CCR a declarat neconstituțional amendamentul din legea ANI prin care declarația de avere a demnitarilor era înlocuită de cea de interese financiare. Un fel de declarație de compromis, care să nu înșire pe categorii averile demnitarilor, dar să precizeze niște praguri. Astfel, oamenii ar fi știut dacă demnitarul X are o avere sub 5.000 sau peste 300.000 de euro.
Președinta Curții a declarat pentru Cotidianul că judecătorii nu au declarat neconstituțională în mod specific declarația de interese financiare, ci tot pachetul care ținea de „amendamentul Mirabela”.
Avocatul Toni Neacșu susține că Parlamentul poate reveni asupra declarației de interese financiare, astfel încât să găsească o formă care să respecte decizia Curții din 2025.
Pe 29 mai 2025, CCR declara neconstituțională publicarea declarațiilor de avere și interese ale demnitarilor. De atunci, publicarea acestor documente a devenit strict opțională.
„Așa cum arată pronunțarea Curții Constituționale, rezultă într-adevăr că motivul pentru care au declarat neconstituțional și acel articol care se referea la publicarea declarațiilor de interese financiare de demnitari și celelalte persoane obligate se referă exclusiv la faptul că forma actuală a legii, forma actuală a acestei declarații de interese financiare, nu respectă decizia anterioară a Curții Constituționale din 2025.
Asta înseamnă că, într-adevăr, Parlamentul are posibilitatea să refacă acea declarație de interese financiare într-un model în care să respecte acea decizie inițială din 2025 în ce privește respectarea drepturilor la viață privată”, a zis el.
Cum poate arăta declarația de interese financiare
Toni Neacșu spune că parlamentarii au fie opțiunea de a renunța total la transparența declarațiilor, fie să rescrie modul în care arată declarația de interese financiare, respectând decizia Curții.
„Sigur că asta înseamnă că ea, în cele din urmă, va arăta foarte, foarte schematic în ceea ce privește averea declarată, dar tot va fi o formă de transparență.
Acum, sigur că lucrurile astea vor fi lămurite exact abia în motivarea pe care o va da pe larg Curtea Constituțională, pentru că acea motivare este, de fapt, ceea care și obligă Parlamentul la atitudinea pe viitor”, a explicat avocatul.
Praguri de avere mai puțin detaliate
Întrebat de Cotidianul dacă ideea pragurilor de avere ar fi o variantă de compromis care să treacă de judecători, Toni Neacșu a răspuns că varianta pragurilor este prevăzută chiar în acea decizie inițială din 2025. Neacșu adaugă că totuși, prea multe detalii în declarația de interese financiare ar putea să nu fie pe placul Curții.
„(…) Curtea indica modalitatea în care ele ar putea fi, totuși, publicate (n.-r – declarațiile de avere), și anume existând niște praguri. Deci da, de principiu, existența unor praguri respectă toate cerințele pentru respectarea drepturilor la viață privată.
Dar în rest, practic, acel formular, probabil că în forma ultimei legi, e mult prea detaliat după gusturile Curții Constituționale și cred că acestea vor fi, în îndrumările pe care le va da, să fie și mai puțin detaliat decât este în prezent”, a argumentat fostul membru CSM.
Viața privată vs transparența
Profesorul de Drept constituțional a spus că parlamentarii trebuie să respecte un principiu: echilibrul dintre transparență și viață privată.
„Înțeleg că obiecțiile Curții s-au referit la încălcarea drepturilor la viață intimă, familială și privată, prevăzute de Constituție. Este necesar să se găsească un echilibru pe două valori: transparența, pe de o parte, și ocrotirea vieții intime, familiale și private, pe de altă parte. Aici trebuie să se exprime inteligența și coerența legislatorului. Legislatorii trebuie să ia în considerare punctul de vedere al Curții, ca să privească și către ansamblul societății, unde există un tip de așteptare privitor la transparentizarea acestor documente”, a spus Ioan Stanomir.
„Cei care se opun transparenței averilor nu pot justifica banii”
Profesorul spune că de multe ori, cei care sunt împotriva transparentizării averilor sunt cei care nu-și pot justifica banii, iar aceasta ar trebui să fie preocuparea principală, cum au fost dobândiți.
„Noi, în calitatea de cetățeni, nu trebuie să ne preocupe, în primul rând, cred eu, caracterul public sau nu al acestor declarații. Pe noi, cred că trebuie să ne preocupe altceva. Capacitatea statului nostru de a se asigura că veniturile dobândite de aceste personalități, supuse legii, sunt licite. Aceasta este principala problemă.
