Cum gestionăm crizele de furie ale copiilor?

Pentru orice părinte, momentele de furie ale copilului reprezintă întotdeauna o provocare. O provocare ce solicită de fiecare dată găsirea unor modalități potrivite de a gestiona atât trăirile copilului, cât și pe cele proprii, căci, să recunoaștem, crizele de furie ale celor mici, cu toată gama lor de manifestări explozive și pline de suferință, ne răscolesc și pe noi, părinții.

De la vârste foarte mici, 1-2 ani, până la adolescență, copiii întâlnesc multe situații care îi fac să fie furioși. Furia este o emoție ce apare ca răspuns natural la frustrare, la supraîncărcare sau ca reacție de apărare. Cu toții am trecut prin această stare, însă diferența dintre adulți și copii este că cei mici nu știu și nu pot să își controleze reacțiile atunci când sunt invadați de acest gen de afecte și, de aceea, exprimarea lor arată ca o erupție vulcanică.

Cel mai important lucru pe care ar trebui să îl știm despre copii și manifestările lor este că toate comportamentele acestora reprezintă modalități de a comunica ceva. Așadar, prin crizele sale de furie, copilul încearcă să exteriorizeze niște dificultăți cu care se confruntă în interiorul său.

Cum arată o criză de nervi în cazul copiilor?

În primul rând, ea apare destul de spontan, ca urmare a unei frustrări cauzate de o interdicție, de împiedicarea unei acțiuni pe care copilul vrea să o facă (nu mai este lăsat să mângâie cățelul, să exploreze ceva sau să se joace în nisip), de neîmplinirea unei dorințe (nu i se oferă jucăria pe care o dorește) sau de faptul că se simte neputincios (nu reușește să-și lege șireturile sau nu poate să exprime ce vrea). Aceștia pot fi, în multe cazuri, doar factorii declanșatori de suprafață, prin care copilul descarcă, de fapt, o tensiune acumulată din alte motive, cum ar fi: lipsa de atenție și iubire, neîmplinirea unor nevoi emoționale de bază, neînțelegeri, tensiuni și certuri în mediul familial, oboseală din cauza nerespectării programului de somn, nevoi de autonomie împiedicate…

Partea cea mai vizibilă a crizei este acea descărcare furtunoasă prin țipete, urlete, agitație, bătăi din picior, tăvălit pe jos, agresivitate față de cei din jur și uneori față de sine, plânsete disperate. În general, părinții au tendința să se raporteze doar la acest aspect care se vede – comportamentul deranjant –, încercând să îi pună capăt cât mai repede, să împiedice manifestările efervescente ale copilului prin acțiuni drastice, țipând la rândul lor, zgâlțâindu-l, amenințându-l, cumpărându-i repede ce vrea.

O altă modalitate greșită a părinților de a se raporta la acest comportament este să considere mereu crizele de furie ale copiilor drept „tactici“ de manipulare. De cele mai multe ori însă, copiii aflați până la vârsta de 4 ani nu au capacitatea de a manipula în acel sens conștient pe care îl au adulții. Manifestările lor explozive sunt, de fapt, niște descărcări de tensiune, descărcări afective, cauzate de incapacitatea de a-și regla singuri trăirile și exprimarea lor.

Un prim pas pentru a ajuta copilul să depășească aceste stări este înțelegerea motivelor care precipită sau care stau la baza acestor crize.

Care ar fi factorii ce favorizează apariția acestor accese de furie?

• Temperamentul copilului – unii copii sunt mai reactivi și au tendința să își exprime mai intens emoțiile prin acțiuni decât prin comunicare directă.
• Etapa de dezvoltare dintre 1 și 3 ani – agresivitatea devine un mod de a-și arăta supraîncărcarea afectivă, frustrările, de a-și comunica independența prin opoziție față de ceea ce i se impune. Aceasta este o perioadă în care emoțiile devin mai intense și sunt mai greu de gestionat fiindcă lipsește autocontrolul.
• La copilul mai mare de 4-5 ani până spre pubertate – crizele de nervi apar din motive combinate, incapacitate de a gestiona frustrarea, ca formă de protest, din nevoia de a fi văzut cu adevărat, din suferința că e neînțeles, neapreciat, sau prin imitarea modelului membrilor familiei care nu știu să își controleze reacțiile de furie.
• La pubertate și adolescență – apar deseori accese de furie, atât din motivele menționate mai sus, cât și ca urmare a transformărilor interioare fiziologice-hormonale și psihologice, care sunt foarte solicitante și care generează unele dezechilibre greu de gestionat.

Copiii care trăiesc într-un mediu încărcat emoțional, cu conflicte între părinți sau rude apropiate, preiau prin empatie stările adulților și apoi le descarcă în situații imprevizibile. Pentru a-și sprijini copiii să treacă prin aceste momente tensionate și dureroase, e necesar că părinții să fie atenți la factorii cauzatori, în funcție de vârsta copilului.

