Cine vrea naționalizarea proprietății private? 

Impactul social generată de proiectul de Cod urbanismului, un act normativ care lovește puternic tocmai în electoratul inițiatorilor, a condus la convulsii. Asta pentru că instituția inițiatoare este ministerul Dezvoltării, la liberali, prin algoritmul politic, iar documentul propus propune o formă de confiscare sau naționalizare a proprietății, „în folosul obștesc”, pe lângă prevederile neconstituționale prin retroactivitate.
Aflăm, studiind Codul Urbanismului – proiect de lege PLX – 418 (adoptat de Senat, a luat deja câteva avize pozitive în Camera Deputaților – n.r.), că dacă primaria declară spațiu verde la noi în curte, trebuie să o deschidem accesului public. Sau dacă avem un teren în proprietate, pe care aceeași primărie îl declară spațiu verde, nu mai putem să facem nici un coteț de câine pe el. Dar nici să il vindem, că nu mai are nicio valoare. Însă putem să-l considerăm în „avutul obștesc”. La fel, dacă vrem să ne facem o casă, pe terenul propriu, și demarăm obținerea actelor, iar legislația se schimbă, așa cum prevede noul Cod urbanistic, am pierdut banii. La fel, dacă se ajunge ca cetățeanul să-și ridice o casă pe propriul teren, dacă primăria a greșit autorizația și nu a cerut vreun act la dosar, va trebui dărâmată, chiar dacă au fost respectate toate prevederile acelei autorizații.
Riscurile sunt confirmate de ultimele statistici economice realizate de experți și indică o scădere a tranzacțiilor imobiliare din Capitală, cu 13,5% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Cercetarea realizată de Storia se bazează pe cifrele ANCPI și INS, confirmând efectele blocajului edilitar al ultimilor 3 ani. Îngrijorător este că aceste date pot fi privite ca un exemplu cu risc de generalizare, odată ce legislația privind amenajarea teritoriului și urbanismul, aflată pe circuitul parlamentar, ar fi aprobată în actuala formă, ignorând semnalele de alarmă venite din piață.

Investitorii: „Ajunge, opriți-vă!”

