Custodele Coroanei, Margareta, participă la încoronarea regelui Charles

Custodele Coroanei, Margareta, va participa la încoronarea regelui Charles, sâmbătă, la Palatul Buckingham.

„Vineri, 5 mai 2023, la Palatul Buckingham, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, şi Alteţa Sa Regală Principele Consort vor lua parte la recepţia de stat oferită de Majestatea Sa Regele Charles. Sâmbătă, 6 mai 2023, la Abaţia Westminster, Custodele Coroanei şi Principele Consort vor lua parte la Încoronarea Regelui şi a Reginei Consort ai Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord”, anunţă, miercuri, Familia Regală a României într-o postare pe Facebook.

Potrivit Casei Regale, în cei 157 de ani de existenţă a Familiei Regale a României, legătura cu Familia Regală a Marii Britanii a fost constantă, bazată pe admiraţie, afecţiune şi respect, atât în dimensiunea sa oficială, reprezentând istoric cele două naţiuni, cât şi în cea privată, de familie. Este o legătură trainică, întinsă de-a lungul secolelor XIX, XX şi XXI, cuprinzând cinci generaţii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

16 Comentarii

  1. Sinonime în limba română pentru custode:magazioner,administrator,paznic.

  2. Ștefan Ei na, parazitii cu sange albastru au tradiție, respect și demnitate intre ei. Tu si eu suntem niste goyimi in ochii lor si daca n-ai invatat inca asta, e problema ta. Lista de onoare a hoastei regale britanice era plina de traficanti de arme, lorzi ai razboiului, criminali de razboi sau pedofili celebri ca Jimmy Saville de la BBC (sute de victime). Hohenzollern sunt din linia venetiana a nobilimii negre, unul din centrele de putere vremelnic al precursorilor globalismului actual. Monarhia britanica a fost amintita de către Sex Pistols cam asa: “God save the queen,” cantau ei, “it’s a fascist regime.” Famiglia regala britanica, mai degraba s-ar numi Monsters Inc

  3. Ajung la concluzia ca „sfintele moaște” sunt mai importante și mult mai utile decât aceste figuri de ceară vii împăiate si prezentate ca fiind VIP-uri….nu reprezintă absolut nimic …. dacă erau rude cu Mihai Viteazul …sau cu Ștefan cel Mare …poate eram mișcat … așa niște întreținute care nu fac nimic….

  4. Tanti Reta va avea astfel ocazia sa se revada, mai mult ca sigur, cu amantul din tinerete, ala de a fost si pm, iar Duda consoartă se va simti si el bine, stiut fiind ca britisii sint cam „pe invers” (si nu ma refer la circulatia pe stinga …)

  5. Chestia cea mai nasoala e ca la palatul Bucingam e pericol mare, a fost cica arestat un nene inarmat, care se plimba pe acolo ca voda prin loboda … s-o fi deschis sezonul la vinatoare de iepuri si l-o fi confundat pe Șarl, dupa urechi …

  6. Asta ca sa crapati de ciuda voi, bolsevicilor! Pe Klaus si pe ravasitoare nu i-au invitat, ca slugile n-au acces in palat.

  7. Printul de sange tanarul Nicolae nepotul ex-regelui Mihai, ar fi trebuit sa reprezinte Romania la incoronarea din GB, este tatal onorabil a doi copii frumosi, egal cu tinerii William si Kate, dar, ce cauta Duda ex-UTC ist si ex-PCR ist sa-si arate mutra antipatica ….

  8. Pe mine, din pacate, m-au pierdut cu comportamentul progresist din pandemie si dupa ce s-au facut si meteorologi ! Regele nu avea astfel de remarci niciodata si intelegea poporul mai bine decat toti psihologii si psihiatrii lumii !

  9. Rege înseamnă tiran. Așa e, monarhia UK are tradiție in crime împotriva umanității.

    Incultule!

  10. Important este ca Romania este reprezentata la aceasta incoronare a secolului la nivel inalt. Putine tari au acest privilegiu.Cei doi reprezentanti ai Romaniei vor fi in regatul lui Charles iar prezidentul de pripas va fi in regatul lui Ceoaba. Pentru el este ceva.

  11. @Fiecare cu nivelul sau:

    Margareta si Radu sint de pripas, oplositi la bugetul Romaniei. Nimeni nu i-a ales si nimeni nu i-a numit in vreo functie oarecare.

  12. @ „Rilă Iepurilă”, 3 mai 2023 la 14:26
    „…l-o fi confundat pe Șarl, dupa urechi”…
    Mey Lică Iepu’ică, Regele Charles nu are astfel de accessories! Uite:
    https://en.wikipedia.org/wiki/Charles_III#/media/File:Prince_Charles_in_Aotearoa_(cropped).jpg
    El s’amănă mai curînd cu cei din zona de pe Tîrnavă fostă în proprietatea stră-stră-stră-bunicii lui Gróf kisrédei Rhédey Klaudina Zsuzsanna! Nu crezi? Compară-l cu Miki-bácsi, a’ci:
    https://www.youtube.com/watch?v=msvOBHrw8GE
    Cei cu acele probleme dă audibilitate
    https://cdn.pixabay.com/photo/2017/10/01/12/01/germany-2805229_640.jpg
    fură hohănțolărnii tăi: Șarl a’ vostru,
    https://rasunetul.ro/sites/default/files/articole/2014/09/coroana2.jpg
    Ferdi’ omniimpotentu’ (uite-a’ci, șî urechili lu’ Ferdi’, șî urechili kalului, e ciulite la ceea ce le ordonă brătianul nemernic!),
    https://www.descopera.ro/wp-content/uploads/2020/12/Regele-Ferdinand-si-Ionel-Bratianu_profimedia-0379441224_descopera.jpg
    șî Mikhail hortodoksul tot a’ vostru!
    https://retetesivedete.ro/wp-content/uploads/2021/10/rege-2.jpg
    Record, pentru un stat cu o istorie de numa’ 157 de ani……[RumBurak Rishi]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.