În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz – sau Cum s-a descurcat maestrul doctor Gustav R. Propp în scorbură şi ce s-a întâmplat, până la urmă, cu el adică Vocalize în Si Bemol Minor apărută la Editura Junimea Iași în 2020
36.
Uneori triumful aduce cu el și bucurii colaterale: în vâl-toarea creată, Gustav a scăpat de Edi. Întotdeauna după un succes major la bară, Maestrul se simte secătuit – poate dato-rită oboselii psihice, poate fiindcă și trupul său realizează oboseala, poate fiindcă după un asemenea succes trebuie să se întoarcă la îndatoririle banale, nu la „singura ordine”, ci tocmai la corvezile ce împiedică „simpla ordine”. Totuși, ajuns acasă, simte o ușurare: măcar a scăpat de Edi. Deocamdată, pentru că Portal este perseverent și acum, fiind mai mult ca sigur puternic strâns cu ușa, va fi cu atât mai insistent. Ușura-rea îl face să-și abată gândurile în mod plăcut chiar pe subie c-tul Edi, distrându-se cu jocul „de-a detectivul” („Tu sigur vei fi un detectiv mai mare chiar decât Sherlock Holmes!” a spus ta-tăl lui Bruno, după ce a asistat profund uimit la modul cum îi descoperea Gustav pe copiii ascunși. Și cum argumenta atât de logic modul în care a procedat.) Micul Gusti n-a ajuns de-tectiv, ci avocat. Ha, ha! N-a ajuns detectiv, dar îi place să se joace de-a detectivul. Asta îl liniștește întotdeauna. De multe ori, când nu reușește noaptea să adoarmă, se joacă de -a detec-tivul, în loc să se umfle cu somnifere, cum fac alții. De fapt, cum face și el, dar mai rar. În ce belea a intrat individul Edi, ți-nând cont că a revenit din America de Sud sau de unde o fi fost? Interesant: iată o șaradă dintre cele care îi plac atât timp cât nu trebuie să se implice. Unora le plac cuvintele încrucișa-te, altora cărțile polițiste, lui Gustav îi place să descopere ce se ascunde după comportamentele celor din jur. Gusti – Slavă Domnului! – n-a devenit polițist, deși adulții i-au remarcat în-că de mic talentul de criminalist bazat pe o logică fenomenală. Gusti a ajuns Marele Avocat.
E obosit: după o zi ca asta se cade să fie obosit. După o zi ca asta, cutuma casei este ca Maestrul să se retragă în camera sa de lucru, adică să nu fie prezent la ceremonia obișnuită a prânzului. În timp ce telefoanele sună, Gustav stă în fotoliul lui și, înainte de a adormi, adună ceea ce știe despre Eduard Portal și încearcă să se joace concentrându-se pe acest subi-ect. (Telefoanele sună în celelalte încăperi, ca întotdeauna în-tr-un caz atât de rar, a lăsat mobilul la soție, iar peste telefonul fix de pe birou a așezat o pernă uriașă pregătită la îndemână pentru asemenea ocazii speciale. Doamna are sar-cina să răspundă și să-i spună mai târziu dacă a fost și un apel cu adevărat important. Doar dacă este ceva presant are voie să-l deranjeze. În rest, știe că trebuie să-l lase să se odihneas-că în urma unei zile atât de epuizante. De obicei, după un tri-umf ca acela de astăzi – care a fost cel mai mare din întreaga sa carieră – Maestrul este bombardat de apeluri din partea mandanților săi, din partea jurnaliștilor, din partea prieteni-lor și cunoscuților. Doamna răspunde și chiar îi face plăcere să răspundă.) În schimb, Gustav, jucându-se de-a detectivul în legătură cu Edi, simte că limba nu i se mai întoarce la dintele bolnav, nu mai e asaltat nici de prioritățile concrete urgente, nici de prioritățile probabile și cu atât mai puțin de priorități-le puțin probabile. Și, ceea ce este cel mai liniștitor, chiar și spaima din amintirea coșmarului dispare. Adică nu chiar dis-pare, dar nu mai este atât de sâcâitoare. Gustav intră în terito-riul „singurei ordini”, Miky i se culcă la picioare, fața Maestru-lui se destinde. Adoarme. Da, aceasta este „singura ordine”, pentru asta merită tot zbuciumul, pentru asta merită să tră-iești. Pentru asta!
Dar nu trec parcă decât câteva minute și câinele sare de la locul lui și aleargă spre ușă. „Singura ordine” se sparge ia-răși în bucăți. (Asemenea geamului din hol, îi revine în minte lui Gustav, încă înainte de a se trezi de-a binelea. Și odată cu această amintire, reapar și prioritățile concrete urgente, prio-ritățile probabile, prioritățile puțin probabile. Toate deodată, iar alături de ele și apăsarea resimțită din pricina scorburii din coșmarul de unde încă n-a reușit să iasă. Unde încă se mai află și acum!) Nemulțumit, se scoală în picioare, pauza a fost totuși prea scurtă, mult prea scurtă, ia perna uriașă de pe tele-fonul fix, ridică receptorul, Doamna vorbește. Simte foame, ceea ce este bine: când ți-e foame, gândurile sâcâitoare o lasă mai încet. Merge în bucătărie, farfuriile și tacâmurile îl așteap-tă, iar Doamna, în timp ce vorbește la telefon, îl îndrumă prin semne către cuptorul cu microunde.
