Cum spune Ponta că ar renunţa la şefia guvernului şi a PSD

Victor Ponta a început să preia tot mai mult din obiceiurile lui Traian Băsescu. Sintagma „demisionez în 5 minute” este acum utilizată şi de premier. Premierul spune că demisionează dar prezintă o speţă care nu se regăseşte în Constituţie.


Ponta inventează situaţii în afara Constituţiei

Victor Ponta a reintrat în „teleguvernare” şi a fost prezent vineri după-amiază la una din televiziunile sale de casă, România TV. Trei „ştiri” sunt de extras din prezenţa sa în platoul postului tv condus de bunul său prieten Sebastian Ghiţă.

Întrebat dacă i-a în calcul demisia din funcţia de şef al guvernului, dar cu desemnarea unui premier din partea PSD, Victor Ponta a dat un răspuns categoric: „Sigur că da. Am mai spus. Dar este o decizie pe care o poate lua noul preşedinte”. De fapt Ponta reia o declaraţie dată pe 28 noiembrie unei publicaţii (tot de casă), şi anume DCNews. „Eu mă duc mâine şi îmi depun mandatul de prim-ministru – şi dacă preşedintele spune «Am înţeles, numesc un prim-ministru de la coaliţia actuală», eu aşa aş face. Cred că ar fi foarte bine să avem un nou prim-ministru”. Toate bune şi frumoase, numai că Victor Ponta DEZINFORMEAZĂ grosolan opinia publică. NU există nicio prevedere legală sau constituţională privind un astfel de „deal”: preşedintele numeşte tot un premier de la PSD sau din coaliţie, iar el demisionează din funcţia de prim-ministru”. Dar de ce aruncă pe piaţă Victor Ponta astfel de dezinformări? Răspunsul este simplu: pentru a putea spune (tot în mediile de informare favorabile), „Iohannis nu a vrut să pună un premier din PSD, deci nu am de ce să demisionez”.

Contituţia este clară. O schimbare de prim-ministru se produce astfel: acesta întâi demisionează, după care preşedintele numeşte un membru al guvernului premir interimar, până se formează un nou guvern. Care poate fi de orice culoare politică. Cu alte cuvinte, Victor Ponta nu are nicio intenţie să plece de la şefia guvernului.

Demisionez în … minute”

Pe 28 octombrie 2014, Cătălin Striblea, de la România TV, în cadrul unui interviu luat premierului, pune la un moment dat următoarea întrebare: „Dacă nu câştigaţi alegerile, vă puneţi pe masă mandatul de preşedinte al PSD?”. Răspunsul lui Victor Ponta: „Categoric da!”. Rezultatele alegerilor se ştiu, iar Victor Ponta este tot preşedinte al PSD, mai mult, a respins propunerile de organizare pe 20 decembrie a unui congres al partidului. Un „demisionez în 5 minute”, numai că sintagma lansată de Traian Băsescu a fost acum preluată de Ponta. Vineri, în platou la România TV s-a reluat tema privind şefia PSD. Din nou Victor Ponta a precizat că se retrage, dar răspunsul a fost foarte nuanţat: „Bineînţeles, pentru că am mentalitatea pe care am avut-o întotdeauna, nu mi-am schimbat-o în aceşti ani. Prefer să fiu într-o echipă care câştigă, decât să fiu căpitanul echipei care pierde. Dacă e cineva care poate să conducă echipa la un nou proiect pentru partid şi pentru ţară, îl voi sprijini cu toată inima”. Deci, Ponta lasă partidul, dar pune o condiţie, „dacă e cineva care poate să conducă…”. Este evident că „binenţelesul” de la început este echivalentul răspunsului dat în interviul din 28 octombrie. Traian Băsescu se pare că i-a fost (îi este) un profesor bun.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.