De ce a fost revocat şeful Inspecției Judiciare

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, miercuri, un comunicat de presă în care explică revocarea șefului Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru, precizând că a fost analizată, printre altele, calitatea activității instituției în privința răspunderii disciplinare a procurorilor.

CSM a transmis, miercuri, că prin Hotărârea nr. 230 din data de 23 martie 2021 a Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a fost analizată, printre altele, calitatea activității Inspecției Judiciare în domeniul răspunderii disciplinare a procurorilor.

În hotărâre s-a reținut că în perioada 2017 – 2020, au fost exercitate un număr 50 de acțiuni disciplinare, dintre care 44 au fost soluționate.

„Din totalul celor 44 de acțiuni disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară şi soluționate de Secția pentru procurori, 30 de acțiuni au fost soluționate prin respingerea şi anularea acestora, respectiv într-un procent de 68,1%. Din cele 30 de hotărâri de respingere sau anulare a acțiunilor disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară, 23 au rămas definitive la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (88,4%), 3 au fost modificate în recurs şi 4 se aflau pe rolul Înaltei Curţi, în vederea judecării recursului”, arată CSM

Având în vedere motivele care au stat la baza respingerii sau anulării unor acțiuni disciplinare, Secția pentru procurori a apreciat faptul că „managementul asigurat de inspectorul şef este unul defectuos” și, prin Hotărârea nr. 230 s-a propus revocarea din funcție a inspectorului șef Lucian Netejoru de către comisia specială din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

„Secția pentru procurori apreciază ca inadmisibilă lansarea denaturată în spațiul public a unor informații privind activitatea unei instituții din cadrul sistemului judiciar, respectiv împrejurarea refuzului Secției pentru procurori de a proceda la judecarea pe fond a cauzelor, având în vedere procentul foarte ridicat al acțiunilor anulate care constituie un impediment în analizarea faptelor reținute pe fond, hotărâri menținute de Înalta Curte de Casație și Justiție. Această abordare și raportare atât la activitatea proprie a Inspecției Judiciare, cât și a Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, este cu atât mai gravă, cu atât mai mult cu cât aceste afirmații sunt făcute de către conducătorul Inspecției Judiciare care ignoră astfel decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție care au confirmat în procent covârșitor activitatea Secției în materie disciplinară”, atrage atenția CSM.

Explicațiile CSM vin după ce Lucian Netejoru a acordat un interviu cu privire la modul în care sunt soluționate de către Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii acțiunile disciplinare promovate de Inspecția Judiciară față de procurori.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

9 Comentarii

  1. ionumas sinchisi de un dinozaur din vremea Sekuritatii,astazi numita Mazonerie!Doibani nu asda pe el, in conditiile incare fripturistul va incasa o pensie speciala de nesimtit la comanda, asigurata de faradelegea actualei antidemocratii iliesciene din Rumelia

  2. La câte matrapazlâcuri și potlogării A COMIS acest borfaș din imagine, ar trebui să fie cazat la Doftana, într-o celulă plină de umezeală, timp de foarte multe cincinale. Vreo 10-12 cincinale, ca să-și ispășească păcatele de a perverti ideea de justiție într-un elaborat și perfecționat GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT.
    Dacă nu era acest TICĂLOS în fruntea IJ, astăzi Romnânia ar fi fost cu 10-20 de ani avans evolutiv față de stadiul la care se află acum.

  3. Bravo mai, ati mai scos un om normal din sistem! Basiti tot inainte…

  4. Deranja sistemul securist al statului paralel inchinat ambasadelor

  5. Deja nu mai pot! Cica Bideu a ordonat serviciilor secrete americane sa afle cine a infectat lumea cu virusache. Deja a inceput sa-si stearga urmele!

  6. Titlul articolului este gresit! Cine l-a scris nu a inteles nimic din ce s-a hotarat! Nu a fost revocat ci s-a propus revocarea! Citez din articol:”Având în vedere motivele care au stat la baza respingerii sau anulării unor acțiuni disciplinare, Secția pentru procurori a apreciat faptul că „managementul asigurat de inspectorul şef este unul defectuos” și, prin Hotărârea nr. 230 s-a propus revocarea din funcție a inspectorului șef Lucian Netejoru de către comisia specială din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.”

  7. Iata cum „Tica”, alias „Edelweis de Calarasi”, isi face reaparitia…triumfala sub aceasta blana deja naparlita, ura sa pornita dintr-o manie proletara data in turbare improscand cu noroi un procuror vertical care-i sta ca un spin in ochi
    nu numai INFRACTOAREI INTER NATIONALE Koevvessy, ci intregii garnituri de slugi…acoperite in ro be ale Securitatii stalinist-baso-yoha-sörosist-rasputiniste…Rotirea pseudonimelor e in plina desfasurare unele fiind tinute la sertar luni intregi precum TICA-LOSUL „Plebeuweiss” sau „lili” Centuri(oni)sta. Cine are nervii tari sa-i contemple fara vreo
    reactie pe acesti ne trebnici cu solda…Aceste brute staliniste vor sa controleze tot ce misca in Justitie si SIIJ, ca si Inspectia cu Netejoiu la conducere le sta in gaturile de mistreti virusati bolsevic…S-au saturat sa anuleze
    rapoarte pe banda rulanta si sa conecteze juzii inregimentati care sa confirme prin sentinte anularile comandate…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.