Curtea Supremă a respins amânările în procesul lui Liviu Dragnea

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins toate cererile de amânare din partea avocaţilor şi merg mai departe în dosarul lui Liviu Dragnea. Acest lucru ar putea însemna că vor pronunţa şi sentinţa finală. În prima instanţă, Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare.
Instanța a decis respingerea excepției de nelegalitate a constituirii completului de 3 judecători, respingerea cererilor de sesizare a CCR, dar și cererea de amânare a procesului până după decizia Curții Constituționale.
Procurorul DNA a anunțat Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) că solicită pedepse mai aspre pentru inculpații din procesul lui Liviu Dragnea. „Solicităm aplicarea unor pedepse spre limita medie, nu spre minim, așa cum a apreciat instanța de fond”, a precizat procurorul.
Termenul din 20 mai a fost stabilit, după ce procurorii au cerut completului sesizarea CCR cu două excepții de neconstituționalitate, iar instanța a decis să le acorde avocaților timp să își pregătească apărarea.
La termenul din 15 aprilie, Liviu Dragnea a dat o declaraţie în sala de judecată, susținând că este total nevinovat. „Sunt total nevinovat. Nu am avut cunoştinţă că doamna Botorogeanu (Adriana Botorogeanu, n.r.) şi Stoica (Anisia, n.r.) nu ar fi mers la serviciu. Nimeni nu mi-a spus că aceste două salariate nu se prezintă la locul de muncă. Nu am cerut nimănui, nu am făcut presiuni asupra nimănui pentru a le menţine pe cele două în funcţie. Nu sunt de acord cu afirmaţiile din motivarea de la fond că aş fi minimalizat nişte atribuţii. Nu am coordonat sau controlat DGASPC Teleorman, care nu se afla în subordinea mea ci a Consiliului Judeţea, potrivit legii. Atribuţiile de coordonare directă le aveau colegiul director şi secretarul judeţului”, a declarat Liviu Dragnea, în faţa magistraţilor.
Totodată, avocații inculpaților au cerut amânarea pentru a aștepta decizia Curții Constituționale pe sesizarea lui Florin Iordache privind nelegalitatea completurilor de 3 judecători.
În plus, procurorul a ridicat două excepţii de neconstituţionalitate și a cerut sesizarea Curții Constituționale.
Dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman (DGASPC) Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare, a fost amânat pe parcursul a mai multe termene de judecată, în urma controverselor referitoare la constituirea completurilor de 5 judecători.
Completul care îl judecă pe Dragnea este format din judecătoarele Enceanu Simona Daniela, Rog Tatiana Lucia, Rus Alexandra Iuliana, Mera Luciana şi Popa Rodica Aida.
Între timp, unul dintre judecători, Luciana Mera, a solicitat pensionarea, iar cererea i-a fost aprobată de către Consiliul Superior al Magistraturii începând cu data de 1 iunie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

6 Comentarii

  1. Daca era un amărât de rand era condamnat dupa cel mult 4 termene de judecată. Influente politice,influente de tot felul ca sa scape satrapul

  2. justitia romana a ajuns pe mina sarlatanilor lui Basescu, daca Dragnea v-a fi acuzat Valahia o sa devina un culoar PANSLAVIST si americanii nu o sa-si mai gaseasca locul in Europa

  3. Domnule Dragnea faceți repede un congres extraordinar al PSD și mutați partidul la popularii europeni ai doamnei Merkel. Imediat ve-ți fi sbsolvit de toate înscenările penibile de încalcare a legilor, procurorii retrăgând acuzațiile și judecătorii acordându-vă despagubiri pentru hărțiure premeditată în formă reluată. Veți fi reevaluat și pus președinte de țară. Uitați-vă la PNL-iști și prezident toți din proverbul “hoțul NUP este om cinstit”. Apoi dați portul Constanța la olandezi și vă felicitați că ați ridicat MCV, cumpărați de la Bayer “bunâtăți” pentru agricultură și vă puteți decorați cu Schengen. Cu subvenții la producători români de roșii, caș, pește etc… creșteri de alocații de copii, pensii, salar minim pe economie târșorul vă mânâncă. Sloganul statului magiar și al ungurilor este dintotdeauna “Orice ungur contează!” Justiția din țara noastră și tendința generală este mereu “Singurii care nu contează sunt românii!”

  4. Hai cu condamnarea, Jilava il asteapta pe infractorul Dragnea, detinutii sunt in sarbatioare, ii pregatesc o „primire” pe masura!
    Hai cu condamnarea mai repede!

  5. De ce se grăbește Statu paralel al lu Tarcea de la Curtea Supremă? A primit Tarcea ordin de la haidamacu din Cotroceni să dea condamnarea?. Justiția voastră e o ordinărie mizerabilă, clocită cu serviciile secrete. Nu a fost pedepsit nici un așa zis magistrat- activist pînă acu ptr că a susținut un Stat paralel da se grăbesc sclavii cu robă în schimb să execute ordinele, milogii Soros gfen Lăncrănjan, Dragos Călin, Bogdihan Pîrlog ș.a. Cea mai rușinoasă perioadă din istoria modernă a Justiției din Romania.

  6. Bai lili si oana, bine a spus cine a spus ca si o cobra este invidioasa de veninul plin de ura ce-l imprastiati! Mai rar asa ceva! Ati fi in stare sa-l condamnati pe viata, cu sau fara probe! Mi-e sila de voi, niste creaturi jalnice! O sa va inecati in venin! Daca e vinovat, sa plateasca, dar daca nu, terminati cu ura asta desantata!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.