Deja, o mulțime de reprezentanți ai industriilor direct și indirect afectate de proiectul Ministerului Dezvoltării, printre care Asociația Oamenilor de Afaceri din România, Asociația Investitorilor de Real Estate sau patronatele din construcții, au solicitat coaliției de guvernare, reprezentate de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, să nu permită adoptarea textului cu profunde valențe neconstituționale. Aceștia indică vulnerabilitățile majore de neconstituționalitate și de încălcare a unor principii fundamentale precum garantarea proprietății, neretroactivitatea aplicării legii, descentralizarea sau autonomia locală. Spicuim din adresele înainte de acești investitori către instituțiile publice:
1. Spațiile verzi sunt vitale pentru mediul înconjurător, iar responsabilitatea pentru ele aparține, conform actualelor prevederi administrației publice, cum este și normal, principiu susținut necondiționat de către antreprenori. Investitorii arată însă că inventarierea spațiilor verzi pe terenuri private este neconstituțională, afectând dreptul la proprietate. Asta pentru că, în conformitate cu legislația actuală, inventarierea spațiilor verzi – din păcate nerealizată deloc în București – se poate face pe terenuri aflate în proprietatea publică, tocmai pentru a fi întreținute de autoritățile locale și a fi cu acces public. Toate investițiile imobiliare trebuie oricum să respecte procentele de spații verzi din autorizații, însă acestea nu trebuie inventariate, întrucât ar limita dreptul la proprietate. Mai mult, ar semăna cu o „confiscare în beneficiul obștesc”, prin asigurarea accesului general al publicului pe proprietăți private. În plus, nu ar fi doar dezvoltatorii afectați, ci și proprietarii (beneficiarii) finali ai dezvoltărilor sau proprietarii care și-au edificat singuri o locuință familială, în ambele cazuri suprafețele trecute de un funcționar ca spații verzi, la ei în curte, fiind accesibile publicului. Situația e valabilă și dacă cineva și-a cumpărat un teren pentru a-și face o locuință, iar dacă acesta ar fi ulterior declarat spațiu verde, valoarea lui ar deveni zero, fără ca păgubitul să aibă vreo vină.
2. Pentru asigurarea predictibilității, odată pornit un proiect de investiții, acesta ar trebui să se supună regulilor de la momentul depunerii cererii de eliberare a certificatului de urbanism. Situația actuală, în care unele administrații interpretează abuziv elemente de jurisprudență, a condus la exemple absurde, în care investitori mari sau persoane fizice, să aloce bugete, să contracteze împrumuturi, să demareze activități în scopul eliberării autorizației, iar din cauza suspendării unor reglementări normative, precum PUZ, întregul demers să fie falimentat, fără ca aceștia să aibă vreo vină sau vreun control. Efectul în cazul companiilor constă în pagube uriașe, urmate de ieșirea de pe piață, iar în cazul familiilor constă în falimentul personal. În ambele cazuri, această lipsă de predictibilitate va continua să afecteze enorm industriile conexe și de pe orizontală, va gripa circuite financiare, va continua să scadă încasările la buget și apetența diverselor firme, din diverse industrii, de a se loca în România.
3. Jucătorii din piața construcțiilor susțin că toate imobilele ridicate fără autorizație sunt abuzive, ele trebuie desființate și nu pot intra în legalitate. Problema este că, în practică, există cazuri când o autorizație de construire a fost anulată, exclusiv din vina emitentului (autoritatea locală), iar beneficiarul este păgubit și nu poate intra în legalitate, deși a îndeplinit toate imperativele prevăzute de lege. Confuzia voită din actualul text amestecă pe constructorii de bună credință, care au edificat în baza legii și a documentelor legale, cu cei care nu au respectat autorizația, interzicându-le tuturor să intre în legalitate, deși spețele sunt complet diferite. Un exemplu din practică: o familie vrea să își ridice o casă, obține certificat de urbanism, apoi completează dosarul pentru eliberarea autorizației de construire, pe care o primește de la primărie. Așadar, din neglijența unui funcționar, pentru autorizație nu i s-a cerut avizul de la Ministerul Culturii, ceea ce duce la anularea autorizației, din motive care nu țin de actul de voință sau de buna credință a beneficiarului. Soluția este ca pentru acest gen de situații, unde nu s-au comis ilegalități, este posibilitatea de a intra în legalitate, în schimbul unei taxe suplimentare, care să reflecte proporțional lipsa de vină a solicitantului. Dincolo de latura morală, a dreptății, păgubitul va acționa în judecată autoritatea emitentă a autorizației, pentru despăgubiri, iar după ani de procese, va primi sume uriașe, din banii publici aflați în bugetul local.
4. Respectarea principiilor descentralizării și autonomiei locale trebuie asigurată prin lege, dacă realitatea actualului sistem de aprobare a PUZ-urilor în Consiliul General este nefuncțional, fapt dovedit de blocajul ultimilor 3 ani, când nicio documentație nu a fost pusă pe ordinea de zi. Astfel, actuala formulă încalcă reguli constituționale, lăsând competența pentru reglementări locale (de sector) la nivelul superior (al Capitalei). De asemenea, nu respectă principiile reprezentativității politice democratice, prin faptul că reprezentanți ai partidelor din organizații ale unor sectoare decid asupra modelului de dezvoltare al altor sectoare, fără ca sensul și spiritul mandatului să fie respectat. În mod firesc și elementar, consilierii generali aleși de locuitorii dintr-un sector nu trebuie să decidă pentru felul în care se dezvoltă alt sector. Aceleași principii vizează și calitatea de beneficiar al unui PUZ, care trebuie fie orice proprietar de teren, atât în exercitarea dreptului său constituțional de proprietate, cât și în cel de a avea acces liber la justiție, în cazul contestării respectivei documentații.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Mihai Soare 1073 Articole
Author

28 de Comentarii

  1. este o actiune a securistilor din imobiliare de a pune labele pe casele vechi ale oamenilor. demolare pentru a construi in prostie si in lacomie. atat timp ACCESUL JUSTITIABILULUI LA JUSTITIE ESTE OBSTRUCTIONAT ABUZIV SI NECONSTITUTIONAL PRIN „SCHIMBARILE” CARE SE FAC, PENTRU A CREA VID IN MAGISTRATURA, ATAT TIMP CAT PROCURORII SI-AU UITAT OBLIGATIA PROFSIONALA DE AUTOSESIZARE, ROMANIA A DEVENIT UN ANARHIA MAFIOTA-SECURISTA. DOAR EI MUNCESC, DOAR EI BENEFICIAZA. restul trebuie sa saracim, sa pierdem orice urma de proprietate, pentru ca statul mafiot sa fure…dictatura mafiot-securista. se ridica de 33 de ani; acum a devenit fara limite in putere, prin parghiile distrugerii justitiei si Constitutiei…daca romanii nu dormeau, nimic din toate astea nu s-ar fi intamplat. 33 de ani de idiotizare a romanilor. asta au reusit.

