
Președintele interimar Ilie Bolojan a primit, luni, la Palatul Cotroceni, o delegație a conducerii Băncii Naționale a României (BNR), reprezentată de guvernatorul Mugur Isărescu și viceguvernatorul Cosmin Marinescu.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, întâlnirea a avut loc în contextul în care ‘tabloul macroeconomic actual este dominat de riscuri și incertitudini interne și externe, ceea ce necesită prudență și responsabilitate în planul politicilor economice’.
‘Președintele interimar Ilie Bolojan a subliniat importanța Băncii Centrale în asigurarea stabilității economice a țării și în creșterea încrederii piețelor financiare și investitorilor în economia României’, informează sursa citată.
Administrația Prezidențială arată că discuțiile au pus accent pe necesitatea unei colaborări strânse între autoritățile publice cu atribuții în sfera economică și financiară.
‘Stabilitatea economică a României necesită politici responsabile și reforme structurale, conform angajamentelor din Planul Național de Redresare și Reziliență, care să asigure sustenabilitatea finanțelor publice și a sistemului financiar pe termen lung’, adaugă sursa citată.
Guvernatorul Mugur Isărescu a subliniat angajamentul BNR de a contribui la asigurarea stabilității macroeconomice, prin gestionarea adecvată a riscurilor existente, în limita atribuțiilor instituționale ale băncii centrale, se menționează în comunicat.
‘Asigurarea stabilității financiare și economice rămâne, în contextul actual, obiectivul principal al Băncii Naționale a României, pentru realizarea căruia sunt însă necesare decizii coerente și responsabile, care să conducă la valorificarea deplină a fondurilor europene de care România beneficiază și să sporească, implicit, atractivitatea investițională la nivelul mediului privat’, conform Administrației Prezidențiale.
@ A mers la Ilie Bolojan probabil cu oferta de vin din pivniță, că pe Cărtărescu l-au respins la Academie, după mandatullui Iohannis probabil că nu mai sunt convinși de utilitatea educației și dacă vinde vinul poate competiționala la bani și cu Gigi Becali, căpe Țiriac la învins , ”la tenis”, cu Arenele BNR ?
probabil ca acolo se string tradatorii?
Și Isărescu este parte a mafiei,au treburile lor…nimic despre noi și despre tara.Jaful se face sub ochii lui,cu acordul lui. D-aia și îl mențin toți în conducerea BNR
@Ghro. Subscriu. Domnul Isarescu bine conectat international la Comisia Trilaterala si altele s-a dus sa avertizeze presedintele interimar despre traiectoria de urmat a Romaniei in contextul disputei UE vs. SUA
Pentru a fi sigur ca Romania, care plateste 10 milioane de euro DOBANDA pe zi si se imprumuta alte zeci milioane, va continua sa plateasca darile catre finanta internationala, al carei reprezentant Isarescu este. Cum raspunde poporul Roman? Nu vrem marirea impozitelor pt a plati datoriile facute in numele poporului Roman de tradatorii care au vandut industria si bogatiile tarii, imprumutand tara fara ca poporul sa fie intrebat. EI, SA RASPUNDA PENTRU CA AU AMANETAT VIETILE COPIILIR ROMANI IMPRUMUTAND TARA. EI, TRADATORII CARE AU VANDUT INDUSTRIA SI TARA SA PLATEASCA.
Ca o cerinta sociala pe lista revendicarilor, cerem ca datoriile tarii sa fie inghetate si renegotiate. Nici un guvern nu va avea voie sa angajeze imprumuturi fara a veni in fata poporului si cere aprobare. Totul ce inseamna imprumut extern se plafoneaza. Guvernele votate de romani trebuie sa prezinte planuri de dezvoltare a tarii cand angajeaza imprumuturi interne sau afaceri externe. Guvernul si „guvermatorii” vor da socoteala de datoriile puse pe umerii poporului
Si Guvernatorul si viceguvernatorul pare ca se intreaba: ”intelege presedintele numit despre ce vorbim noi?”
Sincer, dupa mimica din poza a presedintelui numit, si noi ne intrebam ?
No m-am dus pe la Ctro^ c-o venit unul nou si sta la palat. S-o ratacit nu s-o ratacit zic sa il eu din timp sa ii bag niste jargoane si trag nadejde ca nu intreaba de VALOAREA MUNCII TRANSPUSA IN AUR, si echivalenta cu celelate tari (ca sa ne putem intalege). El o sa ramana cu gura cascata de ce tampenii ii spun (mai sa nu le inteleg nici eu! ). Si cand o vinii vremea sa aleaga iara Guveratorul Guvernantilor sus la Benereus o sa ma puna tot pi mine Miugur Saracul cu Schema de succes!!! Taxe, taxe, pe orice la cei multi!!! Iar se umpli viteria din Ctro^ sau din Victora, (ca nu mai stiu) ! Ma duc sa ma interesaz, azi sau maine…Va tan la curent, pardon am zis :TAXE..
Moare Papa protectorul lui Isarescu, guvernator roman, si a intrat in panică. Acum e luptă mare in anticamerele Vaticanului cine sa ia tronul Împărăției mondiale. Isărescu știe că in caz de ascensiune la putere a naționaliștilor, e terminat!
Lui Isaresci: este adevarat ca aurul Romaniei de la Londra a fost consumat pentru sustinerea lirei sterline si pentru ajutorul Angliei dat Ucrainei? Este adevarat ca ati semnat un acord de nesolicitare a rezervei de aur romanesc pana-n 2050?
Au discutat sau făcut un protocol privind tăcerea despre aurul românesc 100 tone în Londra!
Limba de lemn.Tara arde si Bolovan se piaptana.Demolatorule de statui ale eroilor neamului,mai bine ti-ai pune chelia pe moate.Azi ai muncit in stilul Esuatului expirat,ai trecut in rezerva un ditamai hotul din bani publici,in loc sa lasi legea sa-si spuna cuvantul.Ce incredere mai pot avea romanii in acesti interlopi de Partid si de Stat ?
Nu cred că Ilie Bolojan a priceput prea multe din discuțiile purtate. Dacă va fi criză nu-i bai. Bolojan se urcă în cabina TIR-ului și fuge iar cu el plin ochi prin lumea largă. Să vedem cine îl mai găsește. Fără președinte la Cotroceni nu cred că Interpolul va mai colabora cu noi.
Conducerea corporației Romania se reunește pentru a hotărî momentul falimentului și înscrierea la masa credala. Ba ha
Noi sperăm ca Bolojan să-l fi chemat ca sa-l someze să aducă de urgență aurul românesc de la Londra.
sa fie al dracu… daca nu de 35 de ani, stabilitatea asta a rromaniei nu depinde de politici responsabile si reforme structurale. ce sa intelegi din asta? ca de 35 de ani n-au fost in stare sa implementeze nimic? asta e vrajeala. Isarescu s-a dus sa-i spuna ce i-a ordonat FMI-ul sa faca, si stati linistiti, ca nu o sa va spuna Bolojan adevarul despre discutii