Cînd să fac stînga, la intrarea în sat, un soare puternic, ca de vară, m-a lovit în ochi. Cu cîteva decenii în urmă, cînd le-am spus colegilor mei de facultate că mai avem de trecut un deal care abia se contura în întunericul de iarnă, au încremenit. Unul dintre ei s-a zburlit. Tu îți bați joc de noi! Avea o față de plîns și încerca să scruteze noaptea, stînd cu spatele spre primele case ale satului, unde acum bătea lumina. Prima casă pe dreapta era o moară de foc. În jurul clădrii se adunau căruțe în așteptarea măcinișului. Era ca un fel de intersecție a drumurilor pentru două-trei văi. Fata morarului a murit prinsă de o roată a motorului, moara s-a părăpădit, casa a ajuns la o mătușă care m-a lăsat vreme de o jumătate de an să mă izolez în ea ca stăruiesc zilnic pe cîteva pagini din gramatica Academiei Române. A ajuns apoi la o familie de romi, cu un copil prin Spania. De aici începea colindatul de Crăciun, numărătoarea, recensămîntul și pornea preotul cu crucea.
Pe stînga drumului, în fața fostei mori, până nu demult era un tăpșan bun pentru joacă. Acum este o casă cu acoperișul conturat în lumini jucăușe și colorate. N-are nici o legătură cu memoria mea din copilărie. Următoarea casă nu mai știu cui aparține. A fost cumpărată de la o famile care s-a prăpădit. Era singura familie din sat care avea un ceas. Dimineța la 5, cînd plecam spre gara de la Turdaș, îi strigam la fereastră să ne spună ce oră este. În funcție de răspuns, ne reglam mersul ca să prindem trenul de 6 dimineața. Peste drum, se află o casă despre care nu pot spune mare lucru. După război a fost o moară, apoi sediu de CAP, un loc în care în cadrul activităților de culturalizare s-a desfășurat primul spectacol de circ (si singurul) din toată istoria satului nostru. Ne-a fost arătat un om care avea o mare parte din față acoperită cu un batic negru și care, la momentul potrivit, după ce se încasau biletele, ieșea de după o cortină și ne arăta o față stranie, de jumătate om, jumătate porc. Nici nu visam că mai apoi, prin tot felul de locuri, aveam să întîlnesc atâția oameni cu sau fără față de om și de porc, dar oricum jumătate oameni, jumătate porc și poate numai pe sfert niște oameni. Şi mai țin minte că individul cu fața acoperită purta o pălărie neagră, cu boruri largi, de țigan ungur și avea sub boruri un singur ochi descoperit cu care rîdea mereu cînd întîlnea figurile noastre de copii speriați.
Nu știu cine a cumpărat toată gospodăria, după dispariția birourilor de CAP și nici cine o locuiește azi. Pentru mine a rămas o casă misterioasă, închisă, cu acoperișul jos, pitită după coroanele prunilor și ale nucilor și pe care adeseori o îngropa viscolul din iernile viscolite. Dincolo de ea se ridica prima hulă, o pantă care lega două etaje ale pămîntului și la care, iarnă de iarnă, părinții mei și bunicul erau chemați să iasă cu carele cu boi la dezăpezire. Dacă nu ar fi ieșit nimeni, toată comuna ar fi rămas izolată.
Iarna începea întotdeauna cu un cer ca o burtă plină lăsată peste sat și cu un aer cu miros de apă, care anunța slobozirea zăpezilor. Parcă oștile văzduhului cotropeau satul prea mic pentru a face față unei asemnea dezlănțuiri. Am prins ierni în care nu mă vedeam pe cărarea tăiată în nămeți. Eram ca un pitic prizonier într-o curte. Aveam cărare pînă la grajdul vitelor, pînă la cîine și pînă la o cocină. Atunci toată viața casei se strîngea într-o cameră încălzită cu lemne, cu mere puse la copt pe plită sau în cuptor, cu priviri pe fereastra care dădea la drum. Pe acolo se vedea ”jurnalul” satului. Cine trece, cu ce, cîte căruțe, ce sanie, cine a schimbat caii, cine a plecat la spital sau la tîrg etc. Şi de fiecare dată cînd ne vizita cineva, totul începea cu un tropăit îndelung și înfundat al scuturatului de zăpadă de pe cizme sau de pe bocanci și cu o invitațe prietenoasă, în genul:
-Haideți, intrați, că zăpada nu murdărește!