De multe ori, cei care se opun acestor declarații de avere în regim de transparență o fac pentru că bunurile dobândite de ei nu pot fi justificate, ținând înseamnă de nivelul de venituri declarat oficial. Această discrepanță dintre realitate și aparență cred că trebuie privită cu foarte mare atenție de către autoritățile statului român”, a adăugat profesorul.
Datele personale ale demnitarilor să nu fie lezate
Fostul procuror Liviu Drăgănescu spune că ține abilitatea legiuitorului să găsească o formulare în care să fie respectată decizia anterioară a Curții, astfel încât să fie protejate datele personale.
„Asta nu înseamnă că nu pot să fie publice aceste declarații de interese financiare, dar, bineînțeles, nu trebuie să lezăm datele personale, nu trebuie să afectăm, nu trebuie să dezvăluim datele personale, date care țin de viața privată, inclusiv de viața economică a unei persoane”, a afirmat el.
Liviu Drăgănescu specifică, totuși, că nu trebuie să uităm că nu mai e timp pentru a modifica rapid legea, fiindcă pe 31 august se încheie termenul pentru PNRR. Așa că Parlamentul ar putea reveni asupra ei după ce ne asigurăm că luăm banii.
„Aici se poate găsi o formulă, dar trebuie să ținem cont totuși și de interesul nostru național, în opinia mea, ca România să poată lua acești bani din PNRR și dacă nu ne vom mișca, încât să spunem așa o formulă care nu este juridică, nu vom putea lua acești bani.
(…) Nu înseamnă însă că legiuitorul, ulterior, când vom avea mai mult timp pentru a analiza aceste texte, nu va putea găsi o formulare care să fie constituțională și să găsească un echilibru între dorința firească a publicului de a cunoaște aceste declarații și, bineînțeles, respectarea vieții private”, a spus el.
Opinia președintei CCR
Cotidianul a întrebat-o pe președinta CCR, Simina Tănăsescu, dacă i se pare normal ca declarațiile de avere să fie ținute la secret. Și președinta Curții e de părere că trebuie găsit un echilibru între protecția vieții private a demnitarilor și transparență.
„Într-o decizie din 2025, Curtea a arătat că modalitatea în care se realiza atunci, în baza versiunii anterioare a legii, publicitatea declarațiilor de avere și, respectiv, de interese, era una care nu respecta pe deplin principiul proporționalității vizavi de necesara transparență a vieții publice, dar și de necesara protecție a vieții private.
Și, deci, în acest echilibru delicat, dar permanent, dintre transparența unor activități publice și, respectiv, protecția vieții private a demnitarilor, protecția vieții private a demnitarilor, a avut câștig de cauză. Este un lucru consacrat și bine cunoscut, inclusiv din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, protecția vieții private a demnitarilor este mai restrânsă decât cea a cetățeanului obișnuit. Chiar și având în vedere acest aspect, Curtea a apreciat atunci, cu o majoritate de voturi, că echilibrul nu este pe deplin păstrat.”, a afirmat ea.
Identificati pe cei care nu au vrut sa fie transpsrenti si nu ii mai votati.
Ganditi la viitorul copiiilor vostrii, nu la ce „va da voua”. Ca asa am ajuns la o datorie pe doua generatii.
Democrația democraților de origine suspecta ! Dați la popor să stabilească dacă își dorește să aibă legi clare care să stabilească dacă cumetrele decidentilor sau alte soiuri , trebuie să își prezinte onorabil propria situație materială . Dar aicea este doar circ și constituționaliștii de servis , gen Neacșu în funcție de televiziunea care îl filmează , emite și o părere constituțională . Poporul e suveran , nu Tony ! Lăsați poporul să vorbească . Faptul că politicianul poate să-și păstreze secretul averii , este jicnitor , daca vrea sa fie neavizat de publicarea averii are posibilitatea de a nu candida în Romania . Ei pot candida în funcție de constituțiile țărilor cărei plătesc pentru a jecmăni și inrobii Romania , în țările acelea . Este liber la furat în România , iar constituționaliștii nu sunt decât teoreticienii hoției !
Nu știu cum se face că toți aleșii intra in mandat săraci lipiți pământului și-l termina super-bogati?
toata lumea stie, doar dna-ul habar n-are.