Cofinanțarea de 75% pentru stadioanele din Brașov, Timișoara, Oradea și Slatina va veni în 2028 – DOCUMENT

Guvernul precizează că, în lipsa măsurii adoptate vineri, cofinanțarea de la bugetul de stat ar fi trebuit să înceapă de la 1 ianuarie 2027.

Rareș Mereuță - senior editor
Cofinanțarea de 75% pentru stadioanele din Brașov, Timișoara, Oradea și Slatina va veni în 2028 – DOCUMENT

Stadionul Dan Păltinișanu/ Sursa Foto: Alfred Simonis/ Facebook

Guvernul precizează că, în lipsa măsurii adoptate vineri, cofinanțarea de la bugetul de stat ar fi trebuit să înceapă de la 1 ianuarie 2027.

Guvernul a decis vineri etapizarea finanțării pentru construcția a patru stadioane în municipiile Brașov, Timișoara, Oradea și Slatina, prin Programul național de construcții de interes public sau social (PNCIPS).

Potrivit unei note prezentate de Ministerul Dezvoltării, cofinanțarea de 75% de la bugetul de stat pentru cele patru proiecte va fi acordată începând cu 1 ianuarie 2028. Restul de 25% din valoarea investițiilor reprezintă contribuția autorităților locale beneficiare.

„Licitațiile organizate de Compania Națională de Investiţii (CNI) au fost finalizate anul trecut și urmează încheierea contractelor de achiziție. 25% din fondurile estimate pentru realizarea acestor proiecte reprezintă contribuția autorității locale solicitante, iar 75% reprezintă cofinanțarea de la buget.

Decizia a fost luată în condițiile în care se estimează că în cursul anilor 2026 și 2027 nu se vor deconta, de la bugetul de stat, lucrări executate, plățile urmând să se facă în limita cofinanțării asumate de beneficiari”, a transmis Palatul Victoria într-un comunicat de presă.

Cât vor costa noile stadioane

Prin Legea bugetului de stat pentru anul 2026 au fost aprobate, pentru cele patru obiective, credite de angajament în valoare totală de aproximativ 1,82 miliarde de lei.

Pentru încheierea contractelor de achiziție publică este necesară suma de aproximativ 1,14 miliarde de lei, care se încadrează în creditele de angajament aprobate pentru aceste investiții.

Guvernul precizează că, în lipsa măsurii adoptate vineri, cofinanțarea de la bugetul de stat ar fi trebuit să înceapă de la 1 ianuarie 2027.

„Așadar, deși există fondurile aprobate pentru angajarea contractelor, semnarea acestora a fost întârziată de limita lunară a creditelor de angajament, care, începând din luna aprilie 2026, a fost stabilită la zero pentru încheierea de noi angajamente în cadrul programului.

Menținerea acestei situații ar fi generat costuri suplimentare și riscuri pentru investițiile deja realizate în pregătirea proiectelor, precum și obligația de prelungire a valabilității ofertelor și a garanțiilor de participare ale ofertanților declarați câștigători. În același timp, amânarea contractării ar întârzia demararea unor investiții pentru care principalele etape administrative și de achiziție au fost deja parcurse”, a adăugat sursa citată.

Amendă de 50.000 de lei pe șantierul noului stadion din Timișoara. Garda de Mediu a găsit peste 700 de tone de deșeuri depozitate necorespunzător

Șeful CJ Timiș: „Această investiție nu mai poate fi oprită, indiferent de numele sau culoarea politică a decidenților naționali”

Alfred Simionis (PSD), președintele CJ Timiș, a spus că „această investiție nu mai poate fi oprită, indiferent de numele sau culoarea politică a decidenților naționali”.

„Da, e adevărat, lucrurile au fost tărăgănate și s-a creat o stare de tensiune deloc necesară pe acest subiect. Dar lucrurile intră de azi pe un făgaș normal”, a adaăugat social-democratul.

El a precizat că odată aprobat acest document, Compania Națională de Investiții „poate semna contractul de proiectare și execuție cu societatea care a câștigat licitația și ne apucăm de treabă”.

„Noi, la Consiliul Județean, suntem pregătiți! Avem banii, deși unii politicieni locali declarau că nu dispunem de sumele necesare, știm exact ce avem de făcut și vom face! Punem la bătaie 126 de milioane de lei până la finalul anului viitor, iar diferența, până la 603 milioane, va fi suportată de CNI din 2028”.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Primarii acestor orase de la ce partide sunt?Sunt PSD-isti care vor sa mai puna mana pe banii publici?

  2. colonia in care nu-s in stare sa construiasca 1 spital regional cap-coada, cu bani de la UE, in 20 de ani… dar in care se construiesc stadioane

  3. BOLOJAN SA FACA IN FIECARE JUDETZ CATE UN STADION ! CA SA IA CATZI MAI MULTZI BANI DE LA UNIUNEA EUROPEANA !

  4. Metoda sigură de a fura cu acte în regulă…facem ceva care nu-și au rostul…pentru cine facem aceste stadioane?…on nici unul din aceste orașe n-au echipe de fotbal de prima ligă, mai grav la brașov sunt echipe doar în județean…cât despre celelate au echipe de second hand…
    Oare nu se poate face altceva pentru cetățeni ,decât să furăm miliarde…?…
    Exemplul clar se află la sibiu…făcut stadion cu 45 milioane de euro și echipa de fotbal s-a desființat…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.