Colindatul nostru în trei sau patru (că mai mulți copii nici nu eram în tot satul) era pe nuci, pe mere și, rareori, pe ceva măruniș. Se mai găsea cîte unul care să ne dea și un 50 de bani. Unul singur care lucra la o fabrică, un fel de vedetă a satului, ne dădea și cîte o felie de cozonac, și două trei monede de 25 sau de 50 de bani, și ne punea o placă de patefon cu cîntece interpretate de Cristian Vasile. Fructele, turta și cozonacul erau gata pînă ajungeam cu colindatul în celălalt capăt al satului, iar mărunțișul îl duceam la școală pentru fondul clasei. Şi eram de-a dreptul bățoși că am strîns mai mult decît cetele copiilor din satul vecin.
Seara de Crăciun și dimineța de Înviere de la Sărbătoarea Paștilor erau cele mai importante din tot anul. Presupuneau pregătiri minuțioase, cumpărături, făcut în cuptor, tăiatul porcului și al mielului, prăjituri, vizite, prînzuri lungi și sățioase, de care nu scăpam niciodată. La cele două întîmplări sîngeroase care făceau momentul tare al celor două sărbători dispăream dis de dimineață. Niciodată nu am putut să ajut și nici să privesc la ele. Mă întorceam acasă tărziu, spre amiază, cînd animalul tranșat era întins pe mese și cînd toți se simțeau obligați să mă consoleze și să rîdă de mine. Mesele de Crăciun și de Paști erau obligatorii și trebuiau întîmpinate cu haine noi, cu fapte bune și cu stat cuminte la locul meu pentru a asculta poveștile celor mari și complicatele încrengături de neamuri ale celor care treceau pe uliță spre satele vecine. Uneori o sanie trasă de cai în care stătea tolănit cîte un știu cine declanșa o poveste lungă, lungă ca un bildungsroman sau ca o epopee.
Desfășurarea biografiilor ținea pînă seara tîrziu, cînd povestea acelei familii se termina cu o ceartă despre un nepot căsătorit pe la Arad sau fugit din țară sau mort pe frontul din Rusia. Şi îl chema Petre sau Toader. Iar la nume nu mai cădeau de acord nici în ruptul capului.
La noi în sat, Sărbătoarea Crăciunului venea cu o tolbă cu povești, un fel de Saga țărănească nesfîrșită. De obicei, includea viața fiecăreia din cele 30 de familii din cîte număra satul nostru încă de pe la 1750. Pentru mine istorisirile din zilele de sărbătoare erau obligatorii. Parcă m-ar fi pregătit să devin depozitarul biografiilor peste care anii aveau să treacă tropăid ca turmele de mistreți. Uneori chiar nu-mi mai amintesc poreclele sau gradele lor de rudenie și nici nu știu ce s-a ales din urmașii acestora. Chiar și așa, aș putea pune la cale seri nesfîrșite despre fiecare casă și despre familiile care au trecut prin ea. Din păcate, ultimii proprietari sunt maramureșeni și nu știu mai nimic despre ei. Dar oricît de puțini ar mai rămîne din vechile familii și oricît de repede se șterg biografiile lor, o imagine din ziua de Crăciun stăruie în mintea mea ca o capodoperă din marea istorie a lumii.
Este vorba de dimineața tîrzie a zilei de Crăciun, cînd toată lumea dormea prelung după petrecerile, chefurile și colindatul din Sera de Ajun. Ulița pustie strălucea de valurile zăperii diamantate de pe marginea șanțurilor. Încremenirea era totală. Scîntierea zăpezii mi se părea de-a dreptul chinuitoare. Şi ca un solo de singurătate, zăpada scîrțăia sub tălpile bocancilor. Aș fi zburat ca să scap de orice zgomot și ca să pot auzi o mișcare într-o casă sau alta, unde cineva să se fi trezit și să-mi devină partener de joacă. Cele două-trei ore pînă la amiază erau o încremenire orbitoare de iarnă, într-o mare de alb și cu puține pete și linii de negru, cînd trebuia să înfrunt singurătatea absolută. În încercarea de a desluși trezirea celorlalți copii mă durea sufletul și mă apăsa încremenirea unei zile de iarnă în care simțeam cît de dureroasă și de apăsătoare era singurătatea. Uneori soarele cu dinți devenea puternic și storcea picuri din streșini, iar căderea apei se auzea puternic, amplificată de liniștea mormîntală. Treceam ca o stafie prin dreptul caselor din care se ridica mîngîietor fumul sobelor și pîndeam tăcerea adîncă, în care un lătrat de cîine sau se auzea pînă departe, spre Orăștie și spre Simeria.
