Corot şi portretul, între intimitate şi frumuseţea ideală

Portretul lui Marie Louise Laure Sennegon

Admirabil peisagist, Camille Corot a fost şi un maestru al portretului. Muzeul Marmottan Monet din Paris relevă acest al doilea aspect major al operei sale, care poate sta alături de operele unor Manet sau Degas, în expoziţia Corot. Pictorul şi modelele sale, deschisă până în 8 iulie.

Georges Clemenceau mărturisea odată: „Gioconda şi cu mine nu ne-am înţeles niciodată. Îi prefer o ţărăncuţă de Corot care se găseşte la Luvru”. Corot, comparat cu capodopera lui Leonado! Femeia cu perlă de la Luvru, la care face aluzie Clemenceau, se află în centrul expoziţiei de la Marmottan Monet.

Femeia cu rochie roz

Degas admira la Corot mai ales pictura de portrete, subliniindu-i modernitatea. Portete ale prietenilor şi nuduri stranii, ţărănci romane şi călugări absorbiţi de lectură, copii şi modele profesioniste, femei mondene şi bărbaţi în armură. Corot arbora toate genurile cu succes, de la micile efigii ale intimilor la monumentalele figuri imaginare.

Contemporan cu Ingres, dar şi cu Courbet sau cu tânărul Manet cu care se confruntă, Corot încearcă, de-a lungul întregii sale cariere, să construiască o punte între tradiţie şi modernitate. Expoziţia încearcă să pună în valoare acest aspect al artei sale prin mai mult de 60 de opere provenind din importante colecţii publice şi particulare din Europa şi din Statele Unite: Luvru, Muzeul de artă din Lyon, Muzeul de Artă şi Istorie din Geneva, Fundaţia E.G. Bührle din Zürich, Metropolitan Museum of Art din New York, National Gallery of Art din Washington, Colecţia Thyssen-Bornemisza din Madrid…

Italiancă cu veşmânt galben

Salutat la începutul anilor 1840 drept figură de primă mărime a şcolii franceze de peisaj, Camille Corot (1796-1875) a cunoscut încă din timpul vieţii recunoaşterea internaţională cu luminişurile, lacurile şi interioarele de păduri învăluite într-o atmosferă poetică. Picturi pe care, fidel tradiţiei lui Poussin şi a peisajului clasic, îl puncta cu creaturi mitologice.

„Dacă domnul Corot ar fi de acord să ucidă odată pentru totdeauna toate nimfele cu care îşi populează pădurile şi să le înlocuiască cu ţărănci, l-aş admira peste măsură”, scria Zola în cronica la Salonul din 1866.

Corot încercase de fapt să introducă în peisajele sale făpturi „realiste”, dar, în 1861, când a expus la Salon Bachantă cu tamburină (Odihna), un nud somptuos plasat în peisaj, critica i-a reproşat puritatea dubioasă a femeii, reproş care i se va face şi picturii Olympia de Manet

Cititoarea

Astfel, Corot, căruia i se reproşase că pictează figurile ca un peisagist, învăluind într-o atmosferă poetică o anatomie prost stăpânită, era atacat de această dată pentru excesul său de realism. Vizitându-i atelierul, o doamnă a exclamat: „Dumnezeule, unde găsiţi asemenea maimuţe?”

Astfel încât, cu foarte puţine excepţii, el păstra în atelier tablourile cu figuri, unde le puteau găsi adevăraţii amatori de artă. S-a născut legenda unui „dulap secret” în care îşi încuia „micile maimuţe” neînţelese şi „nebuniile” sale, schiţe şi pânze caracterizate printr-o deplină libertate a penelului.

Expuse la Luvru în 1962, figurile lui Jean-Baptiste Camille Corot n-au făcut niciodată până acum obiectul unei expoziţii de amploare. Cele peste 60 de picturi îl relevă pe artist în momentul de vârf al artei sale, într-un dialog permanent cu contemporanii săi şi cu vechii maeştri.

Gasconă blondă

Expoziţia actuală deschide larg uşile acelui dulap, expunând ca un preambul câteva dintre operele create în timpul călătoriei sale în Italia în anii 1820: admirabile studii după natură de personaje, care îi vor servi la animarea peisajelor. Dincolo de pitorescul costumelor, el încearcă să surprindă viaţa palpitantă a modelelor sale, de la  Tânăr italian, pictat către 1825, aflat la Muzeul de Artă din Reims, la Călugăr italian citind (1827), păstrat la Buffalo. Expoziţia prezintă, de asemenea, câteva foarte frumoase portrete ale familiei sale şi ale prietenilor apropiaţi, gen pe care îl abordează în 1830-1840. Unele dintre ele, cum ar fi cel al nepoatei sale Claire Sennegon, amintesc de Ingres şi de maeştrii neoclasici. Dar Corot a studiat şi pictorii Renaşterii, Rafael, Bronzino, Sebastiano del Piombo, iar mai târziu pe veneţieni. Încercându-şi forţele în primul rândd pe cei apropiaţi, artistul a început să picteze primele figuri imaginare la începutul anilor 1840. Între aceste figuri, cum ar fi magistrala Culegătoare (Femeie cu furcă) de la Boston, sau Gasconă blondă de la Northhamton, o capodoperă a tinereţii sale,  Corot a explorat o nouă cale: căutarea unui tip feminin ideal. Ca şi în peisajele sale, în care a recompus natura în atelier, pornind de la schiţe şi amintiri, el a inventat personaje idealizate plecând de la modelul care îi poza în atelier şi înlăturând constrângerea asemănării.