Aici este poate locul să amintim că Gustav are o teorie fermă în legătură cu somnul și cu moartea. (Gustav are teorii ferme privind multe aspecte ale vieții pe care noi, ceilalți, nu ne obosim să le analizăm!) „1. În somn suntem rupți de timp – la fel cum se spune că este și în moarte; 2. În timpul somnului ne pierdem liberul arbitru și nu mai putem acționa cum vrem
– la fel cum se spune că este și în moarte; 3. Somnul și moar-tea au multe elemente comune, dar dacă nu putem dormi, născocim metode ca s-o putem face – dar facem totul pentru a
Nu muri; 4. Când ne pregătim de somn, avem în vedere că la trezire vom reveni la viața diurnă, oricât ar fi aceasta de plă-cută ori de neplăcută, deși în timpul somnului dispare timpul, deci și viitorul – la fel cum se spune că este și în moarte. 5.
Deci, somnul nu este decât moartea reversibilă – cei reveniți din moarte clinică păstrează amintiri plăcute pentru perioada prin care au trecut și doar revenirea printre vechile cunoștin-țe îi face să nu încerce să dorească să revină în moarte”. Acum, de pildă, Gustav a dormit prea puțin și ar dori să se întoarcă în „moartea reversibilă”.
Maestrul mănâncă singur, ceilalți au prânzit, copiii au dispărut, probabil că a dormit totuși mai mult decât a crezut. Nu-l deranjează că mănâncă singur, dar îl deranjează convor-birea lungă și „fără sens” a soției. O convorbire ce se tot întin-de, iar când se termină, telefonul țârâie din nou și spectacolul continuă: e un spectacol fiindcă Doamna cu aparatul la ureche îl îndrumă în continuare prin semne cu ce să se servească. Și, bineînțeles, între timp sună și telefonul său mobil lăsat în cus-todia soției, însă desigur nu tace nici telefonul ei mobil. Doamna vorbește pe rând în fiecare aparat și o vreme pe Gus-tav îl apucă râsul, dar, pe urmă, începe să se enerveze din nou: păi, nici n-a apucat să afle dacă printre atâtea apeluri n-a fost
și ceva cu adevărat important, ceva ce nu suferă amânare. Plus că e prea mult zgomot, cum să-ți tihnească în asemenea condiții mâncarea?
Brusc își amintește că Miky a zbughit-o pe ușă, atunci când l-a trezit: cine a venit? Lasă mâncarea la jumătate și iese în hol: câinele nu-i nici acolo și nici în curte – ușa de la intrare e deschisă. O închide și constată că geamul spart a fost înlo-cuit. Asta e bine și nu e bine. Nimeni nu trebuie să-și asume asemenea sarcini! Pe urmă, poate apărea impresia că rolul lui, rolul stăpânului casei, nici nu e atât de mare, atât de neînlocu-it… În afară de asta, cine știe cu cine a tratat soția? Nu e bine să primești pe oricine în „bârlogul căptușit cu nerușinat de multe obiecte de patrimoniu”. Dar astăzi este miercuri! Mai mult ca sigur că instalatorul revenit de la sanatoriu s-a pre-zentat la datorie și n-a uitat să aducă și un geamgiu cu el. Gus-tav merge în baia mică și constată că robinetul nu mai picură. Deci, asta a fost! Așa că, fiind vorba de instalatorul bun la toa-te, meritul tot a lui Gustav este: dacă n-ar fi fost relațiile crea-te de el, geamul acela ar fi rămas căscat cine știe câtă vreme.
Abia acum se enervează: a venit de la tribunal de… se ui-tă la ceas… de aproape două ore și habar n u are ce s-a întâm-plat în lipsa sa în CASA LUI. Și unde sunt copiii? Se duce în camerele lor, dar copiii nu-s. Revine la Doamna, dar Doamna vorbește la telefon. Mai bagă în gură câteva înghițituri, însă pofta de mâncare i-a dispărut. Iese iar în hol, mai examinează o dată geamul reparat și merge în curte să vadă unde a zbu-ghit-o dulăul atât de intempestiv. Îl strigă pe nume, îl fluieră. Și Miky a dispărut.
– Ce se întâmplă în casa asta? își întreabă soția. Dar aceasta vorbește la telefon. La două telefoane! Enervant! Tele-fonul lui e pe masă, îl ia să vadă cine l-a sunat.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.