  2. cade la constitutionalitate… am putea sti numele desteptului/desteptilor care au sugerat aceasta forma? trebuie sa existe cu nume si prenume… sau pronume, de exemplu porcu…

  3. sugestie pt nationalizari: investitiile mscate al eguvernului maghiar in transilvania sub aparenta firmelor private… sa inceapa balu, sa urle moscalu

    adica kgb-istul gyula gabor aka victo orban! asta o sa devina in curind tinta pipet numarul 4… daca misca in front stapini il vor executa intocmai si la timp…

  4. adunatura de imbecili. Inclusiv arhitectii urbanisti ai lui peste. Indei crete cat cuprinde. Iar masina de vor numita parlament voteaza orice. Doar sa nu fie treziti din somn sau din alte afaceri

  5. e venita direct de la Satan modificarea
    instrument de batjocura:
    -pentru asta unii s-au vandut,
    ei si copiii si nepotzii lor nu mai sint oameni!

  6. Nu sunt un bou cretin ca sa ies la lupta sa apar proprietatea shmecherilor….
    Proprietar e un Dinu Patriciu…Nu sunt chiar lipsit de proprietati…Fiind un om liber si rational NU pun mare baza pe proprietate, cu exceptia aceleia care tine de intimitatea mea, o casa, poate doua, o masina, un petec de teren agricol unde sa pot practica un hobby….In afara acestora zic ca Proprietatea NU e sfanta !!!. Nu e deloc sfanta…Cel mai adesea marea proprietatea e un FURT constitutional, legalizat…O Constitutie e facuta de un grup, asa cum ii convine. Alt grup poate sa faca alta, tot cum ii convine….Din partea mea Statul, Societatea e libera sa exproprieze cum ii convine…Pentru proprietatea intima oricum primesti despagubiri…si Comunistii au platit. Iti demolau bordeiul pentru sistematizare si iti da in schimb Apartament cu lumina, apa, canalizare, gaz cu o chirie modica, 150 de lei….

  7. Povestea adta cu nationalizarea e o alta Spetietoare lansata de shmecheri la care pun botu imbecilii….E ca aia cu Chesu….Chesu barosan a Smecherului e aparat de prostanul majoritar cu ches mic !!!

  8. Nu e adevarat ca nu poti face nimic cu terenu tau. poti plati impozit pe el. ce poate fi mai placut decat sa platesti impozit anual pe un bun pentru care ai platit impozit s tva la cumparare si pe care l-ai cumparat cu bani pe care ai platit impozit, cas, cass,plm..

  9. ARTICOL BAZAT PE CONFUZIA INTRE DREPTUL DE CONSTRUIRE SI DREPTUL LA PROPRIETATE – daca ti se interzice sa betonezi un teren privat nu insemna ca ti se incalca dreptul la proprietate. Proprietatea rămâne privata dar ca si pana in prezent este supusa unor obligații firești de a nu pava in totalitate curtea lăsând și spatii verzi. Sa te plângi ca prin obligația de a păstra 20% spatii verzi in mediul urban ți s-a vătămat dreptul la proprietate este echivalent cu a confunda dreptul la proprietate cu dreptul de a betona integral o curte sau a te plânge ca daca nu ai luat RAR-ul la un jaf de mașina ți s-a vătămat dreptul la proprietate

  10. Nu ne vindem tara o daruim datorita parlamentarilor efemeri dar lacomi si ignoranti, care se cred nemuritori

  11. In loc sa întrebați profesioniștii din România reprezentați de Registrul Urbaniștilor si de Ordinul Arhitectilor Cotidianul răspândește minciuna „INVESTITORILOR” interesați sa defrișeze parcurile Capitalei pentru a fi betonate, ocupate cu clădiri si parcări

  12. Să se aleagă praful de toți „dezvoltatorii” care au umplut marile orașe de așa-zise ansambluri de locuințe! Practic, cu complicitatea primarilor de sectoare, au umplut fiecare centimetru pătrat cu locuințe meschine, prost realizate, insalubre și foarte scumpe iar apoi se miră că nu reușesc să le vândă…

  13. deja fac urticarie cand citesc postarile trolilor din ferma sri! la orice text, ei apar cu rusofobia lor patibulara 🙁

  14. si te tine cineva sa nu faci urticarie? fa-o sanatos! asta vrei, asta ai! spor la distractie.

