Dezastru în sondaje pentru guvernul Germaniei

Saxonia este cel mai mare land din fosta Republică Democrată Germania, iar după unificare a fost condusă doar de Uniunea Social Democrată. Sunt doua dintre motivele pentru care liderul CDU din Saxonia, ministrul-președinte Michael Kretschmer, este unul dintre liderii creștin-democrați cu mare greutate în Germania.

Într-un interviu recent pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung, Kretschmer a făcut apel la limitarea migrației și încheierea războiului din Ucraina prin cedarea de teritorii. ”Acest conflict ce are loc într-o mică parte a lumii nu trebuie să absoarbă întreaga lume. Însă am sentimentul că ne îndreptăm către acest scenariu”, a spus Kretschmer. ”Trebuie abordată o altă cale, una diplomatică, în mod serios și fără constrângeri. Cred că abordarea de până acum a dăunat climatului din Germania”. Întrebat de FAZ dacă ucrainenilor trebuie să li se permită să-si decidă singuri calea, politicianul a spus că, în acest caz, Ucraina ”ar putea să facă orice dorește, atât timp cât își dorește. Acesta ar fi un cec în alb, dar este limpede că acest cec nu există în realitate”. Kretschmer a făcut apel la inițierea unor negocieri cu Vladimir Putin, împreună cu China, India și America. ”Trebuie să-l influențăm pe Putin și să dialogăm și cu Ucraina. Este trist că o parte din teritoriu nu va mai fi al lor vreme de ani sau decenii. Însă asta nu înseamnă să renunți total la acel teritoriu”. Împărțirea între Ucraina de Est și cea de Vest este o soluție ”amară”, însă ”alternativa ar fi eliberarea întregii Ucraine. Avem oare sentimentul că acest lucru este posibil?”.

Viziunea lui Kretschmer nu este neapărat reprezentativă pentru întreaga Uniune Creștin Democrată, arată jurnaliștii din Germania. Însă este foarte probabil ca această viziune să devină dominantă în cazul în care, spre exemplu, Donald Trump ar câștiga alegerile pentru Casa Albă.

Mai important pentru politica germană este că viziunea șefului guvernului din cel mai mare land estic al țării este influențat de Alianța pentru Germania. Acest partid este dominant în landurile estice, însă partidele tradiționale au făcut front comun (așa cum se întâmplă deseori în Franța, unde frontul republican este facilitat de sistemul de vot în două tururi) pentru a exclude AfD din orice formulă de coaliție. Asta în condițiile în care cel mai recent sondaj, prezentat mai jos, arată că 50% dintre germani își doresc ca AfD să ajungă la guvernare.

În cele din urmă, frontul împotriva AfD aduce beneficii acestui partid. Pentru că este ferit de inevitabila erodare a imaginii în timpul guvernării, AfD rămâne partidul perfect pentru votul de protest. Deși nu-l duc la guvernare, rezultatele tot mai bune ale acestui partid slăbesc poziția formațiunilor rivale și fac ca, în mod indirect, AfD să stabilească o parte din agenda politică a Germaniei. Așa se explică și poziția ministrului-președinte din Saxonia față de războiul din Ucraina și migrație, o poziție asemănătoare cu cea a ”extremiștilor” AfD.

 

Coaliția social-democrați-liberali-ecologiști din Germania ar obține doar 33% din voturi, dacă s-ar organiza acum alegeri, arată cel mai recent sondaj ARD-Deutschlandtrend. În schimb, Alternativa pentru Germania, socotită de extremă dreapta, ar fi votată de 23% din electorat – cel mai bun procent de până acum în sondajele de opinie.

AfD este mai puternică în acest moment decât social-democrații și liberalii de la guvernare, cu procentele lor însumate. Doar 15% dintre germani mai susțin Partidul Social Democrat al premierului Olaf Scholz (la alegerile din urma cu doi ani, SPD a obținut 25,7% din voturi), în vreme ce liberalii sunt la limita pragului electoral, cu 5% (față de 11,5% în 2021). Și Verzii de la sunt cotați cu 13%.

