Cum vrea Crucea Roșie să ajute oamenii aflați sub controlul Statului Islamic

Zece milioane de oameni se află sub controlul grupării Stat Islamic, a precizat Comitetul Internaţional al Crucii Roşii. Comitetul a anunțat că încearcă să stabilească relaţii cu organizația teroristă, în speranţa că va putea oferi ajutor celor care trăiesc pe teritoriul aflat sub controlul său, transmite AFP.

„Da, sigur că încercăm să construim o relaţie” cu gruparea Stat Islamic, a declarat directorul general al CICR, Yves Daccord, într-un interviu pentru AFP. Avem o viziune clar umanitară. În primul rând, vedem zece milioane de oameni. Zece milioane sub controlul grupării Stat Islamic (în Irak şi Siria). Suntem interesaţi de aceşti zece milioane de oameni. Ce se întâmplă cu ei? Care sunt problemele lor”, a mai spus acesta.

Organizaţiile care vor să ajute civilii afectaţi de conflicte vor fi tot mai nevoite să creeze legături cu astfel de grupări, indiferent de ideologia lor, consideră Daccord.

„Nu poţi veni de la Geneva” şi să te aştepţi ca grupările armate să te lase să acţionezi. „Nu eşti acceptat de Boko Haram sau de grupări armate din Siria într-o singură zi. Durează mult timp şi trebuie să ai oamenii potriviţi”, a adăugat acesta.

Daccord a explicat că a durat câţiva ani pentru ca Boko Haram să permită CICR să lucreze în fieful grupării extremiste din nord-estul Nigeriei.

Pentru a activa în zone controlate de Boko Haram sau de gruparea SI, o organizaţie trebuie să fie considerată total „non-partizană”, a adăugat el.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.