Decizia senatorilor în cazurile Gabriel Oprea și Doina Tudor

Senatorii au votat, miercuri, în favoarea cererii DNA privind urmărirea penală a lui Gabriel Oprea în dosarul în care sunt cercetați și foștii șefi ai DIPI. Au fost 71 de voturi „pentru” și 52 „împotrivă”, un vot fiind anulat.

DNA a cerut, săptămâna trecută, sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale față de Gabriel Oprea, în acest al doilea dosar.

Fostul vicepremier este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit DNA, în calitate de ministru de Interne și ordonator de credite, Oprea, cu ajutorul lui Nicolae Gheorghe, secretar de stat în cadrul DIPI, și Gabriel-Nicolae Pavel, șef al Serviciului juridic, a dispus la 13 iulie 2015 suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale acestei structuri de poliție și a aprobat achiziția unui autoturism Audi A8 în scopul declarat al asigurării protecției demnitarilor. Oprea a fost denunțat de trei funcționari din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care au folosit pseudonimele „Ionescu Claudiu”, „Mihalcea Ionel” și „Manea Victor” și au solicitat și primit acordarea statutului de martor amenințat și protejarea datelor de identificare.

În ședința de plen, Gabriel Oprea le-a cerut senatorilor să voteze împotriva cererii DNA.

„Vreau să vă spun că sunt nevinovat. În toată cariera mea de ministru, de parlamentar, și cu ajutorul dvs., m-am bătut, în sensul bun al cuvântului, pentru drepturile militarilor din Armata Română, ale celor de la Interne, ale celorlalte instituții din domeniul securității naționale. Am reușit de cele mai multe cu ajutorul dvs. și bine am făcut. Ca viceprim-ministru și ministru de Interne nu s-a achiziționat în mod legal doar o mașină, peste 5.000 de mașini au fost achiziționate în mod legal, transparent, nu a fost nicio problemă”, a susținut Oprea în plenul Senatului.

Pentru 2015 sunt documente, menționate inclusiv în memoriul trimis Comisiei juridice de fostul șef al DIPI, conform cărora toate instituțiile abilitate — SRI, serviciul secret al Armatei, Interne — „au identificat amenințări la adresa fostei conduceri a Ministerului de Interne, inclusiv la adresa sa, a spus senatorul UNPR.

„În acest sens, Direcția de Informații și Protecție Internă au acționat în consecință și au reînființat o unitate care exista și înainte — ACVILA — pentru paza și protecția MI, plecat de la zero, în acest sens au achiziționat printre altele și o mașină. Nu am cerut eu acest lucru, se poate dovedi că sunt documente, acest fapt recunoscut în memoriul trimis Comisiei juridice de fostul șef DIPI că această mașină a fost achiziționată legal. Nu am făcut decât, ca orice ministru de Interne, să mă supun legii și acestor prevederi legale specializate. (…) Stimați colegi, acestea sunt faptele, vreau să vă spun că întotdeauna în cariera mea mi-am făcut datoria, am respectat legea, sunt nevinovat și, în consecință, vreau să votați împotriva acestei cereri”, a spus Oprea.

Este a doua anchetă care îl vizează pe liderul UNPR. Gabriel Oprea mai este urmărit penal în dosarul în care e acuzat că a folosit ilegal coloană oficială când era ministru de Interne.

UPDATE Plenul Senatului a încuviințat, miercuri, și solicitarea procurorilor DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a senatoarei PNL Doina Anca Tudor, acuzată de complicitate la luare de mită. În favoarea cererii au votat 61 de senatori, iar 57 de senatori s-au exprimat împotrivă. Două voturi au fost anulate.

DNA a cerut săptămâna trecută aviz de la Senat pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatoarei acuzată de complicitate la luare de mită. Senatoarea este cercetată în același dosar cu fostul vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, George Daniel Tudor, care a fost reținut joi. Senatoarea e acuzată că l-a ajutat în mod direct pe Daniel Tudor, fostul ei soț, să primească suma de 200.000 de euro (din suma totală de 300.000 de euro), pentru ca, în schimb acesta, în calitate de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să favorizeze o firmă de asigurări care fusese controlată.

Senatoarea PNL a declarat, miercuri, în plen, că acuzele care i se aduc de către DNA sunt nefondate, neprobate și nereale.

„Începând de joi, 18 februarie, am calitatea de inculpat. Afirm cu responsabilitate și tărie în fața dumneavoastră că acuzele care mi se aduc sunt complet nefondate, neprobate și nereale, calitatea mea reală nu este de inculpat, ci de nevinovat. Nu mi-am dorit niciodată să prezint în public aspecte din viața mea personală, dar, din păcate, în situația în care mă aflu, mă oblig să o fac în apărarea mea. Din păcate, trebuie să retrăiesc momente dintr-o perioadă grea pentru mine”, a afirmat Doina Tudor.

Aceasta le-a spus parlamentarilor că speră ca ei să aleagă „calea corectă”.

„Vă mărturisesc șocul meu când am aflat de acuzații. Acuzațiile care mi se aduc atât mie, cât și fostului soț sunt complet neadevărate”, a mai declarat Doina Tudor, adăugând că a aflat că nu există nicio dovadă în sprijinul acuzațiilor, ci doar „un denunț mincinos” fostului secretar general al Senatului, care este inculpat în dosar.

Doina Tudor a susținut, ulterior, că se aștepta ca votul colegilor săi să fie în favoarea cererilor DNA și a adăugat că este pregătită pentru procedurile judiciare.

„Da, cinstită să fiu, mă așteptam și ați văzut și ce declarații am făcut în plen, nu am obligat colegii cu nimic, fiecare a votat cum a crezut sau cum, probabil, sunt indicațiile. (….) Mă așteptam și sunt pregătită, nu am niciun fel de problemă”, a afirmat Doina Tudor, după ce Senatul a dat vot favorabil pe cererea DNA de reținere și arestare preventivă în cazul său.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.