape 15 ani toacă bani fără să producă nimic.

CFR Marfă a intrat în posesia ferry-ului Eforie la începutul anilor ’90, atunci când a înființat Sucursala Ferry-Boat Constanța. Compania a încercat să valorifice comercial nava, prin curse spre Georgia, portul Batumi. Acestea au debutat în 1999, dar după opt ani aceste voiajuri au fost suspendate pe motiv că nu erau profitabile. Din 2008, Eforie a rămas fără clasă, adică nu mai îndeplinea standardele tehnice internaționale de navigație, iar din 2009 se află în conservare, în Portul Constanța.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4594 Articole
Author

23 de Comentarii

  1. Buna ziua!
    Nu au construit nimic banditii trădători!Au distrus toată industria, au vandut pe nimic si bogățiile subsolului! Nici DRACU’ sa nu mai voteze psd+ pnl!
    Intrebati DE spitalele regionale din IASI,CLUJ și CRAIOVA de care se vorbește de 15 ani! NIMIC NU SE MIȘCĂ! Ei trebuie sa mearga in opoziție si buna parte din ei la PUȘCĂRIE! NEMERNICII !

  2. mai putin decat o masina. Vai de phulla voastra. Ala care a vandut industria tre bagat la puscarie, immediat.

    asa cum face Russia cu tradatorii lor. Va asteapta plutonu de executie pa stadion, darar ciuma paste casele voastre de tatari turci manelisti de Bukres si teleorman.

  3. Toata clasa politica romaneasca pt. jaful si distrugerile facute Eomaniei, pt. toate bogatiile tarii care le-au vindut strainilor ,ar trebuii arestati imediat si condamnati la ani grei de puascarie.

  4. Foarte curios cum i-a scapat aceasta nava lui Basescu, sa n-o vanda ca pe toata flota!
    De unde se vede ca Petrov a mai dat si unele rateuri. N-a fost perfect, dupa cum sustinea……[Rumburak]

  5. 301 nave aveam sub Ceausescu? Bai dar ce rai erau comunistii! Si acum dupa 33 de ani tot mai vindeti sa traiti din ceea ce a fost produs atunci. DAR institutul pentru studierea arhivelor comuniste ce zice? Ca a fost tau? Bai da ce rai au fost comunistii!

  6. …nu pune ti botu bre; inainte de 89..niste baieti dastepti din NAVROM aveau un aranjament ..deee cooperare cu o firma Nordica(se spunea ca I norvegiana) ..a durat ceva pana s a aranjat ca „firma norvegiana” sa si schimbe numele (ca pavilion sigur a ramas acelasi ) daa pecine mai intereseaza excrocheriile marunte..biata Romanie…poor romanasi..devenitipe zi ce trece tot …mai saraci…lasa ca si asa dividentele ajunjeau unde trebuia…ei unii aveau si recompense …minore I adevarat …mai o excursie, o vizita …si daca I „in forma” si la un …lupanar caaa fetele din Amsterdam…awaiting.siii apropos de AMSTERDAM…daaa o stiti …d aia ma „aptin”

  7. se pare ca I vremea celor fara de scrupule. Cumisi orivesc oare copii in fata cand acestia incearca sa le spunaca au citit o carte despre banditi..si si exprima EI COPIII DISPRETUL fata de acest fel de oameni..ori astia nu au nici copii,poate???un model ar fi acel primministru de acum cativa ani…I am uitat numele blestemat

  8. Baitetardatule numai tu nu te ai prins inca, sforile sunt trase de grupul securist de la cluj. Ei au puterea de fapt,prin institutiile de forta vezi joianis kovesi adxtalos coldea lazar etc etc. Bucurestenii sunt doar mulsi de bani ca sa plateasca infrastructura in transilvania. Lentule.

  9. Soros si Orsolia nu permit arestarea puscariabililor, care s in frunte cu Basescu si Iliescu.

  10. Ba, voi care pupați latraii și nu credeți în dezastrul ce va urma, luați acest exemplu pe lângă multe altele deja executate și veți vedea exact dezastrul in care va ajunge Romania! Chiar nu vedeți că nimic calitativ nu se mai construiește în România? Calitativ și cantitativ e doar împrumuturile mutate între conturi!

  11. Olandezii sunt tâmpiți sau își fac milă de noi ? Nici una, nici alta. Sigur pot exploata nava după ceva reparatii.

  12. Eforie si Mangalia au fost construite „din greseala” Romania neavand nici atunci nici dupa contracte de transport garnituri de tren. La o vizita a lui Ceausescu la SNC un inginer i-a spus ca pot sa construiasca si feriboturi. Fara sa stie prea multe despre cu ce se mananca chestia asta, Ceausescu a spus sa se faca 2. Spre disperarea celor de la SNC care nu aveau nici un gand sa faca asa ceva. Au crezut ca nea Nicu uita dar la urmatoarea vizita i-a intrebat de stadiul feribotului si atunci s-au apucat de treaba. A fost destul de dificil pentru ca existau multe componente care nu se fabricau in tara si era perioada in care numai imporatm nimic totul urmand a se proiecta si produce autohton. Pana la urma, lifturile care urcau vagoanele au fost importate. De remarcat ca la botezul navei parte din suprastructura nu era terminata si inlocuita cu placaj. Navele nu au transportat niciodata vagoane, singura angajare notabila a fost transportul spre SUA a unor tancuri si echipamente americane dupa primul razboi din Irak. Deoarece prin constructia ar fi trebuit sa transporte vagoane au fost dat la CFR Marfa si doar asa au scapat de Basescu.

