Summitul ruso-american a făcut să curgă un Amazon de cerneală tipografică, a încins „la roșu“ rețelele de socializare și a dezlegat limbile multor analiști, descinși fie din proximitatea Oracolului de la Delphi, fie din aceea a clarvăzătoarei Baba Vanga.
Mult mai sugestivă decît tot ce s-a spus și nu s-a spus la conferința de presă rămîne imaginea în care Putin îi oferă lui Trump una dintre mingile Campionatului Mondial de Fotbal, însoțită de remarca: „Acum, mingea este în terenul dumneavoastră“! Destul cît să identificăm în vorbele lui Putin un oarecare ascendent și-o indicibilă presiune exercitată asupra președintelui american, care se vor fi degajat în urma convorbirilor tête-à-tête, impresie numai bună de speculat și de întors pe toate fețele.
Cum era de așteptat, după întîlnirea Trump – Putin, cîțiva din marii prezicători ai nației, cu pretenții de neobosiți guru și imbatabili strategi ai gargarei, s-au și grăbit să cînte prohodul actualei ordini mondiale, deplîngînd viitorul destinului românesc, deasupra căruia văd nori negri și grei, induși de trimiterea la echivalentul ocult al urmărilor de după Ialta și Malta.
Nimic mai fals! Nu doar pentru că încercarea de a disloca din țîțîni realități politico-administrative consacrate ar fi un gest sinucigaş, nu doar pentru că în substanța convorbirilor nimic n-a lăsat să se înțeleagă că Ialta și Malta ar putea să rimeze cu Helsinki, dar lumii însăși, ajunsă la o răscruce și departe de a mai fi în stare să suporte o nouă împărțire, altfel decît sub efectul unei improbabile supraviețuiri, nu-i rămîne decît să-și gestioneze actualitatea și trecutul istoric și, realist și pragmatic, într-un efort de adaptare la noile provocări, să înțeleagă că globalismul, alianțele și multilateralitatea în relațiile internaționale își trăiesc ultimele zbateri, sînt pe cale să apună, pentru a face loc sănătoaselor relații bilaterale în perspectiva unei noi percepții, a unei alte paradigme în înțelegerea interacțiunii Est-Vest.
Deocamdată, summitul, neîncheiat cu o declaraţie comună, scrisă şi parafată, în mod previzibil, a reconfirmat, dacă mai era nevoie, statutul de mari puteri mondiale ale Rusiei și SUA, a consfințit o realitate faptică de valoarea unui statu-quo în delimitarea intereselor lor globale, lăsînd destul loc viitoarelor dispute pentru configurarea sferelor de influență, gravitînd, de pildă, în perimetrul hiperputerilor din Asia de Sud-Est. Dacă n-a surprins prin nimic special, summitul are totuși meritul de a îndepărta îngrijorările legate de o reîncălzire a Războiului Rece, ținut pe mai departe, printr-o voință comună, cel puțin declarativ, la „congelator“.
În lumina declarațiilor citite printre rînduri, este de presupus că războaiele, cîte și de ce amplitudine vor exista, vor fi războaie economice, de acces și de distribuire profitabilă a resurselor (nimic nou sub soare!), de acaparare a piețelor, acolo unde numai Dumnezeu știe cît de lungă și apucătoare va fi „mîna invizibilă“ a lui Adam Smith și dacă, conform teoriei, crizele și războaiele economice vor prefața ori nu marile confruntări alunecate pe tărîmul conflictelor armate.
Dacă nu știm precis în terenul cui este „mingea“, nici cine și cu ce riscuri și urmări se va încumeta vreodată s-o arunce în aut, avem o certitudine a pozei de moment, premergătoare summitului, din care s-ar putea identifica și perdantul. Anume aceea că Trump, în periplul său continental, a surprins o Europă buimacă, debusolată, în corzi, de unde evidența că Trump, după ce a lăsat-o în offside și cu gura căscată, vrea să-i „pitească“ Europei chiar „mingea“. Vede Europa ca fiind ea însăși un balon prea umflat, mereu peticit și, pentru a face implozie, crede că nu i-ar mai trebui decît „înțepăturile“ lui provocatoare și încercările de destabilizare a unității, cîtă mai e.
Dincolo de amabilități protocolare și de aerul de condescendență reciprocă, dincolo de abordarea temelor globale: dosarul iranian, neproliferarea și controlul armamentelor, statornicirea echilibrului de forțe, pericolul terorist și înfruntarea lui, Siria de după conflict și reconstrucția, petrol, gaze și rețele de distribuție, tratate cu compromisuri, dar și adversități subînțelese, am bănuiala că Trump a ținut să-l întîlnească pe Putin dintr-un interes personal, cu bătaie lungă, însă rău calculat, inabil gestionat și, după cum se observă astăzi, cu un evident efect de bumerang. A crezut că avînd din partea lui Putin confirmarea, puțin credibilă, a neimplicării Rusiei în alegerile prezidențiale, dînd credit necondiționat asigurărilor putiniste de bună-credință (asupra cărora, sub tirul mediatic, a revenit), va stinge ori măcar va aplana valul contestatar din țară, ba chiar subiectul însuși, devenit un interminabil cap de afiș al vieții social-politice americane. Credea că se va întoarce în băț cu o solie de pace și, cînd acolo, s-a trezit în mijlocul unui roi de viespi și mai întărîtate, și mai veninoase.
Un calcul greșit și pentru că media și opinia publică pun și mai pregnant în evidență diferențele, nu atît de moralitate, cum se invocă, cît pe cele sistemice, dintre Rusia și SUA. Pentru că, într-adevăr, cît de convingătoare pot fi garanțiile formale de onestitate și fairplay ale unui autocrat care acasă la el își tranșează disputele cu opoziția și contestarea legitimității lui, nu pe Twitter și Facebook, ci cu cordoane de miliție, cu trupe OMON, bastoane și dube cu gratii?!
Scandalul reînnoit și acutizat în Statele Unite, în epicentrul căruia continuă să se afle președintele său, e departe de a i se vedea capătul. Se va sfîrși, poate, fie printr-o demisie intempestivă și răsunătoare, forțată de amplificarea pînă la paroxism a valului contestatar, dublat, cine știe?, de acțiuni în instanțele judecărorești americane ori ale Congresului, fie odată cu cîștigarea de către Trump a unui al doilea mandat, pe bune, cu mîinile curate, fără dubii și fără suspiciuni de ingerință partizană a vreunui factor extern, în alegeri.
Dacă este ceva spectaculos de pe urma summitului care, altminteri, nici nu și-a propus să rupă gura tîrgului, atunci acesta ar putea fi: scandalul din siajul întîlnirii Putin – Trump, atît de amplu și de sonor, încît excede și acoperă deja cu mult însăși agenda și substanța convorbirilor!
Scandalul, ca si la noi, este provocat de presa sorosista ! Pe de alta parte oare se prefigureaza o reasezare in doua blocuri : SUA-Rusia si de cealata parte China-U.E. ? Oare acesta a fost miezul discutiei ?