Cheia succesului?… Lucrul făcut temeinic, credinţă şi-un dram de noroc!

“….În spatele acestora se află omul, artistul, cel care printr-o alchimie tainică materializează emoţii, idei, sentimente. Personalitatea îi transpare din fiecare creaţie a sa, din fiecare obiect. Colecţionează obiecte de artă, piese rare, ce au trecut testul timpului şi păpuşi de colecţie sau mecanice. Fiecare dintre aceste piese, de o autentică valoare, are şi o poveste a sa, ce răzbate în timp. Garderoba de lux, amprenta marilor case de modă, vestimentaţia în miniatură, accesoriile sunt fascinante. O caracteristică a acestor adevărate opere de artă o reprezinta ochii, magnetici, fascinanţi, realizaţi cu o măiestrie aparte, care ne ajută să „citim” despre şarmul unor vremuri apuse”.

– revista Căminul, septembrie 2011-

 V-aţi creat o oază de linişte dar şi de creaţie chiar în ‘’ buricul târgului’’.  Cum se vede acest Bucureşti ‘’ nebun’’ când păşiţi în stradă ?

Ies din atelier numai seara, noaptea. Merg  până la magazin,  fac o mică plimbare şi mă întorc acasă. E o tragedie,  mai ales în ultima perioadă, în tranziția asta nebună în care nu mai ai o ierarhizare a valorilor.

Oaza de linişte

Spuneaţi că  ați moştenit din familie acest dar al creativităţii…

Vine de la bunicul şi de la tata. Am fost învăţat ca, orice fac, să fac bine, să fiu primul, să nu fac niciodată lucrurile de mântuială şi să vină totul din mine, din suflet, altfel nu iese mare lucru. Îmi povestea pictorul Ştefan Câlţia un lucru absolut extraordinar: vorbea la un moment de bunicul lui din Făgăraş, care era măcelar, iar produsele lui erau atât de bine făcute încât generații întregi l-au pomenit. Mă aştepta Câlţia, eram student în Bucureşti, şi mi-a zis «vino mă, pretine, să îți dau să mănânci ceva ca lumea», un cârnat Debreţin, şi îmi povestea cu mare haz despre acest Debreţin că atunci când e prăjit şi bagi furculița în el trebuie să pocnească, iar zeama, când țâşneşte din el, merge pe cârnat în jos, uşor, uşor şi când ajunge la farfurie se opreşte: „Ăla e adevăratul Debreţin!”. Deci bunicul lui era un meseriaş, indiferent ce făcea făcea foarte bine. Avea o educație şi o cultură, era crescut în acest spirit.

Ați fost şi dumneavoastră crescut în acest spirit şi poate de aceea  ați reuşit să răzbateți în socialul care ne înconjoară. Cum a fost trecerea de la tradiție la modernism, cum aţi reuşit să le îngemănaţi  ?

În momentul în care stăpâneşti tradiția,  o cunoşti  şi o respecți,  ți-e foarte uşor să treci mai departe. Eu am meseriaşi de 80 şi ceva de ani, oameni în vârstă, dar care au fost educați în spiritul tradiției şi al meseriei bine făcute şi cărora la ora actuală, când le cer un lucru pentru expoziție,  la care nici nu puteau să viseze – sunt oameni născuți în ’26, generațiile, materialele, toate s-au schimbat, au evoluat – reuşesc să facă acel lucru într-un mod impecabil. N-au auzit în viața lor de laser, n-au auzit de materiale sofisticate, simt şi fac lucrurile. Există fluidul acesta într-un meseriaş, în sensul în care dacă stau de vorbă cu el, se uită pe schiță, mă întreabă cum trebuie să fie şi aşa iese. Şi l-am întrebat de ce lui îi iese şi celorlalți nu le iese. Si-am primit răspunsul : « eu mă implic ! ». Şi când l-am întrebat « păi şi de ce  faci talpa să lucească în felul ăsta ? »,  mi-a spus : « altfel nu o mai respectă nimeni, bagă piciorul în ea şi gata, dar când o ia şi vede că e mângâiată, făcută cu mâna şi lustruită, e altceva ! 

Aţi observat o uşoară trecere de la ‘’chinezărie’’ spre stil ?

