Cifrele unui colaps în sistemul medical

Promisiunile guvernanților privind măririle salariale ale medicilor nu reuşesc să oprească exodul acestora. De fapt, salariile mici par a fi ultimul motiv pentru care tinerii medici ar vrea să profeseze în alte țări, după lipsa aparaturii performante, lipsa posibilităților de evoluție profesională și lipsa de respect manifestată de decidenți. Cei mai tineri dintre ei, aflați în ultimii ani de facultate, iau foarte în serios varianta de a-și practica meseria în altă țară, imediat după ce își dau lucrarea de licență.

Potrivit unui studiu efectuat de profesorii de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca (UMF), o premieră în România, realizat în rândul celor 9.000 de studenţi, 84,7% din absolvenții la nivel de licență iau în considerare posibilitatea de a pleca în străinătate pentru a profesa. În mod surprinzător, nu salariile mici sunt principala problemă. Cei mai mulți pleacă pentru că în străinătate sunt mai bine pregătiți, au acces la tehnici şi dotări avansate și pentru că acolo se pot valida ca profesioniști. Potrivit studiului, din cei aproape 84%, doar 25% nu se mai întorc, restul afirmând că pleacă doar pentru specializare. Destinația preferată a medicilor este Germania, 34% din cei chestionați alegând această țară.

„Nu pregătim atât de mulți medici“

„Există un procentaj cuprins între 15 și 20% care nu vor să plece. Nici eu, de exemplu, nu am vrut asta niciodată. Sunt oameni mai reticenți la experiențe noi. Apoi, sunt 30% care vor să plece de principiu, dar nu au făcut nimic în acest sens și nu au nimic clar. Dar mai sunt peste 40% care au planul stabilit foarte clar. Au deja locul de muncă găsit, au atestate de limbă și mulți dintre ei au dat la Medicină în vederea unei cariere în alte țări. Este o cifră dezamăgitoare, cu care trebuie să ne acomodăm. Dacă trendul continuă, sistemul nostru medical va intra în colaps, pentru că nu pregătim atât de mulți medici cât să ne rămână. Fenomenul are însă loc în toată Europa. Medicii din Germania merg în Elveția, cei din Elveția merg în Nord și toți merg în SUA, unde sunt cele mai mari salarii“, a explicat Anca Buzoianu, decanul UMF, pentru transilvaniareporter.ro. Studiul privind fenomenul migrației medicilor spre țările din Vest a fost realizat la Cluj pe durata a trei ani.

Propunerea Academiei Române

În urma plecării lor, România rămâne fără doctori, dacă ne gândim că numai în ultimii șapte ani 14.000 de medici au ales calea străinătății. Pentru un singur absolvent de Medicină, statul plătește însă în șase ani 12.000 de euro. Din aceste considerente, Academia Română a propus în urmă cu două zile ca absolvenții să fie obligați să muncească în țară pe o durată cel puțin egală cu cea a studiilor universitare. Alarmant este faptul că 40% din tinerii absolvenți își caută de lucru la spitale din străinătate, încă de pe băncile facultății, și ajung acolo cu contract, imediat după absolvire.

Motivele unei plecări planificate pe băncile facultății

Iulian a absolvit Facultatea de Medicină la Cluj și a ales să practice medicina în Anglia. Primește un salariu net de 2.000 de lire sterline și este medic rezident într-un spital din Regat. „Este un alt sistem, o altă lume, cu medicină de calitate, la nivel înalt, care nu are nicio legătură cu ce se face în România. Aici mă refer, în general, la tot: la aparatură, oameni, posibilități de dezvoltare profesională. Am ales să plec încă din ultimul an de facultate, pentru că nu mi-a plăcut ce am văzut în spitale. Aș fi avut unde să profesez, pentru că locuri sunt în țară, în mari spitale, și nu se ocupă. Pentru că nu sunt medici interesați. Nu știu dacă o să mă întorc. Dacă o să se întâmple, o să se întâmple peste câțiva ani buni“, spune Iulian.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andreea Tudorica 346 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.