Undeva într-un ungher al memoriei port cu mine această uriașă panoramă hibernală, egală cu o pictură de o inegalabilă puritate și păstrată cu o acuratețe de tablou celebru. Prin mijlocul lui mă trezesc călcînd de cum se apropie Crăciunul și ies din el de îndată după Bobotează, spre a mă trezi iar și iar în albul lui orbitor, în cine știe ce altă perioadă a anului sau prin cine știe ce loc din lume prin care mă poartă pașii.
credit foto zhd.ro
Editorial publicat în decembrie 2020
După un asemenea regal amestec de trăiri pline de nostalgii și pitoresc vă propun o continuare plină de farmecul acestor minunate sărbători creștinești pe care încă ne lasă Dumnezeu să le petrecem fiecare după datini și preferințe.
Așadar , sărbători fericite, pline de realizări , bucurii și mai ales de sănătate trupească .
Crăciun Fericit !
Și un adevărat recital de colinde de o frumusețe aproape divină !
Vă îmbrățișez cu drag și sinceră prietenie virtuală 😉
https://youtu.be/8WxK3Y46a7c?si=MLKsBZEYIMgIreJy
Dar vine un timp
Tot ce e departe de noi
Ne pare mai frumos:
Perfecțiunea, tihna, astrul luminos.
Dar vine un timp
Când și perfecți suntem,
Perfecțiunea atunci ne-apasă
Ca un greu blestem.
Și vine un timp
Când Luna se lasă
Pe chiar umerii noștri
Și ca piatra ne apasă.
Și vine o tihnă
Nesfârșit de lungă
Peste brațe și frunte, peste pleoape
Atunci ne-acoperim
Cu ce-avem mai frumos și
Mai aproape:
Cu niște ape, c-o doină,
C-un codru, c-o luncă.
Grigore Vieru
Da, asta inteleg si eu prin sarbatoare, prietenie, generozitate, caldura sufleteasca…
Crăciun binecuvântat!
Dumnezeu sa binecuvinteze Romania cu frumoasele sate si minunatii oameni ce le pasteeaza traditia. Dumnezeu sa ridice oameni crestini, patrioti, sa pastreze ce a fost bun si sa schimbe tot raul ce a fost adus peste acest popor de oculta mondiala. Sarbatori fericite romanilor mei!
rene spune:
24 DEC. 2020 LA 19:04
Urez tuturor cititorilor-comentatori, gazdei nostre, domnului Cornel Nistorescu și celorlalți semnatari în Cotidianul, multă sănătate și liniște în suflet, împlinirea năzuinței de mai bine pentru ei și cei dragi.
Fie ca Sărbătoarea Crăciunului să aducă alinare celor singuri și sărmani, celor bolnavi, bătrânilor și copiilor uitați de Guvern și de Tatăl Țării, Președintele Iohannis.
Fie ca Sărbătoarea Crăciunului să vă îndemne pe toți la o rugăciune pentru ocrotirea României de dușmanii ei din interior sau de dincolo de fruntarii.
În Sfânta zi a Crăciunului, gândiți-vă că doar prin unitate, multă muncă și inteligență putem redeveni ca popor demn, dincolo de pizma și ura celor ce ne vor pieirea.
Este un Crăciun plin de privațiuni, dar mintea ne este liberă și fiecare, în Biserica Sufletului Său, ne putem ruga pentru cei dragi și pentru România.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Radu Humor spune:
24 DEC. 2020 LA 19:07
Aş vrea să ştiu ce simţăminte trezeşte această bijuterie literară în sufletele combatanţilor sorosişti, pline de suficienţă şi ură împotriva a tot ce-i românesc ?
Profit de emoţia provocată de acest moment liric spre a vă transmite tuturor ca Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului să vă aducă tot ce meritaţi, dar şi urările mele de bine, sănătate şi prosperitate !
