Concert Alex Clare în deschiderea programului „Sibiu – Festival City”

Alex Clare, favoritul topurilor britanice şi germane, al cărui single “Too Close”, cu peste 100 de milioane de vizualizări numai pe YouTube, i-a adus vânzări record, o colaborare cu Microsoft şi o foarte preţioasă nominalizare la Brit Awards, lansează proiectul “Sibiu – Festival City”, un program derulat în perioada 27-29 iulie, iniţiat de ARTmania.

Britanicul Alex Clare îşi va întâlni fanii din România la ceremonia de lansare a acestui proiect, programată joi, 27 iulie, de la ora 21.30, în Piaţa Mică din Sibiu. Pe lângă o ofertă culturală bogată – concerte, expoziţii, lansări de carte sau film – platforma “Sibiu – Festival City” va găzdui prima ediţie a reuniunii internaţionale Est European Music Conference (EEMC), un eveniment de anvergură europeană, platfomă de dialog pentru peste 500 de experţi, autorităţi, promoteri români şi principalii operatori de pe piaţa internaţională a festivalurilor.

Au confirmat participarea la această întâlnire directori ai marilor festivaluri europene, editori şi corespondenţi ai principalelor publicaţii internaţionale, de la Billboard la Pollstar, experţi în sistemul internaţional de taxe sau reprezentanţi ai celor mai importante asociaţii şi instituţii internaţionale de reglementare a sectorului creativ. Acestora li se adaugă un nou nume, Nikki McNeill, fondatorul companiei Global Publicity, o agenţie internaţională cu sediul la Londra, care se ocupă de strategii de marketing şi comunicare pentru artişti, evenimente sau festivaluri, având printre clienţi faimosul Festival de la Sziget, alături de Amsterdam Dance Event, Bilbao BBK Live, Dave Clarke, EXIT Festival sau Lowlands. Printre oamenii de comunicare care vor modera conferinţele se numără jurnalistul Horia Ghibuţiu – care-şi foloseşte experienţa de conducător al unora dintre principalele publicaţii din România (Adevărul, Evenimentul Zilei, Compact, FHM sau Viva!) pentru a gestiona “Un site de muzică”, cel mai nou proiect al trustului AG Radio Holding, sau Vlad Tăuşance – consultant în comunicare şi antrenor de creativitate aplicată în atelierele Creative Fitness Studio. Ni se alătură profesioniştii din industrie şi din media precum: Mihai Păun – directorul Festivalului Electric Castle, Guido Janssens şi Laura Coroianu – unii dintre cei mai importanţi promoter români, directori ai festivalului BestFest, sau jurnalistul şi scriitorul Lucian Mîndruţă, media trainer, care, după nenumărate proiecte de print sau televiziune, gestionează acum spaţiul social “Interactiv”, la DigiFM, dar şi alte câteva proiecte cu notorietate, începând cu blogul lucianmindruta.com sau comunitatea cubicicletalamare.com. Muzicianul britanic Alex Claire este primul nume confirmat pentru seria evenimentelor culturale programate în cadrul proiectului “Sibiu – Festival City”.

Jazz şi petreceri

Electro-pop şi dubstep cu Alex Clare, unul dintre cei mai buni artişti britanici, deţinător al unor premii de excelenţă şi iubit de fanii din întreaga lume. S-a căsătorit în 2012 (cu femeia care l-a inspirat pentru albumul „Three Hearts” şi alături de care s-a mutat, în 2015, din Londra la Ierusalim!). Iubeşte jazz-ul – pe care îl ascultă încă din copilărie, iar BBC i-a inclus piesa „Up All Night” pe coloana sonoră a serialului Class, un science-fiction lansat anul trecut, în continuarea longevivului Doctor Who. Ca în basme, în cel mai greu moment al vieţii a primit un e-mail prin care Microsoft îl anunţa că doreşte să-i folosească una dintre piese, „Too Close”, într-o uriaşă campanie internaţională, contract care l-a urcat peste noapte direct pe primul loc în topurile germane, pe locul 4 în Marea Britanie şi pe un remarcabil 7 în Statele Unite. şi lucrurile nu s-au oprit aici. A vândut în peste 500.000 de exemplare albumul „The Lateness of the Hour”, a fost nominalizat la Brit Awards, Asociaţia Americană a Compozitorilor şi Muzicologilor (ASCAP)i-a oferit titlul de compozitorul anului, iar piesa “Too Close” a urcat la aproape 100 de milioane de vizualizări, cumulat, pe youtube. Aflat în turneu de promovare a celui mai recent album, „Tail of Lions”, Alex Clare îşi întâmpină fanii din România cu un electropop viguros cu secvenţe acustice, influenţe din dubstep-ul londonez al anilor ‘90, elemente de compoziţie clasică cu producţie electronică. Spre deosebire de majoritatea celorlalţi artişti pop, Alex Clare nu merge la petreceri, însă va fi sufletul unei mari petreceri care se va ţine joi seara, de la 21.30, în Piaţa Mică din Sibiu.

