Compania de Autostrăzi suflă și în iaurt

Scufundarea unei bucăți din autostrada Sibiu-Orăștie imediat după alegerile prezidențiale din 2014 i-a făcut pe responsabilii Companiei Naționale de Autostrăzi (CNAIR), aflată în proprietatea Ministerului Transporturilor, să sufle în iaurt în sensul că au devenit foarte stricți în ceea ce privește lucrările în derulare iar în unele momente s-a ajuns la exces de zel. Este cazul lotului 3 de pe autostrada Lugoj-Deva, acolo unde asocierea S.C. Teloxim Con S.R.L. – COMSA S.A. – Aldesa Construcciones S.A. – Arcadis Eurometudes S.A a fost amenințată cu rezilierea contractului pentru că în săptămâna mare ritmul de lucru a scăzut.

„Reprezentanții CNAIR s-au deplasat pe loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A1 Lugoj-Deva pentru a inspecta mobilizarea constructorilor și au constatat că este necorespunzătoare pe cele două tronsoane, neluând în considerare că în această perioadă a anului, în proximitatea sărbătorilor pascale, constructorii își iau câteva zile libere. În acest context, vizita „inopinată” și poziția extrem de dură, în special la adresa constructorului de pe lotul 3 (Comsa), denotă rea-voință, lipsă de înțelegere față de un partener comercial și duplicitate, cei din CNAIR înțelegând până la urmă motivele activității slabe, însă doar pentru antreprenorul de pe lotul 4 (UMB), probabil dorind să găsească motive pentru rezilierea contractului cu spaniolii de la Comsa. O astfel de reziliere în acest stadiu ar fi DEZASTRUOASĂ, atât din punct de vedere al deschiderii circulației, care ar fi amânată cu câțiva ani, dar și din punct de vedere al revendicărilor financiare ale antreprenorului general care ar fi cerute din cauza gestionării complet greșite a contractului de către CNAIR. Dacă pe lotul 4 lucrările la autostradă au fost sistate complet, pe lotul 3 chiar s-a muncit și s-a avansat în aceste zile! În imaginile surprinse în zonă de unul dintre pasionații de infrastructură CHIAR IERI, cei de la Comsa erau prezenți pe tot șantierul și executau lucrări de asfaltare, umpluturi, turnare beton, taluzare și construcție parcări. În plus, problemele invocate de cei din CNAIR pentru lotul 3 sunt fie afirmații mincinoase, fie dezinformări! Soluția tehnică pentru stabilitatea terasamentelor la kilometrul 76 (zona nodului rutier de la Ilia) a fost prezentată de constructor și aprobată de către consultantul lucrării. Mobilizarea este una suficientă pentru ca lucrările din contract să fie finalizate în acest an DACĂ se rezolvă situația contractuală și disputele, așa cum afirmă și consultantul de pe acest proiect”, susțin reprezentanții ONG-ului Pro Infrastructura.

Aceștia acuză CNAIR că manipulează opinia publică atunci când dă vina doar pe constructor. „După Paște, această mobilizare va crește considerabil. Nu se poate vorbi despre o incapacitate a antreprenorului de a continua și finaliza proiectul, atât timp cât sectorul de autostradă se află la un procent fizic de peste 80%, conform datelor oficiale oferite chiar de CNAIR. Toate aceste lucrări au fost verificate de consultant și plătite de CNAIR. A identifica drept unic vinovat constructorul pentru problemele tehnice apărute este o abordare incorectă, iresponsabilă, care manipulează opinia publică”, mai spun cei de la Pro Infrastructură.

La finele anului trecut, CNAIR i-a acuzat pe constructori că nu au prezentat o soluție tehnică viabilă pentru refacerea rampei podului de la km 76. Această rampă a fost demolată încă din luna octombrie 2016, din cauza instabilității constatate. S-a ajuns în această situație din cauză că, spun cei de la CNAIR, antreprenorul a decis să execute un viaduct mai scurt decât prevedea Studiul de Fezabilitate, ceea ce a dus la construcția rampei în cauză, pe un teren instabil. Practic antreprenorul a pretins că va optimiza execuția lucrărilor și nu a respectat soluțiile tehnice din Studiul de Fezabilitate, care prevedea construirea unui viaduct destinat depășirii zonei cu teren de fundare slab. La km 68 al aceluiași lot, o echipă de control a CNAIR a sesizat în vara anului trecut că terasamentul prezenta probleme severe de instabilitate, provocate de precaritatea soluțiilor tehnice aplicate și a calității scăzute a lucrărilor. Aceste cauze au dus la apariția unor fisuri și crăpături în îmbracămintea șistemului rutier, chiar în condițiile în care pe acel sector de drum nu exista trafic rutier. Ca urmare a problemelor constatate i s-a cerut la acel moment antreprenorului să remedieze lucrările conform exigențelor de calitate impuse de legislație și de reglementările tehnice. Antreprenorul nu a luat însă măsurile solicitate și nici nu a remediat până la ora actuală o serie de alte problemele create de deficiențele de executare a șanțurilor colectoare. Faptul că aceste șanțuri au fost incorect executate, a permis infiltrarea apei în corpul autostrăzii, ceea ce a provocat apariția unor noi probleme de stabilitate a terasamentelor.