Un gând aparte inimoasei Core, impetuoasei Ileana şi celorlalte câteva prezenţe feminine care-şi dezvăluie frumuseţea morală şi intelectuală făcându-ne să trecem mai uşor, sau chiar să uităm mojicia şi insolenţa atacurilor furibunde ale unor bieţi simbriaşi , dar şi celor care semnează Rene, Marius, Marin,Valu, , dar şi altor „bătrâni cu păreri”, ş-a., dar mai ales celor din Redacţia „Ccotidianul”în frunte cu pentru moment inegalabilul Cornel Nistorescu !
Doamne Ajută !
La multi ani, Tica!
Tică spune:
25 DEC. 2020 LA 21:40
Ileana! Multumesc frumos, ca ai pronuntat si pseudonimul meu! Ziua mea de nastere a fost aseara! Sunt nascut in noaptea de ajun! Tata era la fereastra cu colindatorii, si mama cu ajutorul lui tanti Jeana, moasa, ma nastea…Sunt Craciunel! M-am nascut in noaptea cand s-a nascut si Iisus Hristos! Am atata respect pentru divinitate si pentru cultul sfintei Fecioare Maria, incat fetei mele i-am pus un singur prenume „Maria”.Domnului Cornel Nistorescu, redactiei ziarului „Cotidianul” si absolut tuturor domnilor si doamnelor, care fac comentarii pe acest forum, va urez CRACIUN FERICIT si SARBATORI FERICITE alaturi de cei dragi! Va multumesc pentru rabdarea de a-mi citi comentariile, bune sau rele.. O seara placuta va doresc!
Charlie spune:
26 DEC. 2020 LA 18:39
Cum puteau romanii sa se revolte daca ultimii ZECE ANI traisera in lipsuri cumplite si nu au cracnit, ba chiar la sfarsitul
lui noiembrie 1989 l-au reales triumfal pe Ceausescu, dand cu tifla lui Gorbaciov si DEFECTORILOR din Ungaria, Polonia,
Ceho-Slovacia si RDG? Ce alta dovada mai vor comentatorii care se incapataneaza sa sustina „revolutia”? Nu se revolta romanii acum, cand Securitatea isi bate joc de ei pe fatza aparent dispunand de mai putine prerogative!!! Va repet cu binisorul ca indiferent ca acceptam „revolutia” sau nu, PUTEREA A RAMAS IN MAINILE COMINTERNISTILOR si e pastrata de 31
de ani NESTIRBITA. … nu vreti sa recunoasteti aceste adevaruri simple datorita INREGIMENTARII!!! Ridicati in slavi satul romanesc, dar ridicati ode lui Ceausescu si comunismului care L-A DISTRUS!!!
Unde e logica?
ileana spune:
25 DEC. 2020 LA 13:39
Suntem un popor nobil si curat in pofida unor valuri efemere mai neguroase ce trec peste noi. Suntem un popor de crestini cu credinta sadita in sufete de acei tarani care au robit pe plaiurile si pamanturile din vechime, trudind pentru copiii lor si generatiile supuse miscarilor istorice, dar ducand mai departe saminta adevarata, veritabila a omeniei, tolerantei, fara mistificari si contrafaceri spre a se impopotona printre primii din lume. Un popor ce a stat la locul sau harazit de Dumnezeu, neclintit slujind cu puterile sale Mantuitorul ce se naste azi.
Puterea de evocare a dlui Cornel Nistorescu adauga o pretioasa comoara pe care multi o purtam in suflete asa cum speram ca si copiii nostrii sa poarte in suflete ce am reusit mai mult sau mai putin sa le daruim, ducand si noi mai departe ce am reusit sa ducem, crucea si spiritul date fiecarui popor, natiuni. Fie ca ei sa reuseasca mai mult. Multumesc rene, am plans la versurile lui core, dorinta de mai bine, sacrificiul si constiinta ca toti avem un rol in viata Patriei noastre care ne-a dat viata, radacinile, sa ne calauzeasca.
Multa sanatate si bine lui radu humor, marius, tica, charlie, jardan, rad de tine, zmeul, marele urs. justinianus, un roman , cata, alcibiade, batranul, parere etc. tuturor care comunica in cetatea ideilor, confruntarilor umane.
