Consultări vs petiție. Accesul ”neliber” în păduri și Noul Cod Silvic

Sunt nemulţumiri. Se încearcă combaterea tăierilor ilegale, dar și  descurajarea proprietarilor de pădure care au început să facă îngrădiri. Două discuții diferite, pădurea, numitorul comun. Când se referă la îngrădire vorbim chiar de trasee turistice. În acest moment nu este legal, dar ar putea fi. 

„Vrem acces liber în păduri!”. A adunat peste 15.000 de semnături.  Este o petiție  prin care cetăţenii cer reanalizarea Noului Cod Silvic. Reprezentanții ministerului spun că este vorba deocamdată doar de un proiect.

Activiştii de mediu şi reprezentanţii societăţii civile acuză Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Îi cer să prelungească perioada de consultare publică, pentru că, în doar 10 zile, nu te poți lămuri cu privire la prevederile din noul Cod.

Cetăţenii şi activiştii de mediu cer autorităților să nu fie restricţionat în niciun fel accesul în pădure. În momentul de față, acest lucru este lăsat la latitudinea proprietarilor, în cazul pădurilor private, şi a Ocolului Silvic, în cazul celor publice. Activiştii de mediu cred că s-ar putea abuza de acest drept.

Mai sunt și problemele privind tăierile ilegale. Poliţia opreşte camionul, dar nu are competența să măsoare lemn. Apoi, sunt oameni care cer mai mult control, alții spun că sunt prea multe sancțiuni.

Activişii Agent Green au făcut o serie de observaţii pe textul proiectului şi propun soluţii. E nevoie de timp și dezbateri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

14 Comentarii

  1. daca este padurea omului este normal sa faca ce doreste. vreti sa treceti p-acolo, platiti taxa de acces!

  2. E, o sa râdeți, în țările civilizate toată lumea are right of passage, pot trece și chiar poposi gratis în păduri, indiferent de proprietar, bineînțeles în limita decentei, restul (cort, foc, etc) doar cu acceptul proprietarului, în condițiile acestuia.

    • In Canada nu ai dreptul sa treci prin proprietatea personala numai cu acordul proprietarului.Daca doresti sa inoptezi sunt locuri special amenajate unde faci rezervare sau daca nu poti sa gasesti locurii libere in unele locuri amenajate.Cred ca sunt si acolo deci nu numai in tarile civilizate.Acest lucru este bun ,ne respectam reciproc.

  3. -și cine adună gunoaiele? și cine stinge incendiile „întâplătoare”-voite ori întâmplătoare–TRASEE ȘI ORDINE-OBLIGAȚII RESPECTATE—PROPRIETATEA E PROPRIETATE-NU-AȘA ?

  4. In Romania era mama anticoruptie Macoviei, faraoana anticoruptiei Kovesi, un numar imposibil de ONG-uri de mediu de care asculta UE, o USRista se plangea ca nu ei vor DNA-ul padurilor ca cel vechi un deget n-a miscat legat de coruptia de la ministerul padurilor. Libralul Costel „Tabla” Alexe liber.
    Defrisarile sunt neschimbate.

    Politia oprese un camion. Ghinion. Nu poate masura. Alt ghinion soferul de camion nu e patronul. Statul mafiot protejeaza mafiotii din subordine contra taxe de protectie, spaga.

  5. Ati vazut incendile din grecia!…unde sunt români, vezi grătare,…
    Credeti ca în elveția are curaj vreunul să facă grătar în pădure?…
    Statul eșuat român are ca simbol pe stemă…grătarul si maneaua!…

  6. Trrbuie sa fi specializat în domeniu ca sa poți face masuratori și cuba lemnul ,fie el rotund sau semifabricate ,sunt norme dupa care se face o masuratoare de aceea nu poate orice om de rand fie el si polițist.

  7. Ai uitat să elogiezi:
    – pe Schwab
    – BLM, LGBT, ETC
    – feminismul
    – filmele „istorice” de la Netflix

  8. Am padure si am pretentia ca statul sa-mi plateasca O2 produs si CO2 consumat .

  9. Nu mai vorbiti daca nu stiti, nu dau oamenii foc padurii…alte manevre se fac cu focurile din padure…mai ales in Grecia…Chiar credeti ca a ars jumatate din Grecia de la gratare? Ia uitati-va in Canada, Australia, Spania, Italia, SUA si mai ales Africa….oare de la gratare arde planeta la propriu?…sau ei ne dau foc…vezi Doamne incalzirea globala….mai documentati-va!

  10. Pe la „civilizatii” ca austriecii accesul auto-moto-ATV in padurile lor e interzis, ei vin in Romania unde n-are cine sa-i opreasca de la distractie si scandaluri cu motoarele si distrugerea mediul. Defrisarile n-ar fi suficiente.

  11. De-a lungul timpului au fost emise un numar urias de mandate de ascultare de interceptare pe siguranta nationala, statul a interceptat telefoanele la fix zero defrisatori. Arata interesul statuluo de opri defrisarile de la sursa.

  12. 1.sa se dea celor cu padure personala din romania(13000km2) cite 1000euro de hectar anual.banii provin din certif.carbon,de la poluatori(10000000automobilisti cu tevi de evacuare a gazelor,netaxati pentru cit polueaza,de la tiristii cu zecile de mii in loc transportul sa se faca pe cfr,de la fabrici,avioane,etc)
    2.sa se poata taia anual 6m3 lemn/ha,atit creste in medie padurea
    3.paza gratuita a padurilor personale,la nivel de tara inseamna 55mil euro anual.
    amenajament silvic gratuit pentru padurile personale:max 3mil euro pe an.anaf:sa nu mai ne ceara bani.ocoalele silvice sa taie gratuit lemnul,momentan taiwtorii de lemne cer 200lei pe zi,noi ca proprietari primim dupa ce,si trag toti partea lor:stat,padurar,lucratori,hoti,etc,raminem cu 130lei pe m3 lemn,suma ridicol de mica.propunem sa taiem toate padurile personale,sa i lasam pe,autonobilisti sa,respire din teava lor,de evacuare,aer proaspat,poate,se,dumiresc,ca,acum proprietarii,de,padure,sint batjocura statului,organizatiikor,hotilor de romani dar,ei nu sint recompensati cu nimic de statul roman.daca,vor,arde,padurile de ka incalzirea pkanetei,bucurestiul va,respura gunoaie.da,temperaturile vor creste,e normal cu atiti idioti pe pamint.
    4.animalele din padure,pestii care sint pe proprietate sa,fie ai nostri,momentan statul mafiot roman impusca,recolteaza,si noua nu ne,da nimic.e anormal.
    5.sa primim fonduri sa facem fabrici mici de,prelucrare a lemnului.de ce sa vindem lemn ieftin ca de foc si sa nu vindem produse prelucrate,cistigam si noi.
    trebuie sa,fie un fapt de bucurie a avea padure personala,de asta,aerul trebuie pkatit din certif carbon si din fondul strins de la poluatori.
    6.de ce nu exista min bunastarii ci al idiotilor cu economia?de ce nu exista min bolii ci exista al sanatatii?de ce nu exista min injustitiei ci numai al justitiei,unde nu s a facut nici un proces al crimelor comunismului?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.