În luna august 2017, autoritățile au rezolvat o situație care a ținut în loc constructorii și anume o expopriere greșită (număr de carte funciară incorectă). La începutul acelui an, ministrul de atunci al Transporturilor, Răzvan Cuc, își făcuse un titlu de glorie prin faptul că mai tot timpul mergea pe șantiere și îi amenința pe constuctori.

Dincolo de spectacolul mediatic, realitatea stă un pic diferită pentru că problemele principale țin de autorități. La căpătul lotului III, la descărcarea de la Holdea, Guvernul a greșit expropierile. De exemplu, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) l-a expropriat pe Ioan Runcan, locuitor al comunei Lăpugiu de Jos, din județul Hunedoara, pentru realizarea autostrăzii Lugoj-Deva, cu toate că proprietatea acestuia se află la aproximativ un kilometru mai la nord de traseul autostrăzi. În zona comunei nu există niciun nod rutier, Holdea fiind la kilometri buni de terenul omului. Potrivit Hotărârii de Guvern de expropriere, 459/2017, Runcan a fost expropiat de 61 de metri la numărul cărții funciare 61735, teren pentru care primit 56 de lei și 12 bani. Numărul corect al cărții funciare este 61835. Eroarea a fost sesizată când a fost publicat proiectul de HG. În afară de această situație, a fost nevoie de întocmirea unui act adițional pentru structurile adăugate față de proiectul inițial. Situația a fost complicată și în apropiere de nodul Ilia, acolo unde sunt izvoare într-o zonă mlăștinoasă. Pe acest lot, la Holdea, a existat o surpare a unor porțiuni de câteva zeci metri, pe care antreprenorul s-a angajat să o rezolve cât mai repede.

Lotul 3 se întinde de Ilia și Coșevița și are 21,2 kilometri. Costul total este de 132 milioane euro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4577 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Oricum vor fi construite prost, de mantuiala. Odata ca nu se pricep, apoi se mai si fura din materiale iar la final nici nu prea au chef de munca. Dar factura este extrem de incarcata.

  2. Dupa mersul lucrarilor la autostrazi se lasa impresia ca acestea nu se fac dupa un proiect verificat de beneficiar si aprobat .Nu am auzit de proiectanti care sa fie raspunzatori desi proiectarea este esentiala.Proiectantul trebuie sa fie altul decat constructorul.
    Dupa 1989 toate lucrarile sunt incredintate numai firmelor straine desi acestea nu au control de calitate si de fapt lucreaza exclusiv cu romani.In ce priveste raspunderea se stie ca pana la urma nu raspund de lucrari.Firmele romanesti de constructii sunt din start excluse din licitatii si sunt supracercetate.

  3. Dar nici oameni care muncesc pe șantier nu sunt plătiți bine,nu mai merită să suporte condițiile de muncă(grupa de muncă II nu mai au),salariILE mult mai mici decât la ,,BUJETARII de la PRIMĂRIE” etc.Vorba unui excavatorist:să aducă chinezi să lucreze și să facă autostrăzi noi NU!

  4. Ce ați vrea, dacă iar a venit șef la autostrăzi ala din Sibiu, parca facultate de metalurgie are și aia pe la Marea universitate din top doua milioane de la Sibiu?

  5. 6(SASE) MILIOANE de euro/km !!! scandalos! In Croatia,unde relieful e mult mai accidentat, costa…3(TREI) milioane! si ne mai lamentam ca,uite,nu avem drumuri!

  6. Din poza se vede ”intelijenta’ proiectantilor. O sa vina toata apa pe sosea. Iar pamantu ala o sa se surpe, ca vad ca au taiat toti pomii

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.