Prima opțiune a germanilor este opoziția creștin-democrată, cu 29%, în vreme ce Partidul de Stânga, și el socotit de extremă, a ajuns sub pragul electoral în acest sondaj.

Principala preocupare a germanilor este imigrația în masă. 44% dintre cei chestionați se declară îngrijorați de acest fenomen. Conflictele armate și politica externă sunt o preocupare pentru 18% din electorat, în timp ce economia preocupă 11%, iar fiscalitatea 10%. Cât privește mediul și schimbările climatice, acestea sunt motiv de îngrijorare pentru doar 1% din electoratul german.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6

7 Comentarii

  1. Nu v.a mai fi al lor vreme de decenii(multe),atunci Zelensky trebuia lăsat să negocieze și sa.nu mai moara atâția ukrainieni dar cum sa.i oprești odată ce le.ai spălat creierele ,îi găsești împotriva ta ,atunci îi lași să moară cât mai mulți.

  2. Aceasta viziune era cu mult mai probabila acum doi ani. Acum aceasta viziune nu mai exista decit poate in mintea unora .O China , fara Rusia si Iran, ca si forte dominante ,in Orientul Mijlociu, isi adauga o mare oportunitate .Rusia ataca Ucraina iar acum Iran nu are alta alernativa decit sa atace Israel .Asa cumva zicem daunazi marea gaselnista occidentala este lipsa de alternativa a celor care intra in acest joc.O Rusie aflata in retragere in Ucraina si un Iran invins rapid de catre Israel ne scapa de toate necazurile acolo unde aceste natiuni tineau in viata Enclave artificial creeate .Rusia nu poate decit sa isi retreaga trupele de peste tot din lume spre a mentine frontul in Ucraina iar Iranul nu poate decit sa atace Israel altfel intraga lume araba se va detasa de el .Intre timp UE isi reface imperiul fara a mai vaea nici un oponent valabil ca si forta de influentare .Dupa votul din Polonia doar Orban budapesteanul se mai chinuie sa ii cinte la flaut lui Putin .China abia asteapta expansiunea .

  3. oricum ar da-o, nemtii sunt terminati, chiar daca AfD-ul castiga 30%, poate sa castige si 48%… la fel ca si-n rromania in trecut, fortele externe, ambasadele, serviciile, comisarii europeni, presa de corporatie, ONG-urile o sa aiba grija sa saboteze orice incercare de coalitie cu AfD-ul… CDU, SPD si Verzii o sa puna in continuare de guvernare, o sa se santajeze unii pe altii dar nu o sa renunte la putere, si populatia/economia o sa fie cea care pierde. E la fel ca la noi, ieri se spurcau, azi se ling… ieri PSD-ul era tinut la usa Cotrocenilor si orice lege treceau era blocata de bivolul de la Sibiu 60 de zile pentru „studiat” dupa care „retrimisa in Parlament” de lua jumatate de an sa treci o lege buna, doar dupa ce o judeca CCR-ul ca jigodia nu vroia sa o promulge, acuma ca fura impreuna, le promulga inainte sa se usuce macar cerneala

  4. @ esop 16:06
    Ai mai postat p.r.o.s.t.i.i.l.e astea și la alt articol, cu copy/paste.
    Nu e prima dată, măRog…🤮

  5. Oameni buni, asta nu e de anul asta, e de pe timpul lui merkel(am scris atunci), perioada „liber migratie prin invitatie” de merkel si a crescut infractionalitatea enorm de mult pe toate palierele! Credeti ca germanii nu observa si nu iau masuri? Ca vor castiga unii sau altii, nicio problema, toti vor fi la ciolanul functiei politice prin numire si repartizare.

  6. Alegerile sunt departe. Daca situatia ptr alianta de la guvernare se deterioriaza, AFD va fi scoasa inafara legii.
    In postdemocratie se practica scoaterea inafara legii a partidelor incomode si a anchetarii (condamnarii) politicenilor neagreati. Ca in romania dupa 1944. Le Pen, Salvini, Trump. „democratia” si „Statul de drept” actual seamana mai mult cu „democratia socialista” si „justitia socialista” decat cu ce a fost in occident pana in 2010.
    Si AUR/Simion de la noi risca daca mai cresc in sondaje.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.