Craciun Fericit, armonie si intelegere in templul ideilor vast in care Pruncul Iisus Christos ne arata Iubirea, Compasiunea, drumul spre constiinta noastra divina Iubirea, Lumina si Mintea lui Dumnezeu, trecand prin Fiul, CAlea, Adevarul si Viata.
Romanilor de departe, tuturor napastuitilor si saracilor, bolnavilor si indureratilor, celor liberi si inchisi, aspiratia tuturor de mai Bine, duce la Bine si Adevar deci la Sufeltul Etern al Romaniei!
Craciun la tara,da.Acel Craciun pur, fara a fi murdarit de partid si propaganda. Cine a avut bunici veniti din interbelic stiu valoarea unui Craciun la tara. Restul a fost murdarit de spurcaciunea bolsevica.
Multumesc , domnule Nistorescu. M-am simtit din nou copil . Pe ulita copilariei la un colind.Pacea , linistea si iubirea ne-a propavaduit-o cel Nascut in aceasta noapte. Iubire , liniste si PACE , va doresc , dumneavoastra , redactiei , forumistilor si intregii lumi.
Sarabtori fericite! Lumina in suflet, bucurie si frumusete in priviri!
Mosii de iarna…
Crăciun fericit, Radu humor, Ileana, Core. Vă dorszc fericire și sănătate.
La mulți ani Redacției, d-lui Nistorescu, cititorilor fără deosebire de sex și religie! Frumos, mișcător editorial! Poza fff frumoasă! D-le ziarist să ” mulțumiți cu foc” Divinității că ați plecat de acolo, că ați făcut Universitatea, v-ati cultivat sufletul, v-ati cizelat, ați văzut somități! In Aula catedrei de fizica de la Măgurele, când prezida Anatolie Hristev, nu aveai loc ca să arunci un ac! Spectacol total de inteligența. Vă place de Academicianul Leon Danaila? Și mie! V-a plăcut de academicianul Ovidiu Bojor? Și mie! Omul este precum Jidovul Rătăcitor, condamnat ca să își găsească adevăratul Alter Ego prin intermediul semenilor cu carte! De la genii te deștepți, de la oameni simpli devii mai reflexiv, mai cumpătat! Ce este omul pe Pământ? Un suflet în căutare de Dumnezeu, Adevăr, Iubire! Căutați Adevărul și Adevărul vă va face liberi! Parcă ieri aveam 5 ani! Parcă ieri….
Panait Istrati „Cum am devenit scriitor”, Cornel Nistorescu, cum am crescut un suflet de copil și am făcut ziare! Panait Istrati spunea la Nisa în 1930, că menirea omului pe acest Pământ este ca să facă cât mai puțin rău și cât mai mult bine! Prietenul său Grecul Nikos Kazantsakis, cel cu Alexis Zorba, a vrut ca să ii fie scrise pe piatra de mormânt urmatoarele fraze: Nu vreau nimic, nu sper la nimic, nu cred în nimic, pur și simplu sunt liber! Oare? Omul în lipsa Divinității este precum un orb într-o intersecție nesemaforizata! Nihilismul nu este bun mereu! D-le Nistorescu sunteți ca mine, Marin Preda, milioane de români! Un țăran „dezradacinat”, nici orășean, nici țăran! Plictiseala aici, plictiseala acolo! Omul când trăiește din amintiri, moare încetul cu încetul! Trecutul este suferință, viitorul este Anxietate, prezentul e Provocare! Carpe Diem!
Din amintiri rezulta ca poporul de la sate, poate si de la oras, tinea Craciunul si Pastele, fara opreliti de la carmuire. Atunci cum se face cu propaganda anticomunista ca regimul interzicea cele legate de biserica? PS. Recunosc in amintirile dlui Nistorescu, propriile trairi de Craciun, Anul Nou, Boboteaza, cu ierni teribile, dar placute pentru copii. Saniusul era preocuparea de baza in vacanta de iarna( apropos, tot in aceiasi perioada ca acum, si la fel ce de primavara, pentru ca copii sa prinda si sarbatorile religioase), mici evenimente, o sanie intr-un pom sau gard, cu unele julituri, inacaltamintea uda, dar placerea era maxima si trecea peste aceste „nimicuri”!
O placere sa citesti asa ceva!