Cum îți poți ajuta copilul să depășească crizele de nervi?

La copiii mici poți începe cu prevenția: evită să pleci cu copilul la cumpărături dacă nu a dormit la prânz sau se apropie ora de masă, încearcă să nu îl suprasoliciți în aglomerație sau cu multe activități, chiar dacă par interesante pentru el, fii prezent și atent la semnalele de iritare ale copilului înainte să se transforme într-un acces de plâns, nu îl expune la prea multe atracții într-un timp relativ scurt, căci devine copleșit și obosit.
Când a început criza, încearcă să te calmezi și să observi ce a generat-o. Dacă s-a „fixat“ pe un obiect pe care îl vrea, încearcă să îi distragi atenția cu altceva mai interesant; dacă este obosit, oferă-i un spațiu mai liniștit, rămâi lângă el sau ține-l în brațe, dar fără să intri în panică, pentru că se va agita mai mult.

Și la cei mai mărișori poți să previi crize de nervi. Nu oferi multe opțiuni de alegere, de exemplu, la îmbrăcăminte sau la destinația de joacă, deoarece creează tensiune și anxietate, fii calm și ferm în ceea ce transmiți, încearcă să asculți și să îl ghidezi ușor, fără să îți impui forța, nu-i face promisiuni a căror îndeplinire o tot amâni, nu îl păcăli că mergeți într-un loc, dar de fapt îl duci în altul, nu îl opri brusc din activitatea pe care o face, ajută-l să coopereze cu tine, ai grijă de igiena ta emoțională, ca să nu îți descarci supărările asupra lui și să nu îi oferi un model defectuos de exprimare a furiei.

Când apare criza, încearcă să nu reacționezi impulsiv, încearcă să îți stăpânești nervozitatea, nu te lăsa prins în vârtejul creat de starea lui, nu țipa, nu te gândi la cum să-l pedepsești pe loc, realizează că nu îl poți împiedica să fie furios în timpul crizei, nu îi spune „nu te mai iubesc / te părăsesc dacă faci așa…“, nu ceda și nu negocia în timpul crizei, transmite-i că vrei să îl ajuți și îl aștepți să se calmeze, împiedică-l să se manifeste agresiv față de alți copii scoțându-l din spațiul respectiv, coboară vocea și nu face exces de cuvinte, arată-i că îi înțelegi starea și o numești „îmi pare rău că ești supărat“; dacă devine agitat fizic și se tăvălește pe jos, ai grijă să nu se lovească, să nu se afle în preajma unor obiecte cu care se poate răni; dacă nu se poate opri din plâns sau agitație, șterge-i fața și mânuțele cu apă rece. Când se calmează, încearcă să îl ajuți să se exprime prin cuvinte, să înțelegi ce vrea, ce îl supără, ajută-l să învețe cum să îți transmită ce simte, cum să facă față frustrărilor și dezamăgirilor prin propriul exemplu, subliniază că-i ești mereu alături.

Nervozitatea trebuie stăpânită

Pe copilul aflat la vârsta pubertății și adolescenței încurajează-l să discute cu tine despre ce îl afectează, despre ce îl încântă, ajută-l să te simtă aproape și să se simtă în siguranță să comunice cu tine despre orice, ține cont de părerile și preferințele lui, recunoaște-i individualitatea, încurajează-l să se ocupe singur de anumite responsabilități, ca să își dezvolte încrederea în sine și să nu se simtă neajutorat, arată-i că îl apreciezi, nu îi impune și nu fi autoritar, căci îl faci să se opună mai puternic, permite-i să aibă propriile sentimente, idei și perspective, îndrumă-l spre practicarea unui sport.

Atunci când are o criză de nervi nu te enerva și tu, nu încerca să-i schimbi starea, chiar dacă te deranjează sau te întristează, lasă-l să te simtă aproape și spune-i că o să vorbiți după ce se liniștește, fii ferm în ceea ce îi transmiți, chiar dacă te simți copleșit de vinovăție că nu îi faci pe plac, nu îl jigni și nu îl agresa verbal sau fizic, încearcă să înțelegi situația din perspectiva lui, nu veni cu contraargumente logice. După ce se calmează, încearcă să îl ajuți să verbalizeze ceea ce îl supără, fără să-i fie teamă că îl vei respinge sau pedepsi.

Dificultatea principală în timpul unei crize de nervi a copilului aflat la orice vârstă este stăpânirea propriului impuls de a răspunde cu agresivitate. Dacă reușim să lucrăm cu noi înșine și să găsim modalități de a ne calma mai repede, putem privi apoi cu mai mare luciditate spre cauzele care se ascund în spatele acestor crize și putem susține mai ușor copilul în gestionarea lor ulterioară. Căci este important să reținem faptul că orice criză puternică de furie este doar un semnal că persoana, fie ea adult sau copil, se simte copleșită de o situaţie căreia nu-i poate face față.

Veronica Cristea este consilier psihologic; Website: https://relatia-romantica.com/

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.