Prețul grâului, dat peste cap

Cotaţia grâului la bursa de cereale de la Chicago (CBOT) a scăzut luni pentru a cincea sesiune consecutiv, ajungând la cel mai redus nivel din ultimii peste doi ani, pe fondul aşteptărilor unei recolte globale ridicate şi al extinderii acordului privind exporturile de cereale ucrainene pe Marea Neagră, transmite Reuters.

Cotaţia grâului la bursa de cereale de la Chicago (CBOT) a scăzut luni dimineaţa cu 0,4%, la 6,02 dolari per bushel, cel mai redus nivel din aprilie 2021, în timp ce cotaţiile la porumb şi boabe de soia au urcat cu 0,3% (la 5,56 dolari per bushel) şi, respectiv, cu 0,2% (la 13,09 dolari per bushel).

Liderii G7 (grupul statelor puternic industrializate), reuniţi la Hiroshima, în Japonia, au cerut tuturor participanţilor ca acordul privind exporturile de cereale ucrainene pe Marea Neagră „să continue şi să implementeze complet buna desfăşurare a operaţiunilor, atât timp cât va fi necesar”.

Săptămâna trecută, acordul a fost prelungit cu două luni, atenuând temerile privind aprovizionarea cu cereale pe plan mondial.

Separat, adjunctul ministrului rus al Agriculturii, Oksana Lut, anunţase că Rusia intenţionează să recolteze în medie aproximativ 130 milioane de tone de cereale pe an şi să exporte până la 55 milioane de tone.

Oficialul a explicat că Moscova a reuşit să-şi majoreze exporturile de cereale, chiar dacă unele ţări au respins cerealele ruseşti din cauza conflictului cu Ucraina.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

7 Comentarii

  1. Vin vremuri grele pentru agricultorii români și n-are cine să-i ajute, netrebnicii ăștia care conduc acum România în niciun caz!

  2. Adica cum? Nu au reusit rusnacii sa fie ei robinetul mondial si al graului si sa faca ei preturile alea mari care le convin lor,asa cum,bagandu-si ei coda prin OPEC si armata rosie de asasini prin Siria si prin alte tari producatoare de hidrocarburi, au incercat si inca incearca sa controleze toata productia si preturile la gaze si la tot petrolul lumii,ca si cu pofta lor de a monopoliza si graul lumii,de aia au invadat si distrus cu bombe aruncate,in aparentza,aiurea peste campurile manoase ale Ucrainei de unde nu are cum sa se mai produca si sa mai iasa graul care a iesit mereu pana acum.Dar bine ca inca este grau,fie el si cu pretul scazut,decat sa nu mai fie deloc.Iar daca acum este prea mult grau,decat sa fluiere producatorii a paguba,mai bine sa-l puna acum la pastrare ca asa au facut egiptenii ca sa scape de foamea din vremurile biblice ale celor 7 vaci slabe (7 ani de seceta) ce au urmat celor 7 vaci grase din visul faraonului.

  3. Păi nu era secetă ? Încălzirea globală a nenorocit culturile nu sa făcut grâul,floarea soarelui nu a avut vaca ce paște ……

  4. Va rog sa nu-i mai plângeți pe „fermierii” români care sunt mana-n mana cu hoții APIA! O mana spala pe alta și amândouă fata! Primesc subvenții mai mari decât cheltuielile făcute la ha. Producția le rămâne și-și bat joc de țăranii care le-au dat în arendă milioane de ha!

  5. Rusii s-au reorientat rapid cu toate exporturile spre alte piete ce nu au de-a face cu cele occidentale . Bursele occidentale vor ramane de minima importanta in fata noii conglomeratii economico-militara BRICS. BRICS va face cat de curand legea in lume si in domeniul financiar si in cel al comertului. Pentru ca tarile BRICS vor detine peste 70% din bogatiile globului iar viitoarea lor moneda va avea acoperire totala in aur si alte resurse naturale.

  6. din calcul reisese 1 leu/kg de grau, in Biblie exista notiunea de An sabatic, poate ca are si asta vreu sens…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.