Cum se comporta băncile românești și bursa în plină pandemie

Sănătatea sectorului bancar românesc s-a menținut în parametri adecvați de la debutul crizei generate de pandemie. Rata creditelor neperformante (care a fost cea mai mare vulnerabilitate în timpul crizei globale precedente) și-a continuat tendința descendentă în anul 2020 (3,8 la sută față de 4,1 la sută, decembrie 2020 față de decembrie 2019), valoarea fiind în prezent cu 1 puncte procentuale peste media UE, se arată în ultimul ”Raport al convergenței România-zona euro”, elaborat de BNR.  .

Perspectivele sunt ca riscul de credit să crească, în linie cu așteptări similare în întreaga UE. Analizele BNR arată că băncile din România pot face față unor evoluții nefavorabile, politica de nedistribuire a dividendelor contribuind la rândul său la menținerea solvabilității în limite adecvate, inclusiv în condiții de stres. Menținerea sănătății sectorului bancar românesc în parametri corespunzători creează premizele ca activitatea de creditare să fie afectată într-o măsură mai mică de criza generată de pandemie.

Majorarea rolului capitalului autohton în cadrul sectorului bancar poate oferi robustețe mai mare sistemului, cu condiția îmbunătățirii guvernanței corporative, se spune în raportul amintit. În prezent, sunt premise, pe filiera agendei europene, pentru creșterea mai amplă a finanțării cu valoare adăugată mai mare sau pentru diminuarea unor vulnerabilități. De exemplu, finanțarea mai amplă a industriei alimentare poate contribui la reducerea deficitului balanței comerciale cu produse alimentare, potențând calitatea, lanțurile alimentare, clusterele locale etc. Un alt exemplu din perspectiva agendei europene se referă la oportunitățile ample de majorare a intermedierii financiare pe canalul schimbărilor climatice, proces care vine însă cu provocări importante legate de ponderea însemnată în economie și în bilanțurile băncilor a firmelor din sectoare care emit cantități însemnate de CO2.

Finanțarea verde este în prezent modestă în bilanțurile băncilor, iar cererea potențială poate fi semnificativă. La o contabilizare sumară a proiectelor de investiții verzi ale autorităților realizată în cadrul Grupului de lucru CNSM pentru sprijinirea finanțării verzi
s-au obținut câteva zeci de miliarde de euro. Majoritatea acestor bunuri și servicii nu se produc în țară, astfel că autoritățile sunt chemate să dezvolte politici industriale astfel încât economia României să fructifice aceste oportunități generate de agenda
internațională privind schimbările climatice și să potențeze schimbarea structurală a economiei într-una generatoare de valoare adăugată superioară.

Evoluția pozitivă din ultimele luni a Bursei de Valori București, susținută de așteptări optimiste privind refacerea economiei după criza pandemică și efectul benefic al măsurilor de sprijin adoptate de autorități, precum și de trendul în general favorabil
al burselor internaționale, a condus la depășirea în sens ascendent a unor importante repere anterioare și la consemnarea de noi maxime istorice pentru indicele BET începând cu jumătatea lunii martie. În termeni relativi, această performanță este superioară unor burse din regiune, dar totodată este destul de întârziată în raport cu cea a indicilor piețelor mature. Pentru dezvoltarea în continuare a pieței locale două direcții importante de avut în vedere sunt stimularea dezvoltării segmentului obligațiunilor „verzi” și consolidarea cadrului de reglementare și supraveghere privind drepturile acționarilor și guvernanța companiilor listate. Totodată, este relevantă îndeplinirea criteriilor MSCI privind promovarea din categoria piețelor de frontieră în cea a piețelor emergente de capital, după ce anul trecut s-a reușit încadrarea în această categorie conform criteriilor FTSE Russel.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4565 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Bancile se comporta asa cum au fost invatate (si cum le este permis de catre vataful sef al BeNeReului): biciul pe spinarea romanilor cu dobanzi inzecite la credite, fata de media europeana !
    ‘Traiti, tovarasu’Manole !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.