Descoperire fascinantă: Un ocean nou sub Soare

Astronomii au cunoscut luna Enceladus, unul dintre cei 66 de sateliţi naturali ai planetei Saturn, încă din 1789. Totuşi, omul a avut nevoie de alte câteva sute de ani pentru a vedea că pe această lună se întâmplă lucruri uimitoare.

Enceladus a fost dintotdeauna unul dintre cei mai interesanţi sateliţi ai planetei Saturn. Iată unul dintre notive: în timp ce Luna (satelitul natural al Pământului) reflectă doar 12% din lumina primită de la Soare, în cazul lui Enceladus puţin lipseşte ca procentul să fie de 100%.

Un astfel de procentaj îi face pe cercetători să creadă că suprafaţa satelitului este acoperită cu cristale de gheaţă. Iar, şi mai interesant este că acest strat de gheaţă se reface extrem de rapid.

Când probele Voyager au trecut pe lângă Enceladus, în 1982, teoria cercetătorilor s-a confirmat: luna era acoperită cu gheaţă, iar stratul de gheaţă se refăcea continuu.

Văi mari şi bazine uriaşe se umpleau rapid cu zăpadă cosmică proaspătă. Enceladus se află pe inelul E al planetei Saturn – cel mai larg dintre inelele planetei. Într-o regiune a sa, poate fi obervată, cu relativă uşurinţă, o proeminenţă. Este, de fapt, activitatea vulcanilor de gheaţă de pe Enceladus. Aproape sigur, criovulcanismul este cel care reface întruna stratul de gheaţă.

În 2008, sonda spaţială robotizată Cassini, operată de la distanţă de NASA, a arătat că criovulcanii aduceau la suprafaţă apă pură, combinată cu dioxid de carbon, monoxid de carbon, săruri de potasiu şi alte materiale organice. În timp ce exteriorul este îngheţat, interiorul satelitului Enceladus este cald, depozitele sale de apă sunt lichide, iar vulcanii funcţionează aproape neîntrerupt. Marea întrebare era câtă apă este pe Enceladus?

Răspunsul a fost adus, în urmă cu câteva săptămâni, tot de proba Cassini, scrie Time. Dungile din gheaţa din zonele calde ale planetei le-au dat oamenilor de ştiinţă o dovadă clară că un adevărat ocean se găseşte pe Enceladus. Iar, spun ei, cu acest ocean acolo, existenţa vieţii, fie că vorbim de o simplă bacterie sau de organisme evoluate, ar fi o teorie demnă de luat în seamă, plauzibilă chiar.

Saturn este a şasea planeta a Sistemului Solar, în ordinea depărtării faţă de Soare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.