Copil fiind, își dorea să se joace cu niște pistoale de lemn, cu băieții și fetele din vecini, dar nu a putut obține o asemenea armă de jucărie. De supărare, a început să modeleze din lut diferite figurine, extrem de dorite de ceilalți copii. A făcut troc cu ei, obținând râvnitul pistol.
Cum de ați ales o profesie „masculină” și care, inițial, era legată de utilitar, și ați ajuns să creați niște lucrări atât de feminine și de elevate, de intelectuale?
A fost un mers firesc al lucrurilor. Treci prin multe etape și lucrurile se leagă. Îți dorești mereu să faci mai mult și mai bine, după care lucrurile pur și simplu se întâmplă. Întotdeauna am privit în jurul meu, n-am avut nu știu ce ținte înalte. S-au întâmplat firesc. Am luat un premiu în Italia, o medalie de aur, atunci când s-a dărâmat zidul Berlinului. Iar eu, în aceea perioada, chiar lucram cu„cărămizi”, elementele oricarei construcții, înălțând „ziduri”. Pur și simplu te influențează mediul. Într-un zid prăbușit s-a prins un Crist. Aceasta este lucrarea care a luat medalia de aur în Italia.
De la început ați abordat aceste inovații sau ați început cu lucruri „cuminți”, să le zicem, clasice, tradiționale?
Nu aș putea să vă răspund, pur și simplu e un drum pe care l-am parcurs. Totul a început într-o fabrică…
Ați fost repartizată în fabrică?
Da, la fabrica de porțelan din Dorohoi, care nu mai există acum, s-a desființat, cum nu mai există multe fabrici. Mai rezistă însă prima fabrică în care am intrat, cea de la Alba Iulia. Acolo am fost în practică, în studenție și, pe urmă, când am terminat facultatea, am avut de ales între învățământ și fabrică. Era un singur loc în fabrică, la Dorohoi.
Și vi s-a părut mai interesant în fabrică?
Da, pentru că în facultate, experiența cu copiii fusese dezastruoasă, nu reușisem să-i stăpânesc, eram cu toții ca niște copii, adică eu, la 20 de ani, eram în aceeași postură ca și ei. Mi s-a părut că mult mai târziu aș fi putut fi profesor, nu atunci. La vremea aceea, eram ca ei, nu-mi dădeam seama ce se întâmplă și nu aș fi putut atunci să merg pe drumul acesta. În schimb, în fabrică mi s-a părut foarte tentant.
Sună ciudat, cei mai mulți din generația noastră fugeau de fabrică, preferau învățământul.
Eu, știind de la Alba Iulia ce se întâmplă și ce posibilități ai în fabrică, m-am simțit într-o mină de aur, m-am simțit privilegiată.
Când vorbește despre dv., lumea vă numește sculptoriță, pe dv., ceramista. Ar putea să vă numească și graficiană, văzându-vă lucrările desenate. Cum le desenați, în ce etapă, înainte sau după ce le puneți la cuptor? Rezistă în timp?
Desenul rămâne, fiindcă este o topitură de metal, de fapt, care se fixează, rămâne inserată în material, mii de ani, dacă nu-l spargi. Ars la 1300 de grade, așa cum este, așa rămâne pentru totdeauna, nu se decolorează, nu se modifică. De exemplu, portretul la care vă uitați: are aplicate mai multe tehnici pentru obținerea expresiei – desenul pe pozitiv, pe negativ și recompunerea acestuia din fragmente. Am structurat materialul și l-am rulat ca pe o pânză, iar el s-a spart în mii de bucățele și la fel și desenul lui. Am vrut să am mai multe tehnici aplicate la același subiect, am avut și negativul, și pozitivul. La un personaj am făcut mai multe etape de lucru.
Este șocant că te gândești că lucrările dv., dintr-un material atât de perisabil, ar putea dura câteva mii de ani!
Materialele ceramice, includ aici gresiile, faianța, porțelanul, sunt arse la temperaturi de până la 1400 de grade. Cu cât arzi „mai sus”, cu atât structura e mai dură și mai rezistentă.
Remarcabil este că stăpâniți atât dimensiunile reduse, cât și dimensiuni ample. Cum ați realizat pomii aceia cu crengi de inox și flori de porțelan?
„Pomii” , cum îi numiti dv., sunt lucrări din ciclul „Pădurea de Porțelan”. Am realizat trunchiurile din module, pe care le-am asamblat apoi, utilizand tije de inox și inflorescența, din portelan. Miile de petale de porțelan produceau un clinchet blând în adierea vântului. Copacii au fost „plantați” la Grădina Botanica și în grădinilePalatului Mogoșoaia .
Folosiți ceramica de parcă ați fi sculptor, grafician, textilist, designer de lămpi, de bijuterii, ba o faceți chiar și să cânte – mă refer la pomii expuși la Mogoșoaia. Mai aveți ceva de „smuls” ceramicii, virtuți ale ei de demonstrat?
Întotdeauna exista modalități de exprimare pe care le descoperi „ în dialog” cu materialul, în atelier. Creația trebuie să reușească să transmită acest secret pe care artistul „îl smulge” materialului. Parcursul artistului este și parcursul materialului, e un tandem. Imaginația și creativitatea sunt infinite, însă călătoria artistului în timp este finită…
Frumusete , fragilitate ,geniu !