    ha ha ha ha ha ha ha

  15. Axoane, Trateaza-te!
    Ai fost tu expropriat de catre comunisti?!
    Ti-a luat statul bordeiul si ti-a dat la schimb un apartament precum Shaorma(si anume cu de toate)?!
    Ce noroc pe a cazur pe tine!
    Pe mine a cazut o nenorocire:Comunistii au luat casa boiereasca a bunicilor mei, casa la strada, cu 2000mp.
    Au luat, dar au platit:20000 de lei comunisti.
    Asa sa dea Domnul sa patesti si tu!
    Ai un burghiu in cap,prin gaura ti-a intrat odata cu apa de ploaie si ideea idioata ca urss si comunistii ne-au adus toate binefacerile imaginabile si nu numai.
    Ei bine, nu e asa!

  16. Asa incepe – cu nu e adevarat !, nu asta vrem ! Pana vezi parazitii pe la tine prin casa…. daca ai, daca nu esti gramada pe capra vecinului !

  17. Daca are Teren Verde in Curte or sa crească Pasari la Sol si or sa pasca Oile iarba ! Si or sa vina Vecinii sa facă plaja la Soare pe iarba !

  18. americani s-a dat o lege mai tare, iti poate lua casa si copii!
    Cautati pe net, vin vremurile de pe urma!

  19. In Franta si Germania, Italia ai teren in proprietate. Nu il ia nimeni. Dar esti obligat sa construiesti dupa niste reguli f.stricte. Tine de estetica si vechimea locului. Daca nu se respecta amenzi f.mari si demolarea lor. La noi primariile au vandut in loturi toate terenurile vechilor fabrici. Noii rechini imobiliari au construit cum au vrut cat si ce au vrut. In multa bataie de joc. PUZ nu au ce cauta la primarii pentru ca sunt instrumente de coruptie. Acesti afaceristi au construit in Pipera fara trotuare si parcari etajate. In Floreasca pe spatiile verzi dintre blocuri. Mallurile Veranda si Market Floreasca Mega Piata Gemeni nu aveau ce cauta in zone semicentrale. Dar primarii de sectoare asa au facut averi iar familiile lor prin imobiliare. Sa va uitati in Arhivele Capitalei, intre vile si micile blocuri erau spatii de pomi si flori. Acum avem numai beton. Iar spatiu verde inseamna 3 pomi piperniciti si un metru de iarba

  20. Sunt Bune Mallurile in Centrul Bucurestiului ca sa facă Cumpărăturile si Persoanele ce au 70 sau 80 de Ani ! Ca o veni o vreme ce vei avea si tu 70 sau 80 de Ani si sa te vedem de unde faci Cumparatuile ? Daca nu exista un Magazin de Proximitate la Parterul Blocului ?

  21. 1-nu cade la constituationalitate, gașca kkr este in slujba mafiei antiromânești fsn.
    2-majoritatea fsn-istilor sun urmasii bolsevicilor din perioada 1945-1965, iar cei puși de către urmași sunt , ori , santajabili ori cu retard intelectual .

  22. Neagu Mircea de preferat magazinele mici de cartier, care sa vanda produse romanasti, chiar ale unor fermieri. M-am saturat de toate importurile alimentare vandute noua. Peste tot vezi Megaimage si Carrefour. La fel haine si incaltaminte facute de noi si de lana, bumbac si fire amestec. Peste tot predomina poliesterul. Pot si magazine de electrocasnice axate pe tipuri de produse. Langa Veranda Obor avem Flanco si Altex. Asa ca nu mai trebuia inca unul. Dar unul cu denumire Saveni ori Topoloveni nu poate exista?!!

  23. Mosule, nu mai zgindari intentia care a fost manifestata… Fii mai optimist.

  24. PNL si PSd ppt sa confiste tot că nu- i ppate opri nimeni.E țara lor fac ce vor cu ea ca și comunistii.După model Johannis,șase case pentru ei si zero pentru prostime.

  25. PNL si PSd pot sa confiste tot că nu- i poate opri nimeni.E țara lor fac ce vor cu ea ca și comunistii.După model Johannis,șase case pentru ei si zero pentru prostime.

  26. Propunerea e facuta de guvern, deci de PSD-PNL… dar nu-mi fac iluzii, tot pe astia o sa-i votati, tot pe astia i-ati vota si daca ar relegifera iobagia

  27. Jigodii capitaliste care au distrus Bucureștiul! De asta e traficul asta greu, vezi Bucureștiul dl. CEAUSESCU!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.