Şefi de festivaluri

Cu o experinţă de mai bine de 17 ani în industria muzicală, Nikki McNeill a colaborat cu diverse mari case de impresariat artistic, de la Pioneer la V2 sau Neo Record, până să îşi fondeze, în 2007, propria companie, Global Publicity, o agenţie internaţională cu sediul la Londra, specializată în strategii de marketing şi comunicare pentru artişti, evenimente sau festivaluri. Printre clienţii acestei companii se numără Festivalul de la Sziget, alături de Amsterdam Dance Event, Bilbao BBK Live, Dave Clarke, EXIT Festival sau Lowlands. Recunoscută la nivel internaţional drept una dintre cele mai importante agenţii de comunicare independente în domeniul artistic, Global Publicity are reputaţia seriozităţii şi a profesionalismului, adăugându-şi constant în portofoliu campanii eficiente, în măsură să ridice notorietatea şi prestigiul unor artişti, evenimente sau festivaluri. Pasionaţi de scena muzicală, profesioniştii de la Global Publicity lucrează doar cu artişti în care cred, folosindu-şi inspiraţia, creativitatea şi experienţa, astfel încât despre fiecare dintre evenimentele pe care le promovează să se vorbească la nivel internaţional. Implicată la nivel global, în egală măsură, în promovarea conferinţelor dedicate industriei muzicale, echipa Global Publicity a transformat în muncă o pasiune, aşa că adoră şi acum să fie în locul în care muzica şi-a găsit primul sens: pe ringul de dans.

Fruzsina Szep, directorul Festivalului Lollapalooza din Berlin, Stephan Thanscheidt – director al companiei FKP Scorpio, cel mai mare producător de evenimente şi festivaluri din Europa,Thomas Zsifkovits – co-proprietar al companiei Barracuda – care organizează peste 500 de concerte pe an, cu Robbie Williams sau Rolling Stones –, se vor număra printre oaspeţii aşteptaţi anul acesta în România. Conferinţa de la Sibiu este organizată în colaborare cu AROC – Asociaţia Română a Organizatorilor de Concerte şi Evenimente Culturale, ce are ca membri organizatori cei mai importanţi promoteri din România, precum Emagic, Events, Electric Castle, ARTmania, Blaj aLive sau Twin Arts, printre alţii.

„Sibiu – Festival City” este un proiect multicultural cu obiectivul de a reconfirma statutul oraşului Sibiu de jucător important pe piaţa europeană a consumatorilor de cultură şi a producătorilor de evenimente culturale. Cu o remarcabilă tradiţie şi experienţă în organizarea şi promovarea evenimentelor de anvergură, oraşul Sibiu devine platformă regională de dialog pentru toate entităţile implicate în industria spectacolului, atât din România, cât şi din Europa, şi îşi asumă rolul de promotor în atragerea investiţiilor internaţionale, cu impact direct asupra cetăţenilor şi a autorităţilor locale. Aflată la prima ediţie, care se va desfăşura în perioada 28-29 iulie, EEMC şi-a asumat misiunea de a iniţia o dezbatere sănătoasă între entităţile care activează în industria muzicală din România, începând de la reprezentanţi ai sectorului privat – organizatorii de spectacol, până la experţi internaţionali şi autorităţi ale statului direct implicate în reglementările legislative ale acestei industrii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvana Ancutescu 205 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.