Copiii, cu ochii la Tecău. ”Sportul e o călătorie”

Sportul e o călătorie de dezvoltare personală foarte puternică, iar performanţa înseamnă în primul rând să ai o stare de bine, le-a spus tenismanul Horia Tecău copiilor din Braşov, oraşul său natal, pe care l-a vizitat pentru o zi în calitate de ambasador naţional pentru UNICEF.

Tecău a vizitat, miercuri, la Braşov, mai multe instituţii care au fost înfiinţate de autorităţile locale braşovene în cadrul iniţiativei „România pentru fiecare copil. Asigurarea incluziunii sociale”, proiect finanţat cu granturi norvegiene de 4,2 milioane de euro, a transmis, joi, Primăria Braşov, într-un comunicat de presă.

Tenismanul a vizitat o grădiniţă, centrul comunitar integrat şi hub-ul de servicii pentru refugiaţii ucraineni şi s-a întâlnit cu adolescenţi care fac parte din consiliul local al copiilor, cărora le-a împărtăşit din experienţele sale ca sportiv, mărturisindu-le inclusiv că primele vizite făcute cu UNICEF în comunităţi defavorizate au fost grele pe plan emoţional, însă lucrul care l-a făcut să meargă mai departe a fost încrederea în cauza UNICEF şi faptul că a văzut rezultatele pozitive înregistrate de programele organizaţiei.

„Sportul e o călătorie de dezvoltare personală foarte puternică, pentru că ai disciplină, ai competiţie, ai echipă, ai comunicare, ai ocazia de a deveni mai bun. Pentru mine, performanţa adevărată înseamnă în primul rând să ai o stare de bine, nu înseamnă neapărat să fii numărul 1 şi să câştigi turnee”, le-a transmis Horia Tecău adolescenţilor braşoveni care fac parte din consiliul local al copiilor, structură înfiinţată de Primăria Braşov în parteneriat cu UNICEF.

Grădiniţa nr.26, vizitată de ambasadorul UNICEF face parte din componenta de educaţie incluzivă de calitate a iniţiativei UNICEF „România pentru fiecare copil”, personalul acesteia beneficiind de traininguri şi materiale care au ajutat la oferirea unei mai bune educaţii timpurii pentru preşcolari.

Sportivul a vizitat, de asemenea, Centrul Comunitar Integrat din Braşov, care funcţionează printr-un parteneriat între Primăria Municipiului Braşov, prin Direcţia de Asistenţă Socială şi UNICEF şi care are peste 2.000 beneficiari, 150 dintre aceştia fiind copii cu dizabilităţi. După vizita la centru, ambasadorul UNICEF a fost invitatul familiei lui Sebi, un copil de şase ani, beneficiar al centrului, care paşi importanţi de recuperare datorită eforturilor neîncetate ale părinţilor şi serviciilor pe care le primeşte la centrul comunitar.

Totodată, Horia Tecău a fost prezent şi la Centrul Katya, hub-ul de servicii pentru copii şi familiile lor refugiate din Ucraina, un proiect al Agenţiei Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă Braşov, care se bucură, de asemenea, de susţinerea UNICEF.

Iniţiativa „România pentru fiecare copil. Asigurarea incluziunii sociale – ruperea cercului vicios al excluziunii în cazul copiilor celor mai vulnerabili din România” se desfăşoară în cinci localităţi din judeţele Bacău şi Braşov şi beneficiază de un grant în valoare de 4,2 milioane de euro oferit de Norvegia în cadrul Programului Dezvoltare locală, administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. sport mai copiii? Intrati in politica si nu va mai trebui sa invatati sau sa munciti.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.