Crăciun fericit și tot binele către cetățenii români. Să vă dea Dumnezeu sănătate și fericire alături de cei dragi. Să ne vedem cu bine și la anul care bate la ușă.
Arhimede: Dați-mi un punct de sprijin și voi muta Pământul! Cornel Nistorescu: Dați-mi un ceas și voi da ora exactă la mine în sat! Ce sărăcie cumplită a fost în România, ce sărăcie cumplită! Te cutremuri! Un singur ceas în satul viitorului jurnalist? Și în Praga, ceas public cu figurine, încă din anul 1384? Egiptenii antici făceau trepanatii acum 3800 de ani, în România în perioada interbelică se murea pe capete din cauza Cornului Secarei, Pelagra? Pella Agra? Dormeau in bordeie de lut și mâncau mămăligă stricata? Sărăcia îl dezumanizeaza pe om, îl face animal! Sărăcia cumplită îl face Diavol, Satana! După Revelion dispare hoția din România? Furi un milion de Euro, nu ești prins scapi, ești prins tot scapi dacă dai Mălaiul înapoi? Un ceas la un întreg sat? Miliarde de Euro pt Burghezia Securista?
Dimineața la derdeluș, pe gheață! După doispe la masă, mancam carne prăjită de porc și beam zeamă rece de varză! Un deliciu, plus cârnați prăjiți, șorici, sarmale…Un porc pe an, o găină pe săptămână! Acum zilnic carne de porc? Explozii de Moarte Subita? Am uitat de ceaiuri, pâine de casă cu brânză, post…
Frumoasa imaginea ! Pacat ca-i vorba de o casa parasita … Frumoasa tara ! … pacat ca-i vorba de o tara parasita … si de oameni, si de noroc …
Marin Preda banc! Cât câștigi? 5 000 de lei! Somon afumat, Icre de Manciuria, brânză de burduf, pulpă de Căprioară! Cât câștigi? 560 de lei! Aer, mult aer! Posesorul casei din imagine a sărit de 45 de ani? Bacilul lui Koch? Septicemie? Friguri? Febra tifoida? Pastel de toamnă! Așa da! Trai pe vatrai acolo? Așa nu! Cortexul omului înfrumusețează copilăria copilului! Copilul e pur, sufletul copilului e pur! Sărăcia era „omniprezenta” atunci , mortalitatea Infantilă gen Auschwitz omniprezenta atunci! Din 10 nașteri, 7 decese! Și mama a avut 3 surori moarte! Viață bună sau sărăcie gen Iad în Baraganul interbelic? Viață dulce sau Ev Mediu? Cine avea atunci bani de Penicilina trăia, cine nu la 2 metri! 1 pogon de pământ 1 injecție cu Penicilina? Să nu uiți Darie! Nu uit Zaharia Stancu, nu uit! Și atunci și acum, banu’ face diferența „dintre” Viață și Moarte!
Îmi doresc asa de mult un comentariu care să îmi schimbe viața! Nu am parte, neam…Eu mereu vin cu mesaje! Muncești la Patron, slugă te numești! Am fost slugă 1/2 viață de om! Du-te la Stat, în structurile de forța, beneficiezi de Spital Balotesti de Star Trek, nu Pantelimon unde crapi de la în banal abces! Pensie de 2000 Euro la 48 de ani, nu sclav până la 67 de ani! Parlament, Deconcentrate, departe de câmpul muncii la Privat! Salopete murdare, șobolani, rugină, hale neincalzite, salar minim! Tac! Cine are urechi, să audă, cine are ochi, să vadă! Veți cunoaște Adevărul și Adevărul vă va face liberi! Liberi, nu sclavi….
Domnule Cornel, mai există satul în care v-ați născut? Mai este cineva acolo? Sau este totul o ruină?
17°C la umbra, e vreme aproape de mers la plaja, baie. Nu mai paraie gheata pe 300m, de mal
Craciun fericit tuturor! Viata cu folos traita intru Hristos!