„Portretul dispare aproape complet pe măsură ce «figura», adică modelul «lipsit de individualitate profesională» intră în scenă. Între portret şi figură se joacă balansul între integritatea fizică, morală, socială etc a  modelului şi integritatea artistică a pictorului, concurenţa între modelul care plăteşte şi cel care este plătit de artist, un raport de putere simbolic”, scrie Sébastien Allard, directorul departamentului de Pictură de la Luvru, citat de Jérôme Coignard în Connaissances des arts.

Model, muză, mandolină

Toaleta

Operă de tranziţie, Tânăra în rochie roz (1845-1850, Williamstown) pozează într-o rochie modernă. Figura emaciată, ochii plecaţi, încercănaţi şi trişti trimit la modelul real. Dar, odată cu Cititoare cu cunună de flori (1845, Luvru), prima dintr-o serie de Cititoare, Corot inaugurează o apropiere mai sintetică de figura în peisaj, în care referinţa clasică la vechii maeştri – în acest caz Melancolia lui Dürer – se topeşte într-o viziune atemporală şi personală în acelaşi timp.  Prins între două tendinţe, idealul clasic şi realismul contemporan, Corot îşi trasează un drum singular într-o impresionantă serie: Muza, Cititoarea, Italianca, Algeriana, Femeia cu mandolină, personaje plasate într-un interior sau în peisaj, cu costume şi accesorii colecţionate de artist.

În faţa acestei galerii pline de gravitate, privitorul se miră când află că scenele au fost pictate după modele pline de viaţă, care cântau şi se mişcau tot timpul.

Venus la baie

„Mişcarea, ce contrazice ideea de poză, era probabil pentru artist nu numai mijlocul de a sesiza o atitudine, o expresie, ci mai ales de a elimina ceea ce femeia din faţa lui avea prea individualizat, ocolind astfel problema realismului modelului şi stimulând memoria”.

În mod paradoxal, Corot avea nevoie de un model viu pentru a-şi stimula visările şi a ajunge la universul poetic al picturii sale.

La mijlocul anilor 1850, în momentul de vârf al carierei sale, Corot îndrăzneşte să abordeze nudul. Pictată la Roma în 1843, Marietta, numită şi Odalisca romană, arătase de timpuriu talentul său în pictarea acestui subiect, studiul fiind o capodoperă de delicateţe şi modeleu. Era vorba acum de a-l mări şi de a înfrunta, după Tizian şi Giorgione, maeştri pe care îi studiase şi Manet pentru Dejun pe iarbă, marea problemă a nudului în peisaj. Compoziţie muzicală în care gestul femeii pare să se prelugească în verticalitatea arborilor, Toaleta (1859) afişează, suverană, noua ambiţie a pictorului: între Ingres şi Courbet, între realism şi idealizare, el îşi revendică propriul loc.

Odihna, deja amintită, strania Bacanthă cu panteră, cu o apropiere mai naturalistă de nud, compun o pasionantă secvenţă în care artistul revizitează referinţele repertoriului clasic.

 

Începând de la mijlocul anilor 1860, Corot pictează o serie de tablouri cu un model aşezat în faţa şevaletului. Această meditaţie poetică asupra artei sale s-a născut probabil dintr-o revelaţie, prezentarea Atelierului lui Courbet la Expoziţia Universală din 1855. Pictorul reproduce pe pânză propriul atelier sau antecamera lui unde sunt etalate tablourile. Modelul priveşte uneori pânza de pe şevalet, care reprezintă întotdeauna un peisaj.

În ultimii ani de viaţă, Corot oferă o meditaţie asupa artei şi a picturii cu această serie a Atelierelor, învăluite într-o linişte demnă de Vermeer. Într-o suită de mari figuri în costume, el eliberează culoarea şi tuşa cu frenezia unui tânăr artist, reinventând pictura. Aparţinând cu totul invenţiilor avangardei impresioniste, Femeia în albastru promite, în 1874, minunate lucrări viitoare. Din păcate, n-a mai apucat să le picteze…

Să amintim că la o licitaţie de la Sothebys, portretul Tânără la fântână a fost adjudecată pentru 1.609.850 de lire sterline.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.