Există o tendinţă clară de globalizare, uniforme peste tot, o invazie a ceea ce denumim gneric „chinezării şi  turcisme”…Chiar şi marfa de calitate este livrată de câteva mari branduri care s-au aliat şi o mică parte a populaţiei consumă ce fac ei . Să-ţi faci însă  tu un lucru de calitate în care să pui suflet, e greu,…din ce în ce mai greu. Şi-atunci succesul nostru vine din faptul că stăm în contact cu clientul. El vine, vorbeşte, vede ce posibilităţi are, îl „citeşti”,vezi ce vrea, şi el chiar participă efectiv la modelarea lucrului pe care şi-l doreşte. Nu e ca la magazin;”ia dom-le marfa, dă banii şi pleacă!”

E precum vinul care se bea în funcţie de povestea pe care-o are…

Exact, omul simte, apreciază implicarea, munca, transpiraţia, dincolo de mărci, etichete şi tendinţe.

Si ce se mai întâmplă? În Occident se observă o puternică tendinţă de revenire la tradiţie. Din cauza tehnologizării excesive, a computerizării, … Au început italienii, care au spirit artistic să-şi orienteze mari părţi din industrie spre zona artizanală; mici imperfecţiuni, trei rânduri de culori, anumite detalii care te duc la gândul că sunt lucruri  făcute de mână. Chiar dacă sunt şi lucruri făcute industrial măcar îţi dau senzaţia că sunt lucrate cu atenţie, pentru oameni.

Dar la noi ?

Trebuie , aşa cum spuneam , să pornim de la lucrurile bine făcute. Suntem grăbiţi, vrem să „ardem’ etape, nu mai avem răbdare în dorinţa de a câştiga rapid, de a ne îmbogăţi peste noapte. S-a terminat şi cu producătorii români de materie primă. Acum, dacă vrei să lucrezi la un anumit nivel, dacă vrei calitate, eşti obligat să lucrezi cu firme din străinătate. Mulţi nu mai au nici cultura necesară, pentru că i-a „înnebunit” mass-media cu nonvalorile şi cu mediocritatea. Mai e şi o problemă de organizare ( îmi arată un compendiu gen Pagini Aurii din perioada interbelică, mai precis din 1929 , mare cât două DEX-uri, achiziţionat de la un târg de antichităţi din Negreni) : acum aproape 100 de ani ştiai meseriaşii, atelierele şi fabricile  din toată ţara, din toate zonele de activitate. Găseai lăcătuşul, doctorul, bancherul, farmacistul, notarul…Găseai, adresa, gara, telefonul, toate târgurile din Regat, din Ardeal… Am găsit inclusiv firma bunicului meu, atelierul din Târgu Jiu. Eh, cum am găsit cartea asta ? Întâmplător? Nu prea…

Dan Coma. Artistul!

Aşa cum întâmplător sau nu, l-aţi cunoscut şi pe Majestatea Sa. Sunteţi furnizor al Casei Regale…

Regele mi-a trimis o scrisoare de mulţumire în care aminteşte şi de lucrurile bine făcute. Întâmplarea a făcut ca Principesa Margareta să aibă nevoie de un cadou pentru Regele Mihai şi a venit aici la atelier şi şi-a ales un produs. I-am făcut un etui pentru cravată; piele, cu heraldica de rigoare, stampată, şi i-am făcut-o cadou. La o săptămână am primit o scrisoare de mulţumire semnată de Majestatea Sa. Cu această ocazie am reluat vechea tradiţie de furnizor al Casei Regale. Şi eu şi Doina (n.r – Levintza) am fost nominalizaţi şi recunoscuţi. Am fost deosebit de emoţionaţi când am ajuns în faţa Regelui. Îmi pregătisem un scurt speech, de mulţumire pentru reînvierea acestei tradiţii. N-am fost în stare să scot o vorbă! Pe Doina, lângă mine, a pufnit-o plânsul… Am discutat apoi cu oameni care-au fost de faţă şi toţi au fost de acord că degajă o forţă care te copleşeşte, o forţă generată de suferinţă, de încercările prin care a trecut… Apoi, deşi nu se cade ca un Rege să intre în casa unui «muritor de rând», m-am pomenit că mi-a trecut pregul împreună cu Regina Ana şi a rămas deosebit de impresionat când şi-a văzut la mine în colecţie căciula militară pe care o purta la 12 ani. Şi aşa cum îl ştim, având aptitudini tehnice deosebite, am stat zeci de minute bune în atelier discutând despre maşinile şi sculele vechi de pielărie… O încântare!

Vom vorbi în curând şi despre alte « comori » tehnice şi de suflet adunate în ani în « oaza » pe care v-aţi creat-o.  Acum, pe scurt,  care ar fi cheia succesului ?

Lucrul făcut temeinic, credinţă şi-un dram de noroc !

La Muntele Athos

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.