  13. Basescu, pe timpul cand era ministru al transporturilor din postura de fost comandant de nava si reprezentant NAVROM la Anvers a declarat ca transportul maritim nu este avantajos (de noaptea mintii). Tot el, impreuna cu un grup de fosti comandanti si „oameni de afaceri” (ex securitate) din Constanta (grup infractional organizat) a dat legea „Bare Boat”. Prin aceasta lege, cei luau in exploatare nave NAVROM/PETROMIN/ROMLINE puteau obtine imprumuturi bancare garantand cu…. nava. Care nava era in proprietatea statului roman. Atunci cand acesti „armatori” ( a se citi mafioti) pierdeau cate o nava pentru neplata datoriilor catre terti (agentii, shipchandleri, echipaj, etc) nu pateau nimic pentru ca nava nu era a lor. Base a avut grija, inainte de plecarea de la Cotroceni, sa dezincrimineze infractiunea de subminare a economiei nationale pentru ca altfel s-ar fi incadrat perfect la aceasta. Si la aceasta infractiune nu exista termen de prescriptie.
    In rest, dupa atata timp navele nu mai sunt bune de nimic decat de trimis la reciclat (nu se mai spune la taiat)

  14. S-ar putea ca nava care a facut transportul pentru americani sa fie alta dar eu asa imi aduc aminte

  15. cunoscator, desi esti un habarnist: erau concepute TREI feriboturi ce uramau sa transporte cate 80 tiruri cu legume si fructe din Turcia spre Europa, deoarece bulgarii le interzisesera accesul pe teritoriul lor. Transportul urma sa dureze aprox. 12 ore/cursa. Doar doua au fost realizate, ca ”dictatorul” n-a mai avut timp de al treilea, iar Mangalia si Eforie au incaput pe mana mafiotilor, ca toata tara. Doar ascensoarele erau importate din Norvegia, navele avand trei punti.
    Cele trei nave alaturate formau un urias portelicopter, pe de alta parte (sa te lupti cu cine, cu rușii?).

  16. Am fost tari atunci. O tara mare si recunoscuta international. Respectati! 301 nave in posesia statului roman, un presedinte ce mergea si incheia tratate economice profitabile pt tara. Nu ca acest tradator ce vine cu mana goala si viziteaza jungla pe banii pensionarilor romani ce au muncit sa construiasca cele 301 nave commerciale iar azi Zac in azilele groazei. Acest popor trebuie sa se trezeasca si sa lupte pt.independenta si pt alungarea acestor uzurpatori din tara.

  17. @fraier: ca sa transporti 80 de tiruri, Romania nu avea nevoie de feriboturi care prin constructie transporta vagoane de cale ferata ci nave de tip Ro-Ro. Iar din astea aveam destule: 4 facute la noi pt NAVROM (Pascani, Paulis, Peris, Paltinis) 2 venite din RDG (Tuzla si Tutova) si 5 care au fost initial facute pentru norvegieni (Balder) si datorita faptului ca nordicii au renuntat la ele, le-a luat NAVROM sub numele Bazias 1-5. Toate astea au fost foarte bine venite in momentul in care bulgarii s-au hotarat sa schimbe numele populatiei de origine turca in nume bulgaresti iar granita cu Turcia a fost inchisa, tirurile venind pe mare.
    O intrebare: cum „alaturai” 3 nave ca sa faci un port elicopter?

  18. loc de 300 de vapoare și 300 de avioane, avem 600 parlamentari.
    Și 18 milioane de adormiți.

  19. La ce altceva v-ați fi așteptat de la nomenklatura reciclată proptită în butoane de toți țăranii blegomani de CAP care și-au recuperat un hectar și două capre, toantele APACA care judecau cu ce-aveau în chiloți și decerebrații subterani abrutizați de băutură, chemați de”tovarășul” iliescu să voteze finalul revoluției câștigat de orășenii pe care-i urau și disprețuiau cu sârg? România consătenilor e ușor de fraierit, ușor de furat.România în care promovezi”un oltean de-al meu” sau „îl pun pe ăsta că e băiat de comitet, moldovean ca mine”, sau „șefu’e un om minunat, de-al nostru, pe el îl votez!”e țara unde toate se fac de formă, precum justiția.Poliția se ocupă cu traficul de toate alea, proxenetism cu minore și ciomăgitul ăluia cu jalba, ține tira infractorilor(vezi Caracal), justiția e pietdere de vreme pe bani mulți, politica e ultima și cea mai de seamă verigă din lanțul infracțional, posturile la stat sunt sinecuri, relațiile sunt cu mult mai importante ca legea care e doar fațadă. Suntem rupți în c-r pe toate planurile iar țară nu vom mai fi niciodată.Cultura comportamentală a rămas înțepenită la începutul sec 19 prin Teleorman, împrăștiată peste tot și la toate nivelele de PCR în anii ’50-’80.Tribalismul și jamanfișismul e lege.Ne ofuscăm degeaba.Nu mai are tribul politic dominant ce fura și a trecut la îndatorare iar garanția datoriei e țara.Cu banii furați, oricum nu fac nimic pentru că nu sunt în stare.Și pentru că ei nu fac, ne jupoaie pe noi, cei care încă mai mișcăm.

  20. vezi ca Romania s-a facut si Mare si puternica bazata pe olteni, nu pe perverșii ca alde tine cu sange strikat. Dar poate ca te deranjeaza asta, voi fiind pregatiti pt. orice intorsatura, ca stiti sa suferiti in umilință indelungată daca iar vi se pune cizma pe grumaz, ca se pare ca asta vreti prin sălăjeni si clujeni centrifugi. Apoi, impotenților, nici de-o sece siune nu sunteti in stare, ca nu vca duce devla.

  21. Nu s-a prins nimeni? Au creat o rută de RO-Tir cu Georgia. N-a fost rentabilă. I-a să verifice cineva câte TIR-uri merg spre Georgia. Încă o țeapă trasă românilor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.