@2023::)))si el e o ruina,ruinele se maturizeaza in timp; Ca o casă în ruine este înţelepciunea prostului, şi ştiinţa nebunului, cuvinte fără rost. (Ecclesiasticul 21.20)
Frumos început, povestirea dvs aduce aminte de” Viața ca o pradă ” a lui Marin Preda. Preda era în mâini cu o pâine mare, dvs sunteți în mâini cu ceea ce a mai rămas din sufletele noastre de copii. Vedeți că aveți acum la Senescența, amintiri din copilărie mai vii decât cele de ieri, alaltăieri? Asta este una dintre marile enigme ale omului! La mulți ani!
Frumos,@Istorie,este cadoul tau, surpriza ta(pentru mine) de Craciun a.c.,de la Craciunul din 2020,iti multumesc.
Editorialul ne umple din nou sufletul de energii frumoase cam pierdute pe alocuri in framintarile zilnice si experientele vietii de peste ani si an.
Dar,cum spune @Yahweh, Multumesc , domnule Nistorescu. M-am simtit din nou copil”,
se naste-renaste in noi Pruncul,Sufletul de Copil,Curat si Mintuitor,
Radu ,Rene ,Tica,Zalmoxis ,Core,Realist,Panait Istrati,Ilteu,Tara ns.aur poarta, Zapada,Realist ,Crăciun fericit României ,Justinianus si toti ,suntem suflete de copii cu cristalul in Inima, stralucind in interior si exprimind in afara -in diferite expresii credinta ns.,speranta in Tara noastra si in oamenii ce ne inconjoara,pt.a nu fi singuri niciodata .Si pt.asta sa nu asteptam doar din afara ,dar sa si daruim, poate sa re-invatam sa daruim, cum ne-au daruit noua mosii si stramosii !Si mai ales Pruncul,cu inima curata!
Tuturor doresc Craciun Binecuvintat,
TARA,FII BINECUVINTATA si IUBITA DE FII TAI si FIICELE TALE!
„Editorial publicat în decembrie 2020”
Din seria: „Inainte era mai bine” !
Adevărata dimensiune a omului se află cu mult înaintea momentului naşterii fiecăruia dintre noi, urmată de starea de conştiență a lui „aici şi acum” căci comuniunea dintre oameni este altceva decât conviețuirea. Nu putem cuprinde în cuvinte sau idei această stare oricât de mult ne-am strădui şi oricât de expresiv ne-am putea exprima. Miracolul pare a fi cuvântul potrivit, în timp ce amintirile, aşa cum sunt ele, odată transformate în cuvinte şi expresii scrise sau vorbite îşi pierd din autenticitate. Aş spune că aniversarea Crăciunului este un remember al omenirii, o reîntoarcere la rădăcinile creației, dincolo de naşterea Mântuitorului Iisus Hristos dar la care nu putem ajunge altfel decât prin introspecție şi credință, şi nicidecum pe bază de dovezi fizice, palpabile, „ştiințifice.” Domnul Cornel Nistorescu a ajuns până într-un astfel de punct şi cu toții putem înțelege asta fără nici un fel de dovezi. De ce nu am putea merge şi mai departe de atât? Ne-a oferit un exemplu viu dar odată cu el, şi dovada că fără voință puternică, stăruință sau strădanie, este extrem de greu de ajuns la rădăcini. Poate părea chiar imposibil căci fiecare îşi are drumul său în viață, amintirile lui, iernile lui, verile lui, sărbătorile lui, satul sau oraşul lui. Fiecare cu trăirile lui, cu emoțiile lui, cu gândurile lui, cu bucuriile şi supărările lui iar dacă viața noastră nu este un miracol, atunci cum ar putea fi viața fiecăruia altfel dacă nu ar fi întocmai cum este!?
Crăciun fericit să avem!
Da, am vrut sa fie un cadou de Crăciun.
Oadevarata incantare sa citesc asemenea povestire minunata.Felicitari!
Va multumesc dle Nistorescu! Va doresc multa sanatate si bucurii alaturi de cei dragi, spor in ceea ce faceti si La multi ani!
Cineva spunea că trebuie să-ți duci viața ca și cum n-ai fi , dar la plecare să se simtă un gol în urma ta !
Iar o maică, fostă doctoriță, spunea că altfel ar fi Lumea dacă fiecare om ar petrece măcar o săptămână din viața lui la o mânăstire, după toate legile de acolo !
Sărbători cu bine, în continuare !
Radu H.,
Orice nor e trecător
Cine mi te-a supărat
Spune cine mi te-a întristat…
Gica Petrescu